Stiinta a randuit pe om la locul ce i se cuvine, in mijlocul fiintelor. Ea nu mai cunoaste pe omul abstract, ivit deodata pe pamant in plina desfasurare a inteligentei si vointei sale. El nu mai este scopul si sfarsitul sistemului lumii. Omul este supus raporturilor dependentei reciprocc, care il leaga de oamenii, de rasa din care se trage, de celelalte fiinte vii din cuprinsul pamantesc si cosmic. Aceasta dependenta nu-i limitata la conditiile vietii sale fizice, ea se extinde asupra fenomenelor, intelectuale si morale, asupra actelor vointei sale, asupra operelor geniului sau. Aceasta dependenta il leaga de toate si de tot, in spatiu si in timp.
Nu traieste decat cel care e de folos altora, nu traieste decat cel ce da un rost vietii.
Viata este o calatorie de cincizeci, saizeci sau o suta de ani. Cei ce se intalnesc la inceputul acestei calatorii sa nu se mai desparta, pentru ca drumul in doi e mai usor, si pentru ca intotdeauna vor avea nevoie unul de altul.
Generaţie de demiurgi politici, paşoptiştii au beneficiat de doi factori favorizanţi: contextul internaţional şi extraordinara solidaritate națională. Asupra acestuia din urmă se cuvine stăruit, căci fără vigurosul curent de opinie publică, favorabil unirii, acţiunea lor ar fi rămas în aer. Când Kogălniceanu a spus că „Unirea naţiunea a facut-o”, el a exprimat concis o realitate fundamentală: elita şi masa au acţionat solidar şi unitar.
Ceea ce omul a legat, natura nu mai poate desface.
(Minunata lume nouă)
sau
Ceea ce omul a unit, natura nu poate să separe.
Schimbarea nu este niciodată ușoară și adesea creează discordie, dar atunci când oamenii se unesc pentru binele umanității și al Pământului, putem realiza lucruri mărețe.
© CCC
Omul nu e o ratiune independenta, superioara, in stare sa obtina adevarul si virtutea doar prin efortul ei propriu, ci o simpla forta, de acelasi ordin ca si celelalte forte, care-si primeste de la imprejurari marimea si directia.
Ne nastem incarcati de obligatii de tot felul fata de societate.
Prin unire cresc lucrurile mici, prin vrajba pier si cele mari.
Fortissimum — tutissimum (esse)
Omul viteaz este foarte sigur de sine.
(Sallustius, De Bello Jugurthino)
Adevaratul stimulent al vietii omenesti il constituie bucuria zilei de maine... Omul care-si determina conduita prin perspectiva cea mai apropiata este in acelasi timp si omul cel mai slab. Daca se multumeste numai cu propria sa perspectiva, fie ea chiar si indepartata, el poate sa para puternic, dar nu starneste in noi sentimentul unei personalitati si a valorii ei autentice. Cu cat este mai larg colectivul ale carui perspective coincid cu perspectivele proprii ale omului, cu atat omul este mai frumos si cu atat sta pe o treapta mai inalta.
In intelegere, lucrurile mici cresc, in neintelegere, se naruie chiar si cele mari.
Cu altii numai impreuna
poti infrunta primejdiile toate.
Omniaque orta occidunt et aucta senescunt.
Toate cele ce s-au nascut - pier; iar cele ce cresc - imbatranesc.
(Sallustius, De bello Jugurthino)
Necessitudo etiam timidos fortes facit.
Nevoia ii face viteji chiar si pe oamenii fricosi.
(Sallustius, De conjuratione Catilinae)
Viitorul nu spera nimic de la om, daca munceste doar pentru propria sa viata si nu pentru eternitate.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.