Citate despre Limba

Vezi pe-un rege ce-mpanzeste globu-n planuri pe un veac, Cand la ziua cea de maine abia cuget-un sarac... Desi trepte osebite le-au iesit din urna sortii Deopotriva-i stapaneste raza ta si geniul mortii; La acelasi sir de patimi deopotriva fiind robi, Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!

Limba trebuie sa fie acordata ca o vioara.

Nationalitatea trebuie sa fie simtita cu inima si nu vorbita numai cu gura. Ceea ce se simte si se respecta adanc se pronunta arareori.

Nu exista oameni mai neinduplecati sau mai duri decat cei preocupati intotdeauna de nefericirea lor.

Nu este permis să fii în mass-media şi să nu ştii limba ta. Sunt nişte greşeli de gramatică, afară de cuvinte care sunt folosite total aiurea. E o molimă, ferească Dumnezeu!

Limba unui popor este cartea lui de identitate.

Îmi amintesc ce-a spus Emerson [Ralph Waldo Emerson]: limbajul este poezie fosilă. El a spus că fiecare cuvânt este o metaforă. Puteți verifica acest lucru căutând un cuvânt în dicționar. (Borges despre Borges. Convorbiri cu Borges la 80 de ani) © CCC

Vorbeşte-ncet, urmează înainte Cu glasul tău, izvor de mângâiere, Căci vorba ta-i ca lamura de miere Şi înţelesul ei e prea cuminte.   Să pot să te privesc încet – n-aş cere. Nimica alta, scumpe înger sfinte, Când ochii tăi îmi spun fără cuvinte Ş-arată milă, dragoste, durere.   Tu, idol scump şi dulcea mea lumină, Rămâi în braţul meu întotdeauna Căci numai ţie al meu suflet se închină.   Vorbeşte-ncet, priveşte-mă într-una... De chipul tău viaţa mea e plină: Pot fi minuni, ca tine nu-i niciuna. (Vorbeşte-ncet)

De aproape două mii de ani ni se predică să ne iubim, iar noi ne sfâşiem…

Pe aceeaşi ulicioară Bate luna în fereşti, Numai tu de după gratii Vecinic nu te mai iveşti! Şi aceiaşi pomi în floare Crengi întind peste zaplaz, Numai zilele trecute Nu le fac să fie azi. Altul este al tău suflet, Alţii ochii tăi acum, Numai eu, rămas acelaşi, Bat mereu acelaşi drum. Ah, subţire şi gingaşă Tu păşeai încet, încet, Dulce îmi veneai în umbra Tăinuitului boschet Şi lăsându-te la pieptu-mi, Nu ştiam ce-i pe pământ, Ne spuneam atât de multe Făr-a zice un cuvânt. Sărutări erau răspunsul La-ntrebări îndeosebi, Şi de alte cele-n lume N-aveai vreme să întrebi. Şi în farmecul vieţii-mi Nu ştiam că-i tot aceea De te razimi de o umbră Sau de crezi ce-a zis femeia. Vântul tremură-n perdele Astăzi ca şi alte dăţi, Numai tu de după ele Vecinic nu te mai arăţi!

Cele mai intelepte planuri neincoronate de succes se numesc nebunii.

A nu iubi nu e nimica, a nu putea iubi e grozav.

Viclenia e un semn de slabiciune, caci mintea omeneasca veritabila sta in raport direct cu capacitatea de a pricepe in mod dezinteresat un adevar. Invingatorul momentan nu este totdeauna cel definitiv.

Fiecare om e o intrebare pusa din nou spiritului Universului.

Toată lumea crede în dragoste, însă unii se întreabă dacă ea există cu adevărat.

Eu nu mă supăr deloc de modul cum se reflectă persoana mea în ochii d-tale, căci de la aşa oglindă nici nu mă pot aştepta la alt reflex.

Limba este intaiul mare poem al unui popor.

De pe ochi ţi se ridică Languroasa lungă geană… Îl întreb: ce vrea să-mi zică E o tainică dojană? Te desfaci de-a mele braţe, Mai nu vrei şi mai te laşi, Şi îmi râzi cu-ntreaga faţă, Dulce înger drăgălaş! Şi puind mâna la gură Sfătuieşti şi ameninţi Şi-mi faci lungă-nvăţătură Cum că nu suntem cuminţi. Iar braţul meu cuprinde Acel alb şi blând grumaz „Mâni voi fi cum vei pretinde Dar cum sunt mă lasă azi.“ Astfel lupt cu-a ta mustrare De atâtea săptămâni Şi mereu a mea-ndreptare O amân de azi pe mâni. (1881) (De pe ochi ți se ridică...)

Iubesc acest popor bun, bland, omenesc, pe spatele caruia diplomatii croiesc harti si razboaie, zugravesc imparatii despre care lui nici prin gand nu-i trece.

Nu noi suntem stapanii limbii, ci limba e stapana noastra.