Citate de Mihai Eminescu

Nu de inteligenţe duce lipsă România, ci de caractere!

Secretul vietii lungi a unui stat este pastrarea ierarhiei meritului.

Pasiunile injosesc, pasiunea inalta.

Stejarul nu creşte pretutindenea; buruienile, în tot locul.

Viclenia e un semn de slabiciune, caci mintea omeneasca veritabila sta in raport direct cu capacitatea de a pricepe in mod dezinteresat un adevar. Invingatorul momentan nu este totdeauna cel definitiv.

Oamenii nu se deosebesc atât prin ceea ce zic, cât prin ceea ce fac.

Există două metode de a cuceri și de a înrobi o națiune. Una este prin sabie. Cealaltă este prin îndatorare. © CCC

Cand sustine dreptul la existenta si la libera dezvoltare a fiecarui popor, sentimentul national e un simbol de actiune, nu numai perfect legitim, dar si de o incontestabila etica. El poate deveni chiar sublim, atunci cand, ca in razboaie, duce la sacrificiile supreme. Cand insa, proclamand superioritatea indiscutabila a unor anumite natiuni si inferioritatea iremediabila a celorlalte, lupta ca sa asigure celor dintai putinta de a dispune, dupa bunul lor plac, de cele din urma, nationalismul inceteaza de a mai fi un sentiment respectabil, fiindca nesocoteste justetea si ameninta pacea.

Poezia - trandafirul ce creste, in potir de aur, sufletul frumos.

Dă-mă uitării, precum te-am mai rugat, căci numai uitarea face viaţa suportabilă.

Sarac e cel ce se simte sarac, caruia ii trebuie neaparat mai mult decat are.

Nimeni nu e mai lesne de inselat decat omul de buna-credinta.  

Poate că povestea este partea cea mai frumoasă a vieţii omeneşti… cu poveşti ne leagănă lumea, cu poveşti ne adoarme… Ne trezim şi murim cu ele.

Nebunii lui Shakespeare sunt adevăraţi înţelepţi.

Nu, dreptatea nu-i nimic fără putere.

Fiecare om e o intrebare pusa din nou spiritului Universului.

Dator e omul sa fie al veacului copil.

Nu exista oameni mai neinduplecati sau mai duri decat cei preocupati intotdeauna de nefericirea lor.

De-ar fi mijloace Şi-ar fi putinţă Cum m-aş mai face După dorinţă!   M-aş face-oglindă Strălucitoare Să te cuprindă Pân-la picioare.   Pieptene de-aur, Ce-n mângâiere Părul netează Fără durere.   Un vânt m-aş face Dulce de vară Să-ţi închiz ochii În orice sară.   Dar n-am mijloace Nici e putinţă De a mă face După dorinţă. (De-ar fi mijloace)

Câteodată… prea arare… A târziu când arde lampa, Inima din loc îmi sare Când aud că sună clampa…   Este Ea. Deşarta casă Dintr-odată-mi pare plină, În privazul negru-al vieţi-mi E-o icoană de lumină.   Şi mi-i ciudă cum de vremea Să mai treacă se îndură, Când eu stau şoptind cu draga Mână-n mână, gură-n gură. (Singurătate)