Citate de Anton S. Makarenko

Viitorul nu spera nimic de la om, daca munceste doar pentru propria sa viata si nu pentru eternitate.

Omul nu este o insulă de sine stătătoare. Fiecare e o fărâmă din continentul uman.

Stiinta a randuit pe om la locul ce i se cuvine, in mijlocul fiintelor. Ea nu mai cunoaste pe omul abstract, ivit deodata pe pamant in plina desfasurare a inteligentei si vointei sale. El nu mai este scopul si sfarsitul sistemului lumii. Omul este supus raporturilor dependentei reciprocc, care il leaga de oamenii, de rasa din care se trage, de celelalte fiinte vii din cuprinsul pamantesc si cosmic. Aceasta dependenta nu-i limitata la conditiile vietii sale fizice, ea se extinde asupra fenomenelor, intelectuale si morale, asupra actelor vointei sale, asupra operelor geniului sau. Aceasta dependenta il leaga de toate si de tot, in spatiu si in timp.

Societatea va atinge gradul de civilizatie pe care, mai mult sau mai putin obscur, si-l propune umanitatea, cand fiecare om va trai mai bine, nu numai din punctul de vedere al propriei sale vieti, ci si din punctul de vedere al vietii comune, cand cele doua efecte simultane ale progresului ce se socoteau contrarii, vor fi in realitate, inseparabile: dezvoltarea vietii individuale si dezvoltarea vietii sociale.

Traieste ca si cum ai fi solidar cu toti.

Solidaritatea inseamna mai intai recunoasterea necesitatii unor scopuri carora oricine trebuie sa le inchine credinta si munca sa, gata sa infrunte orice primejdie si sa primeasca asupra-si orice suferinta.

Omul trebuie sa fie incadrat intr-un ansamblu uman… printr-o credinta pozitiva sau printr-o organizare sociala imperioasa.

Omul se naste debitor al societatii umane.

Oamenii traiesc in societate, este un fapt de ordin natu­ral, anterior consimtamantului lor. Inferior vointelor, omul nu poate sa se sustraga materialmente si moraliceste comunitatii umane. Omul izolat nu poate exista.

Trebuie să învățăm să trăim împreună ca frații, altfel vom muri împreună ca niște proști. © CCC

Nu traieste decat cel care e de folos altora, nu traieste decat cel ce da un rost vietii.

Umanitatea nu sufera mai putin de calitatile decat de cusururile ei.

Nevoia de unitate este cea mai profunda si mai nobila nevoie a spiritului omenesc.

E absurda credinta ca individualul ar putea fi salvat, atunci cand colectivul ar fi amenintat sa se prabuseasca.

Caracterul esential al bunatatii este dezinteresul in a vedea intregul din care omul face parte.

Cu altii numai impreuna poti infrunta primejdiile toate.

Toti avem nevoie unii de altii.

Daca m-ar intreba cineva cum as putea sa formulez pe scurt esentialul din experienta mea pedagogica, eu as raspunde ca ea se rezuma la cat mai multe cerinte si, in acelasi timp, la cat mai mult respect fata de om.

Daca tu vezi un biet om cazut la pamant, vrei sa-l ridici, nu-i asa? Daca n-ai face-o, ti s-ar parea ca nu esti o fiinta omeneasca, ci un animal fara judecata.

In intelegere, lucrurile mici cresc, in neintelegere, se naruie chiar si cele mari.