Tu ești ca o vioară în care sunt închise toate cântarile, numai ele trebuiesc trezite de-o mână măiastră, și mâna ce te va trezi înăuntrul tău sunt eu. (Sărmanul Dionis)

Dator e omul sa fie al veacului copil.

Dreptatea cu patanii se invata.

Moravurile fara legi pot totul, legea fara moravuri, aproape nimic.

Vesnica-i dreptatea si vesnici sunt martirii care-si jertfesc viata pentru triumful ei. In zbuciumul de lupte si noaptea asupririi renasc semanatorii eternelor idei.

Nu noi suntem stapanii limbii, ci limba e stapana noastra.

Dreptatea este in functie de moda, ca si placerea.

Popor românesc, mari învăţături îţi dă ţie această întâmplare! Dacă fiii tăi ar fi fost uniţi totdeauna atunci şi pământul tău strămoşesc rămânea unul şi nedespărţit. Dar veacuri de dezbinare neîntreruptă te-au dus la slăbiciune, te-au dus să-ţi vezi ruşinea cu ochii!

Nu exista o dreptate in sine, ci numai intelegerile reciproce, de la caz la caz, in care partile se angajeaza sa nu-si faca rau unele altora. Nedreptatea nu este un rau in sine, ci porneste numai din teama si banuiala ca ar putea sa indure asprimea ispasirii si a pedepsei. Nu este cu putinta ca cel care a facut pe ascuns o nedreptate, impotriva pactului stabilit intre oameni, sa ramana nepedepsit. In comunitate, dreptatea este aceeasi pentru toti; deoarece tot ce promoveaza intelegerea reciproca este folositor.

Justitia, subordonata politicii, a devenit o fictiune si nu mai exista nicio garantie pentru cele mai pretioase interese ale societatii.

A demonstra ca am dreptate presupune ca s-ar putea sa ma insel.

Omul drept nu e cel care nu nedreptateste pe nimeni, ci cel care, putand sa faca rau, isi reprima vointa de a-l face.

E in zadar sa vorbesti celui ce nu vrea sa te asculte.

Aproape toti oamenii apreciaza dreptatea si curajul.

Cei care au mereu dreptate sfîrşesc prin a avea cei mai mulţi duşmani. De aceea este bine să le dai dreptate şi altora…

Nebunii lui Shakespeare sunt adevăraţi înţelepţi.

E trist ca nimeni să te ştie, Dar şi mai trist să-ţi zici mereu Că te-a pătruns nimicnicie Deşi ai fost ca Dumnezeu.   Unde sunteţi, iubiri deşarte, Ochi mari ce nu-i mai pot uita? O, fugi departe, fugi departe, La ce mă-ngâni cu faţa ta?   În viaţa lumii acestie, Ce-i fără capăt şi-nceput, În toată neagra veșnicie O clipă numai te-am avut.   De-atunci te chem din întuneric Şi amintirea ta dezmierd Până ce răsari… un vis himeric, Abia răsari… şi iar te pierd.   Ca la un zvon ce lin adie Urechea țin, mereu ascult… Tot mai puţină armonie… Pustiu din ce în ce mai mult.   Şi din comoara-mi de suspine, Cu amintiri, cu dor îmbrac Acest amor bogat în chinuri Şi-n mângâieri, de tot sărac. (E trist ca nimeni să te ştie)

Munca este legea lumii moderne, ce nu are loc pentru lenesi… Temeiul unui stat e munca si nu legile… bogatia unui popor nu sta nici in bani, ci iarasi in munca… Fiecare, si mare, si mic, datoreaza un echivalent de munca societatii in care traieste… Cand munca unei clase dintr-un popor nu mai echivaleaza drepturile de care se bucura, atunci acea clasa e corupta, chiar ea traieste din traficul unei munci straine…; noi credem, insa, ca un sistem care, oricat s-ar imbogati patriotii, are ca rezultat moartea reala a unei natii, e tot ce se poate mai rau si mai ucigas ca sistem.

Fiecare are atata dreptate cata putere are.

Atingerea absolutului e fericirea supremă, iubirea împlinită e doar o treaptă spre fericire.