Citate de Johann W. Goethe

În viață, este cu neputință să știi tot, să ai tot, să iubești pe toata lumea și să fii pe placul tuturor.

Ultimii ani din viață trăiesc din primii.

Omul e o taina, viata lui, un vis.

Incerc sa traiesc cu ochii mai intai mirati, apoi clarvazatori.

Un lung tren ne pare viaţa. Ne trezim în el mergând, Fără să ne dăm noi seama, Unde ne-am suit şi când. Fericirile sunt halte, Unde stăm câte-un minut, Până bine ne dăm seama, Sună, pleacă, a trecut. Iar durerile sunt staţii! Lungi, de nu se mai sfârşesc Şi în ciuda noastră parcă, Tot mai multe se ivesc. Arzători de nerăbdare, Înainte tot privim, Să ajungem mai degrabă La vreo ţintă ce-o dorim. Ne trec zilele, trec anii, Clipe scumpe şi dureri, Noi trăim hrăniţi de visuri Însetaţi după plăceri! Mulţi copii voioşi se urcă. Câţi în drum n-am întâlnit, Iar câte-un bătrân coboară, Trist şi frânt, sau istovit. Vine-odată însă vremea, Să ne coborâm şi noi. Ce n-am da atunci o clipă, Să ne-ntoarcem înapoi? Dar pe când, privind în urmă, Plângem timpul ce-a trecut, Sună goarna VEŞNICIEI: Am trăit şi n-am ştiut. (Trenul vieții)

Viata trebuie luata asa cum vine; sa stii numai sa compensezi neplacerile si greul ei cu tot ceea ce este bun si frumos.

Nu-ntelegi ca merita sa traiesti pentru ca sa vezi cum cad frunzele si apoi cum cresc mugurii, pentru o zi in care e soare, pentru alta in care ploua?...

Este de ajuns să spui adevărul într-un mod bizar, pentru ca bizarul să ajungă să pară adevăr la rândul lui. (Afinitățile elective, 1809)

Viețile noastre nu sunt decât interludii lipsite de importanță în marile jocuri electrice ale lui Dumnezeu, Tatăl Nostru. (Straniul interludiu)

Ce-i viaţa? Să rabzi poate o zi şi alta oare? Odihna, plictiseala, pot ele-ndestula? Cine-şi doreşte ochii apostolilor care Şterşi, îl jeleau pe zeul ce valu-l despica?   Ne-ncântă doar speranţa, a viselor minciune, Şi dragostea, agilă în inimi pătrunzând; Fremătător orgoliul sau voluptatea, când Dă, muzicii, asemenea făgăduinţi nebune! (Onoarea de a suferi - CVI (poezia 106), 1927)

Datoria: să-ți placă ce-ți impui ție însuți. (Cugetări în proză, 1870)

Să ne imaginăm un om pe bicicletă: indiferent cine este, putem şti trei lucruri despre el. Ştim că dacă s-a urcat pe bicicletă trebuie să pedaleze. Ştim că la un moment dat se va opri şi va coborî. Şi, cel mai important, ştim că dacă într-un moment al călătoriei sale se va opri şi nu va mai pedala şi nu se va da jos, va cădea. Aceasta este metafora pentru călătoria prin viaţă a oricărui om, în orice societate.

Tot ceea ce are timp, exista.

Întrebările lui Mahatma Gandhi și răspunsurile sale: Care este cea mai frumoasă zi? – Astăzi Cel mai ușor lucru? – Să te înșeli Cel mai mare obstacol? – Teama Cea mai mare greșeală? – Renunțarea Rădăcina tuturor relelor? – Egoismul Cea mai frumoasă distracție? – Munca Cea mai rea înfrângere? – Descurajarea Cei mai buni profesori? – Copiii Ce stă la baza tuturor lucrurilor? – Comunicarea Ce te face fericit? – Să fii util altora Cel mai mare mister? – Moartea Cel mai rău defect? – Schimbările de dispoziție Cea mai periculoasă persoană? – Mincinosul Sentimentul cel mai nefast? – Invidia Cel mai frumos cadou? – Iertarea Ce este esențial? – O casă Cea mai rapidă cale? – Linia dreaptă Cel mai puternic sentiment? – Pacea interioară Protecția cea mai bună? – Optimismul Cea mai mare satisfacție? – Creația Cea mai puternică forță? – Credința Cele mai necesare persoane? – Părinții Cel mai frumos lucru din viață? – Iubirea Cel mai bun refugiu? - Dumnezeu © CCC

…nu maine, ci astazi sa traiesti, de viata sa te bucuri cat timp in viata esti.

Hoc est vivere bis, vita posse priore frui. A sti sa te bucuri de viata in orice imprejurare, aceasta inseamna a trai doua vieti.

Ceea ce pare dezordine in mine este zburdalnicie. Ceea ce pare scandal este avant, ceea ce pare agitatie, este de fapt viata.

Oamenii ne fac adeseori sa ispasim placerea pe care le-am putut-o produce candva.

Îmi iau adio din privire, Căci gura nu-l poate rosti, Prin locurile de iubire Mă-ntorc să le găsesc pustii.   Ce tristă e făgăduința Chiar credincioasei amintiri! Ți-i rece mâna, iar ființa Încremenită-n reci simțiri.   Barem o cladă sărutare Atâta m-ar fi fermecat, Precum ne bucură o floare Culeasă-n Martele-nnorat.   Dar, vai, vreo orhidee rară Să ți-o culeg eu nu mai știu; Când pentru tine-i primăvară, La mine-i toamnă, și-i târziu. (Despărțire) Traducere de N. Porsenna

Viața este arcul, iar coarda este visul. Unde este Săgetătorul? © CCC