Citate despre Desavarsire

Este o dorinta pioasa a tuturor parintilor ca sa vada realizat in fiii lor ceea ce insilor le-a lipsit, ca si cum ar trai a doua oara, si experientele primei vieti le-ar folosi abia acum.

Cine imi suporta greselile devine stapanul meu, chiar daca imi este servitor.

Inalta-ti sufletul atat de sus, ca nici o ofensa sa nu poata ajunge la el.

Îmi iau adio din privire, Căci gura nu-l poate rosti, Prin locurile de iubire Mă-ntorc să le găsesc pustii.   Ce tristă e făgăduința Chiar credincioasei amintiri! Ți-i rece mâna, iar ființa Încremenită-n reci simțiri.   Barem o cladă sărutare Atâta m-ar fi fermecat, Precum ne bucură o floare Culeasă-n Martele-nnorat.   Dar, vai, vreo orhidee rară Să ți-o culeg eu nu mai știu; Când pentru tine-i primăvară, La mine-i toamnă, și-i târziu. (Despărțire) Traducere de N. Porsenna

Cea mai pură fericire a lumii include un presentiment de suferință. (Evreul rătăcitor, 1836)

Primul si ultimul lucru care se cere geniului este iubirea adevarului.

Cand ne ducem viata intr-o ocupatie linistita si avem de-a face numai cu ceea ce-i mai apropiat si cotidian, pierdem sentimentul pentru ceea ce-i absent; abia daca putem crede ca in departare amintirea noastra mai dureaza si ca anumite tonuri din trecut mai au ecou.

Între noi să fie adevărul. (Ifigenia în Taurida, act. III, sc. 1). O pledoarie pentru adevăr.

Natura este singura carte in care fiecare fila pastreaza cate un adevar.

Oamenii ne fac adeseori sa ispasim placerea pe care le-am putut-o produce candva.

Perfectiunea nu poate fi atinsa niciodata, ramanand vesnic o treapta mai sus, pe care oricat te vei fi inaltat, vei avea inca sa o urci, tot mai neconsolat si mai fara speranta…iata adevaratul calvar.

De-ai trăit trei mii de ani Și nu știi să-i socotești Umbli-n beznă ca bezmetic, Chiar de zi cu zi trăiești.

Rataceste orice om, cat timp cu zel se straduieste.

Este de ajuns să spui adevărul într-un mod bizar, pentru ca bizarul să ajungă să pară adevăr la rândul lui. (Afinitățile elective, 1809)

Am fost un om, adica un luptator.

N-are culoare şi chip nici floarea de viţă-de-vie, Dar cînd ciorchinele-i copt, farmecă oameni şi zei. (Elegii romane) (Traducere Teodor Boşca)

Totul serbează

Și cântă împrejur:

Valea-nflorită,

Aprinsul azur!

 

Și tremură orice

Frunza pe ram!

Stăpân pe huceaguri

E-al păsării neam!

 

Dorul din piept

Nu-l stăvilești!

Să vezi! Să auzi!

Acum să trăiești!

 

Iubire! viața

Îți este dragă;

Tu ai creat

Lumea întreagă!

 

Tu dărui – frunza

Bătrânului nuc;

Lanului – aur,

Ramului – suc.

 

Vino la mine

Chip îngeresc!

O, cum mă iubești!

Cum te iubesc!

 

Când lăcrămioara

Răsare-n desis,

Și pasărea – cerul

Îl ia pieptiș!

 

Doar dragostea ta

Îmi trebuie mie,

Ea-mi dăruie viață

Și bucurie!

 

Există în toate

Un dor de-a trăi -

Fi-vei ferice

De mă vei iubi!

(Cântec de mai)

(trad. Nicolae Dabija)

Va veni, va veni cu siguranta vremea aceea a desavarsirii, cand omul, cu cat va fi mai incredintat in mintea lui de apropierea unui viitor mai bun, cu atat mai putin va avea nevoie sa-si caute in acest viitor motivele actiunilor sale; atunci el va faptui binele pentru bine, si nu pentru ca nu stiu ce arbitrare rasplati sunt stabilite, care si-au avut alta data rostul unic sa-i fixeze si sa-i intareasca privirea sovaitoare spre a putea descoperi rasplatile intrinseci, mai bune, ale binelui.

Omul trebuie inteles ca un element de evolutie. Sa nu ne intrebam ce este cineva. Sa ne intrebam ce devine?

Clipa, mai stai putin, esti atat de frumoasa!