E trist ca nimeni să te ştie,
Dar şi mai trist să-ţi zici mereu
Că te-a pătruns nimicnicie
Deşi ai fost ca Dumnezeu.
Unde sunteţi, iubiri deşarte,
Ochi mari ce nu-i mai pot uita?
O, fugi departe, fugi departe,
La ce mă-ngâni cu faţa ta?
În viaţa lumii acestie,
Ce-i fără capăt şi-nceput,
În toată neagra veșnicie
O clipă numai te-am avut.
De-atunci te chem din întuneric
Şi amintirea ta dezmierd
Până ce răsari… un vis himeric,
Abia răsari… şi iar te pierd.
Ca la un zvon ce lin adie
Urechea țin, mereu ascult…
Tot mai puţină armonie…
Pustiu din ce în ce mai mult.
Şi din comoara-mi de suspine,
Cu amintiri, cu dor îmbrac
Acest amor bogat în chinuri
Şi-n mângâieri, de tot sărac.
(E trist ca nimeni să te ştie)
Nu noi suntem stapanii limbii, ci limba e stapana noastra.
Secretul succesului este sa faci din vocatia ta o vacanta.
Câteodată… prea arare…
A târziu când arde lampa,
Inima din loc îmi sare
Când aud că sună clampa…
Este Ea. Deşarta casă
Dintr-odată-mi pare plină,
În privazul negru-al vieţi-mi
E-o icoană de lumină.
Şi mi-i ciudă cum de vremea
Să mai treacă se îndură,
Când eu stau şoptind cu draga
Mână-n mână, gură-n gură.
(Singurătate)
Intre caractere si inteligente n-ar trebui sa existe alegere. Inteligentele se gasesc foarte adesea, caracterele foarte rar.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.