Citate de John Donne

Dragostea construieşte frumuseţea, dar, ca orice frumuseţe, ea moare curând. (Poeme sacre și profane) © CCC

Viitorul nu spera nimic de la om, daca munceste doar pentru propria sa viata si nu pentru eternitate.

Nu există bărbat care să iubească o femeie și care să nu dorească să vină la ea pentru a-şi reînnoi curajul, pentru a-şi rezolva problemele. Şi asta va fi sursa principală a dorinţei lui pentru ea. Cu toţii suntem atât de temători, cu toţii suntem atât de singuri, cu toţii avem atât de mult nevoie din afară de asigurarea propriei noastre demnități de a exista. (Un bun soldat. Povestea unei pasiuni) © CCC

Ne nastem incarcati de obligatii de tot felul fata de so­cietate.

Omul nu este o insulă de sine stătătoare. Fiecare e o fărâmă din continentul uman.

Nu cunosc limita in setea mea de intelegere cu altii.

Oamenii traiesc in societate, este un fapt de ordin natu­ral, anterior consimtamantului lor. Inferior vointelor, omul nu poate sa se sustraga materialmente si moraliceste comunitatii umane. Omul izolat nu poate exista.

Viata este o calatorie de cincizeci, saizeci sau o suta de ani. Cei ce se intalnesc la inceputul acestei calatorii sa nu se mai desparta, pentru ca drumul in doi e mai usor, si pentru ca intotdeauna vor avea nevoie unul de altul.

Traieste ca si cum ai fi solidar cu toti.

Fericit ori nefericit, omul are nevoie de altul; cine traieste numai pentru el, acela traieste numai pe jumatate.

În mine sunt doi nebuni, știu, pentru că iubesc și pentru că spun asta în poezii melancolice. © CCC

In intelegere, lucrurile mici cresc, in neintelegere, se naruie chiar si cele mari.

Adevaratul stimulent al vietii omenesti il constituie bucuria zilei de maine... Omul care-si determina conduita prin perspectiva cea mai apropiata este in acelasi timp si omul cel mai slab. Daca se multumeste numai cu propria sa perspectiva, fie ea chiar si indepartata, el poate sa para puternic, dar nu starneste in noi sentimentul unei personalitati si a valorii ei autentice. Cu cat este mai larg colectivul ale carui perspective coincid cu perspectivele proprii ale omului, cu atat omul este mai frumos si cu atat sta pe o treapta mai inalta.

Omul fara societate nu inseamna nimic. Cine dintre voi ar sti ceea ce stie, daca mii si mii de oameni nu ar fi lucrat, nu ar fi suferit, pentru a cuceri bucatica cu bucatica aceasta stiinta care va e predata astazi asa de usor si de darnic? Cate jertfe, stralucite sau necunoscute, reprezinta cea mai mica dintre aceste descoperiri, care, din viata primitiva, grosolana si primejdioasa a vechilor rase, au dat la iveala aceasta civilizatie minunata care subordoneaza fortele naturii nevoilor, vointelor, si adesea fanteziei noastre.

Omul se naste debitor al societatii umane.

Faceti ca binele fiecaruia sa fie atat de strans legat de binele general incat nici un cetatean sa nu poata dauna societatii, fara sa-si dauneze lui insusi; asigurati rasplata pentru virtute dupa cum ati asigurat pedeapsa pentru ticalosie.

Aduceti-va aminte in tot locul si in tot timpul ca pamantul este o insula plutitoare, pe care frigul, caldura, foamea, setea, boala si o mie de puteri nevazute se lupta cu inversunare, zi si noapte, pentru distrugerea omului. Veti intelege astfel ca sunteti tovarasul firesc al tuturor oamenilor care vietuiesc fara deosebire de culoare, de limba sau de patrie: ca unirea tuturor sfortarilor individuale este singura tactica care sa poata bate dusmanul comun; ca puterile voastre, resursele voastre, luminile voastre, unite cu cele ale tuturor aliatilor vostri, abia vor ajunge spre a castiga victoria.

Societatea va atinge gradul de civilizatie pe care, mai mult sau mai putin obscur, si-l propune umanitatea, cand fiecare om va trai mai bine, nu numai din punctul de vedere al propriei sale vieti, ci si din punctul de vedere al vietii comune, cand cele doua efecte simultane ale progresului ce se socoteau contrarii, vor fi in realitate, inseparabile: dezvoltarea vietii individuale si dezvoltarea vietii sociale.

Stiinta a randuit pe om la locul ce i se cuvine, in mijlocul fiintelor. Ea nu mai cunoaste pe omul abstract, ivit deodata pe pamant in plina desfasurare a inteligentei si vointei sale. El nu mai este scopul si sfarsitul sistemului lumii. Omul este supus raporturilor dependentei reciprocc, care il leaga de oamenii, de rasa din care se trage, de celelalte fiinte vii din cuprinsul pamantesc si cosmic. Aceasta dependenta nu-i limitata la conditiile vietii sale fizice, ea se extinde asupra fenomenelor, intelectuale si morale, asupra actelor vointei sale, asupra operelor geniului sau. Aceasta dependenta il leaga de toate si de tot, in spatiu si in timp.

Nici frumusețea primăverii și nici cea a verii nu are grația pe care am zărit-o în al toamnei obraz.