Citate despre Desavarsire

In epoca in care idealurile sociale au disparut, omul se intoarce violent de unde a plecat, adica la biologic.

Oare prin ce trista fatalitate omul nu se poate bucura in acelasi timp de toate facultatile naturii sale, de toate perfectiunile, de care nu e susceptibil decat la varste diferite?... in momentul in care spiritul omului a ajuns maturitatea, trupul lui incepe sa-si piarda puterea... inteligenta a crescut, dar sufletul si-a pierdut elasticitatea si impresionabilitatea; ... dar, pentru ce omul, la urma urmei, n-ar suferi si el soarta comuna tuturor fiintelor ? Cand culegem fructul cel minunat mai putem oare avea pretentia sa respiram in acelasi timp si parfumul florii? Tineretea a avut nevoie de acea delicatete a sensibilitatii, pentru a ajunge sa stapaneasca, la maturitate, siguranta spiritului. Se poate ca oamenii foarte mari sunt tocmai aceia care au pastrat, la varsta la care inteligenta este in plina putere, o parte din impetuozitatea impresiilor, proprie tineretii.

Aproape intotdeauna poti nazui sa ajungi pe felurite cai la culmile desavarsirii.

Ceea ce are insemnatate este sa cunosti ceva bine si sa-l poti face ca nimeni altul in jurul tau. Sa devii ceea ce esti.

Fa cat de bine poti pana cand vei sti mai bine. Apoi, cand stii mai bine, fa si mai bine. © CCC

Viata e mereu lupta intre contrarii si nimeni nu este desavarsit, fiind insa pasibil de progres.

Pare-se ca perfectiunea e atinsa nu atunci cand nu mai este nimic de adaugat, ci cand nu mai este nimic de inlaturat.

Imaturitatea este incapacitatea de a-ti utiliza inteligenta fara a fi ghidat de o alta inteligenta.

Arta nu e decat un mijloc de exprimare a personalitatii. Aceasta din urma e realitatea intreaga a omului, arta numai instrumentul ei de comunicare…Arta nu poate fi separata de complexul general al vietii din care face parte, ea e interdependenta de celelalte functiuni.

Trebuie sa fii nu cel dintai, ci unicul.

Va veni, va veni cu siguranta vremea aceea a desavarsirii, cand omul, cu cat va fi mai incredintat in mintea lui de apropierea unui viitor mai bun, cu atat mai putin va avea nevoie sa-si caute in acest viitor motivele actiunilor sale; atunci el va faptui binele pentru bine, si nu pentru ca nu stiu ce arbitrare rasplati sunt stabilite, care si-au avut alta data rostul unic sa-i fixeze si sa-i intareasca privirea sovaitoare spre a putea descoperi rasplatile intrinseci, mai bune, ale binelui.

Tendintele carora nu le-am dat satisfactie se vor razbuna mai tarziu sub o forma sau alta.

Cautarea adevarului e un aspru ascetism.

Urcati-va, urcati-va pe scara pe care toata lumea o numeste civilizatie, progres, cultura, urcati-va, va indemn din inima; dar unde o sa ajungeti? Asta, drept sa va spun, nu stiu. De dragul acestei scari merita totusi sa traiesti.

O singura rugaciune am: “Doamne, sa nu ma lasi niciodata sa fiu multumit de mine insumi!”

Marele secret de a desavarsi sufletul omului prin exercitiu consta exclusiv in a primi cunostintele printr-un efort continuu, prin proprie reflectare asupra adevarului. Imboldurile, in acest sens, sunt ambitia si curiozitatea, iar rasplata este satisfactia de a descoperi adevarul… Din fire, noi suntem mult mai curiosi sa stim CUM decat DE CE exista si se intampla toate.

Erorile sunt adeseori fecunde pentru noi adevaruri.

Victoria omului nou asupra celui vechi trebuie sa devina definitiva. Inainte si tot mai sus sa ne duca avantul nostru catre mai bine, catre o infratire definitiva a fiilor aceluiasi pamant…Pas cu pas, omul — omul in intelesul cel mai bun al cuvantului — si-a castigat dreptul de a exista, strabatand prin milenii o cale cotita, totusi o cale de ameliorare a speciei. Incet si penibil, spiritul s-a desfacut de cele materiale, ca o calauza catre ultima etapa de alinare a dusmaniilor si urii, de asezare pentru totdeauna a pacii si a prieteniei intre indivizi si popoare. Credinta aceasta ma tine inca in viata, ea va avea putere si impuls si dupa ce fiinta mea va trece. Viata se alimenteaza din moarte; putem trai in copiii nostri, daca-i vom patrunde de lumina, de soarele acestui ideal.

Un om care pricepe si admite totul e, implicit, un om obiectiv. Fiindca obiectivitate inseamna justitie pentru orice.

Suntem toti facuti in asa fel incat am putea fi mai buni si cred ca cea mai mare inteligenta este tocmai aceea care sufera mai mult de limitele ei.