Citate de Leon Bourgeois

Libertatea personala a omului, adica facultatea de a tinde spre deplina dezvoltare a eului este deopotriva necesara dezvoltarii societatii ca si dezvoltarii individului. Aceasta libertate nu trebuie sa cunoasca deci alte limite decat limitele ce-i opun in mod natural nevoia unei egale dezvoltari, adica libertatea personala a celorlalti oameni.

Omul nu e o ratiune independenta, superioara, in stare sa obtina adevarul si virtutea doar prin efortul ei propriu, ci o simpla forta, de acelasi ordin ca si celelalte forte, care-si primeste de la imprejurari marimea si directia.

Umanitatea nu sufera mai putin de calitatile decat de cusururile ei.

In baza serviciilor facute de catre generatiile trecute, omul este dator fata de generatiile viitoare.

Nu exista dificultate derivand din relatiile intre oameni, care sa poata rezista unirii si cooperarii internationale.

Oamenii traiesc in societate, este un fapt de ordin natu­ral, anterior consimtamantului lor. Inferior vointelor, omul nu poate sa se sustraga materialmente si moraliceste comunitatii umane. Omul izolat nu poate exista.

Nu traieste decat cel care e de folos altora, nu traieste decat cel ce da un rost vietii.

Efortul e legea vietii sociale.

Viata noastra este legata de a tuturor. Nu poate fi fericit cineva care se uita numai la dansul si care aduce toate lucrurile spre interesul lui; trebuie sa traiesti si pentru altul, daca vrei sa traiesti pentru tine.

Nu cunosc limita in setea mea de intelegere cu altii.

Omul nu este o insulă de sine stătătoare. Fiecare e o fărâmă din continentul uman.

Omul e menit din natura pentru comunitate.

Prin unire cresc lucrurile mici, prin vrajba pier si cele mari.

Faceti ca binele fiecaruia sa fie atat de strans legat de binele general incat nici un cetatean sa nu poata dauna societatii, fara sa-si dauneze lui insusi; asigurati rasplata pentru virtute dupa cum ati asigurat pedeapsa pentru ticalosie.

Stiinta a randuit pe om la locul ce i se cuvine, in mijlocul fiintelor. Ea nu mai cunoaste pe omul abstract, ivit deodata pe pamant in plina desfasurare a inteligentei si vointei sale. El nu mai este scopul si sfarsitul sistemului lumii. Omul este supus raporturilor dependentei reciprocc, care il leaga de oamenii, de rasa din care se trage, de celelalte fiinte vii din cuprinsul pamantesc si cosmic. Aceasta dependenta nu-i limitata la conditiile vietii sale fizice, ea se extinde asupra fenomenelor, intelectuale si morale, asupra actelor vointei sale, asupra operelor geniului sau. Aceasta dependenta il leaga de toate si de tot, in spatiu si in timp.

N-avem oare de partea noastră pe toţi neghiobii din târg?! Şi nu-s ăştia grosul în orice oraş din lume? (Aventurile lui Huckleberry Finn)

Trebuie să învățăm să trăim împreună ca frații, altfel vom muri împreună ca niște proști. © CCC

Omul are constiinta ca nu e singur pe acest pamant, ca existenta sa e strans legata de aceea a tuturor celorlalte fiinte asemenea cu el… soarta sa atarna de aceea a omenirii intregi, si nu poate fi priceputa decat printr-insa.

Sub inegalitatile de tot felul, diferente de sex, de varsta, de rasa, de forta fizica, dincolo de deosebirile de inteligenta si de vointa, intre toti membrii comunitatii umane, se gaseste un caracter comun, identic, se gasesc semnele care evidentiaza calitatea omului, calitatea de a fi in acelasi moment o fiinta vie, cugetatoare, constienta. Acest caracter, marginit la acesti trei termeni esentiali, exista in fiecare om in grade diferite, dar nu poate fi suprimat din nici un om.