Greşelile în politică sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se împiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.

Nationalitatea trebuie sa fie simtita cu inima si nu vorbita numai cu gura. Ceea ce se simte si se respecta adanc se pronunta arareori.

Atingerea absolutului e fericirea supremă, iubirea împlinită e doar o treaptă spre fericire.

Când te pierzi în valul vieţii Trist la ţărm doar eu rămân: Braţe fără de nădejde, Navă fără de stăpân. * Cum se turbură izvorul Când din el drumeţul bea, Astfel mă înfioră dorul Când răsari în calea mea. * Tu eşti aerul, eu harpa Care tremură în vânt, Tu te mişti, eu mă cutremur Cu tot sufletul în cânt. * Eu sunt trubadurul. Lira Este sufletul din tine, Am să cânt din al tău suflet Să fac lumea să suspine.   (Catrene)

Eu nu mă supăr deloc de modul cum se reflectă persoana mea în ochii d-tale, căci de la aşa oglindă nici nu mă pot aştepta la alt reflex.

Neguri albe, strălucite Naşte luna argintie, Ea le scoate peste ape, Le întinde pe câmpie; S-adun flori în şezătoare De painjen tort să rumpă, Şi anină-n haina nopţii Boabe mari de piatră scumpă. Lângă lac, pe care norii Au urzit o umbră fină, Ruptă de mişcări de valuri Ca de bulgări de lumină. Dându-şi trestia-ntr-o parte, Stă copila lin plecată, Trandafiri aruncă roşii Peste unda fermecată. Ca să vad-un chip, se uită Cum aleargă apa-n cercuri, Căci vrăjit de mult e lacul De-un cuvânt al sfintei Miercuri; Ca să iasă chipu-n faţă, Trandafiri aruncă tineri, Căci vrăjiţi sunt trandafirii De-un cuvânt al sfintei Vineri. Ea se uită... Păru-i galben, Faţa ei lucesc în lună, Iar în ochii ei albaştri Toate basmele s-adună. (Crăiasa din poveşti, 1876)

Poezia - trandafirul ce creste, in potir de aur, sufletul frumos.

Nu se poate salva natiunea fara ajutorul natiunii.

Cine ne poate scoate din această letargie, dacă nu modelele? Am impresia că națiunea aceasta vrea să fie neapărat ca “altcineva”. Vrem ca “acolo”. Fiecare “acolo” este acolo, nu aici. Avem și noi “aici”-ul nostru, dar cum să le scoți din cap asta? E foarte complicat! Ce e al lor, e al lor și ce e al nostru e al nostru. Noi abolim trecutul, abolim rădăcinile. Procesul este foarte insidios și poate prinde. Văd ceva la vecin și vreau să fiu ca el. Dar eu am trecutul meu, am determinările mele interioare și nu pot să fiu ca el, pentru că el are alte motivații, alte condiționări. Niște oameni foarte cultivați și neimplicați politic ar putea face aceasta. E foarte greu însă!

Vino din păduri Ca să-mi spui poveşti Cu căutături Îngereşti. Ochiul tău iubit, Plin de mângâieri, Dulce mi-a lucit Până ieri. Unde mi te-ai dus Pe acest pământ Fără să-mi fi spus Un cuvânt? Din frunzişul rar Luna în fereşti, Cercetează iar Unde eşti. Ar luci pe zid Până când te culci Până ţi se-nchid Ochii dulci. Şi pe gura ta De cum adormişi Ea te-ar săruta Pe furiş. Cum nu sunt ca ea Ca să mă strecor Drept oglinda ta Să cobor. Chipul tău frumos Să-l privesc întreg, Cu atât folos Să m-aleg. Iar de m-ai zări Pintre ochi-nchişi Ţi s-ar năzări Luminiş. (cca. 1880–1881) (Vino din păduri…)

Guvernarile formeaza caracterul natiunilor.

Arta de a guverna e in Romania sinonima cu arta de a amagi poporul, de a-l cloroformiza cu utopii demagogice.

Vezi pe-un rege ce-mpanzeste globu-n planuri pe un veac, Cand la ziua cea de maine abia cuget-un sarac... Desi trepte osebite le-au iesit din urna sortii Deopotriva-i stapaneste raza ta si geniul mortii; La acelasi sir de patimi deopotriva fiind robi, Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!

Pentru ca o natiune sa fie libera, e de ajuns sa vrea.

Nu noi suntem stapanii limbii, ci limba e stapana noastra.

O națiune de oi va naște un guvern de lupi. © CCC

Sarac e cel ce se simte sarac, caruia ii trebuie neaparat mai mult decat are.

Am inteles ca un om poate avea totul neavand nimic si nimic avand totul.

De pe ochi ţi se ridică Languroasa lungă geană… Îl întreb: ce vrea să-mi zică E o tainică dojană? Te desfaci de-a mele braţe, Mai nu vrei şi mai te laşi, Şi îmi râzi cu-ntreaga faţă, Dulce înger drăgălaş! Şi puind mâna la gură Sfătuieşti şi ameninţi Şi-mi faci lungă-nvăţătură Cum că nu suntem cuminţi. Iar braţul meu cuprinde Acel alb şi blând grumaz „Mâni voi fi cum vei pretinde Dar cum sunt mă lasă azi.“ Astfel lupt cu-a ta mustrare De atâtea săptămâni Şi mereu a mea-ndreptare O amân de azi pe mâni. (1881) (De pe ochi ți se ridică...)

Justitia, subordonata politicii, a devenit o fictiune si nu mai exista nicio garantie pentru cele mai pretioase interese ale societatii.