Omul fara societate nu inseamna nimic. Cine dintre voi ar sti ceea ce stie, daca mii si mii de oameni nu ar fi lucrat, nu ar fi suferit, pentru a cuceri bucatica cu bucatica aceasta stiinta care va e predata astazi asa de usor si de darnic? Cate jertfe, stralucite sau necunoscute, reprezinta cea mai mica dintre aceste descoperiri, care, din viata primitiva, grosolana si primejdioasa a vechilor rase, au dat la iveala aceasta civilizatie minunata care subordoneaza fortele naturii nevoilor, vointelor, si adesea fanteziei noastre.
Fericit ori nefericit, omul are nevoie de altul; cine traieste numai pentru el, acela traieste numai pe jumatate.
Faceti ca binele fiecaruia sa fie atat de strans legat de binele general incat nici un cetatean sa nu poata dauna societatii, fara sa-si dauneze lui insusi; asigurati rasplata pentru virtute dupa cum ati asigurat pedeapsa pentru ticalosie.
Toti avem nevoie unii de altii.
Omul nu e o ratiune independenta, superioara, in stare sa obtina adevarul si virtutea doar prin efortul ei propriu, ci o simpla forta, de acelasi ordin ca si celelalte forte, care-si primeste de la imprejurari marimea si directia.
Societatea va atinge gradul de civilizatie pe care, mai mult sau mai putin obscur, si-l propune umanitatea, cand fiecare om va trai mai bine, nu numai din punctul de vedere al propriei sale vieti, ci si din punctul de vedere al vietii comune, cand cele doua efecte simultane ale progresului ce se socoteau contrarii, vor fi in realitate, inseparabile: dezvoltarea vietii individuale si dezvoltarea vietii sociale.
Viata noastra este legata de a tuturor. Nu poate fi fericit cineva care se uita numai la dansul si care aduce toate lucrurile spre interesul lui; trebuie sa traiesti si pentru altul, daca vrei sa traiesti pentru tine.
Intreaga societate se considera oprimata atunci cand unul singur dintre membrii ei este oprimat. Si oprimat se va socoti fiecare individ atunci cand intreaga societate este oprimata.
Prin unire cresc lucrurile mici, prin vrajba pier si cele mari.
Omul e menit din natura pentru comunitate.
Omul se naste debitor al societatii umane.
Nu traieste decat cel care e de folos altora, nu traieste decat cel ce da un rost vietii.
Nu exista dificultate derivand din relatiile intre oameni, care sa poata rezista unirii si cooperarii internationale.
Cu altii numai impreuna
poti infrunta primejdiile toate.
Viitorul nu spera nimic de la om, daca munceste doar pentru propria sa viata si nu pentru eternitate.
Imi dau seama ca persoana mea inseamna extrem de putin in angrenajul legilor universale... M-am obisnuit sa fiu o farama de univers care se supune destinului sau; fac legatura cu trecutul si viitorul si ghicesc dinainte ca opera mea va fi continuata de cei care, dupa mine, vor face ceea ce am facut eu.
In intelegere, lucrurile mici cresc, in neintelegere, se naruie chiar si cele mari.
Nu există bărbat care să iubească o femeie și care să nu dorească să vină la ea pentru a-şi reînnoi curajul, pentru a-şi rezolva problemele. Şi asta va fi sursa principală a dorinţei lui pentru ea. Cu toţii suntem atât de temători, cu toţii suntem atât de singuri, cu toţii avem atât de mult nevoie din afară de asigurarea propriei noastre demnități de a exista.
(Un bun soldat. Povestea unei pasiuni)
© CCC
E absurda credinta ca individualul ar putea fi salvat, atunci cand colectivul ar fi amenintat sa se prabuseasca.
Adevaratul stimulent al vietii omenesti il constituie bucuria zilei de maine... Omul care-si determina conduita prin perspectiva cea mai apropiata este in acelasi timp si omul cel mai slab. Daca se multumeste numai cu propria sa perspectiva, fie ea chiar si indepartata, el poate sa para puternic, dar nu starneste in noi sentimentul unei personalitati si a valorii ei autentice. Cu cat este mai larg colectivul ale carui perspective coincid cu perspectivele proprii ale omului, cu atat omul este mai frumos si cu atat sta pe o treapta mai inalta.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.