Citate de Mihai Eminescu

Din noaptea vecinicei uitări, În care toate curg, A vieţii noastre desmierdări Şi raze din amurg De unde nu mai străbătu Nimic din ce-au apus – Aş vrea odată-n viaţă tu Să te înalţi în sus. (Din noaptea)

Un stat e ca si omul...are atata libertate si egalitate, pe cata avere are. Iar cel sarac e intotdeauna sclav si inegal cu cel ce sta deasupra lui.

Intre caractere si inteligente n-ar trebui sa existe alegere. Inteligentele se gasesc foarte adesea, caracterele foarte rar.

Ceea ce omul a legat, natura nu mai poate desface. (Minunata lume nouă) sau Ceea ce omul a unit, natura nu poate să separe.

Sarac e cel ce se simte sarac, caruia ii trebuie neaparat mai mult decat are.

Schimbarea nu este niciodată ușoară și adesea creează discordie, dar atunci când oamenii se unesc pentru binele umanității și al Pământului, putem realiza lucruri mărețe. © CCC

Stejarul nu creşte pretutindenea; buruienile, în tot locul.

Vorbeşte-ncet, urmează înainte Cu glasul tău, izvor de mângâiere, Căci vorba ta-i ca lamura de miere Şi înţelesul ei e prea cuminte.   Să pot să te privesc încet – n-aş cere. Nimica alta, scumpe înger sfinte, Când ochii tăi îmi spun fără cuvinte Ş-arată milă, dragoste, durere.   Tu, idol scump şi dulcea mea lumină, Rămâi în braţul meu întotdeauna Căci numai ţie al meu suflet se închină.   Vorbeşte-ncet, priveşte-mă într-una... De chipul tău viaţa mea e plină: Pot fi minuni, ca tine nu-i niciuna. (Vorbeşte-ncet)

Înţelepciunea populară este mai preţioasă decât aurul.

Viclenia e un semn de slabiciune, caci mintea omeneasca veritabila sta in raport direct cu capacitatea de a pricepe in mod dezinteresat un adevar. Invingatorul momentan nu este totdeauna cel definitiv.

Nebunii lui Shakespeare sunt adevăraţi înţelepţi.

Cati oameni sunt intr-un singur om? Tot atatia cate stele sunt cuprinse intr-o picatura de roua sub cerul cel limpede al noptii.

Poezia - trandafirul ce creste, in potir de aur, sufletul frumos.

Nu noi suntem stapanii limbii, ci limba e stapana noastra.

Câteodată… prea arare… A târziu când arde lampa, Inima din loc îmi sare Când aud că sună clampa…   Este Ea. Deşarta casă Dintr-odată-mi pare plină, În privazul negru-al vieţi-mi E-o icoană de lumină.   Şi mi-i ciudă cum de vremea Să mai treacă se îndură, Când eu stau şoptind cu draga Mână-n mână, gură-n gură. (Singurătate)

Lumea-i visul sufletului nostru. Nu exista nici timp, nici spatiu - ele sunt numai in sufletul nostru.

Oamenii nu se deosebesc atât prin ceea ce zic, cât prin ceea ce fac.

De aproape două mii de ani ni se predică să ne iubim, iar noi ne sfâşiem…

Visul unei umbre şi umbra unui vis.

Nu de inteligenţe duce lipsă România, ci de caractere!