Citate de Ralph W. Emerson

Viața însăși se schimbă atât de repede. Este atât de greu astăzi să faci previziuni despre cum vor fi lucrurile peste zece ani. (Contact, enciclopedia creației, emisiune TV canadiană) © CCC

Viata intelectuala este fata de realitate ceea ce este geometria fata de arhitectura.

Viata reala este intalnirea dintre ceea ce credem noi ca suntem si ce vor altii sa fim.

I – Oh! Doamne

Oh! Doamne, rău m-ai urgisit, În soarta mea m-am împietrit Rămân ca marmura de rece… Să plâng, să sufăr, am uitat. Am fost un cântec care trece, Şi sunt un cântec încetat Rămân ca marmura de rece… Uscat e tot ce-a înflorit, Entuziasmul a murit, Şi a mea inimă a-ngheţat…

Am fost un cântec care trece Şi sunt un cântec încetat. II – Ţărână

Ţărână — suntem toţi ţărână, E de prisos orice trufie… Ce-a fost, în veci are să fie… Din noi nimic n-o să rămână. Zadarnic falnice palate Sunt în pământ rădăcinate Nici o pieire nu s-amână. Despoţi, cu frunţi încoronate, Poeţi, cu harpe coronate, Filozofi, oameni de ştiinţă, Păgâni, vestiţi prin necredinţă, Nici o pieire nu s-amână… Ţărână, suntem toţi ţărână.

III – Iertare

Iertare! Sunt ca orice om M-am îndoit de-a ta putere, Am râs de sfintele mistere Ce sunt în fiecare-atom… Iertare! Sunt ca orice om. Sunt ticălosul peste care Dacă se lasă o-ntristare De toţi se crede prigonit, Dar, Doamne, nu m-ai părăsit… Sunt om ca orice om — iertare.

IV – Duşmanii

Duşmanii mei se înmulţesc Şi nedreptatea mă-nfăşoară… Abia mai pot să mai trăiesc De cine n-am lăsat să moară, Aleargă toţi şi mă-nnegresc, Ah! Viaţa nu este uşoară.

V – Zburam

Zburam pe aripi strălucite… Copilul cel de altădată Nevinovat ca şi o fată Neveştejită de ispite, E azi mocirla noroioasă Cu adâncime-ntunecoasă Şi cu miasme otrăvite. Sunt eu de vină, sau nu sunt, Oh! Dumnezeule preasfânt, Auzi-mi glasul pocăinţei, Redă-mi puterea biruinţei, Refă-mă omul care-am fost Sau dă-mi obştescul adăpost… Zburam pe aripi strălucite.

VI – Şi-au zis…

Şi-au zis: — e singur — e pierdut Asupra mea se năpustiră… Onoarea mea o nimiciră,

Am sângerat, dar am tăcut. Mă înjosiră, mă loviră, Cu mici, cu mari mă răstigniră; Din inimă nu mi-au lăsat Un singur colţ nesfâşiat. Fraţi, rude, toţi mă duşmăniră, Pe cât plângeam, pe-atât rânjiră, O ţară-ntreagă s-a-ntrecut Să-mi dea venin — şi l-am băut. Dar, Doamne, nu te biruiră. VII – Cât am trudit…

Cât am trudit, cât am muncit, Şi cum nimic n-am folosit, În lume nu este răsplată… Dreptatea este blestemată, Şi omul bun nesocotit. Pe fruntea mea n-am nici o pată — Zadarnic! — sunt un osândit, În lume nu este răsplată. Cât am trudit, cât am muncit.

VIII – Eram

Eram puternic împărat Prin sufletească poezie, Prin tinereţe, prin mândrie, Prin chip de înger întrupat. Mi se-mplinea orice dorinţă,

Era o lege-a mea voinţă; Râdeam de orice duşmănie… Prin sufletească poezie, Domneam de soartă nencercat. Eram puternic împărat. IX – N-am în ceruri

N-am în ceruri nici o stea… Soarta mea e soarta rea, Am pierdut orice credinţă Înecată-n suferinţă, Am pierdut orice putere Nimicită de durere; Însă viaţa nu-mi blestem Şi nici moartea nu mi-o chem; Fără scop trăiesc în lume Nu mai sunt decât un nume, Nu mai plâng, nici nu mai gem, Iar cuprins de griji amare, Nu mai sunt decât răbdare… N-am în ceruri nici o stea.

X – Doamne, toate…

Doamne, toate sunt prin tine Şi averea, şi puterea, Fericirea, mângâierea Ce ne trebuie ştii bine. Dai cu dreaptă socotinţă

Mulţumiri şi suferinţă Lui Isus i-ai dat o cruce Căci ştiai c-o poate duce; Când dureri ne dai şi nouă, Ne dai plânsul ca o rouă; Când dai marilor putere, Nu le dai nici o plăcere, Când dai răilor cruzime, Dai blândeţe la victime. Eşti puterea înţeleaptă Şi justiţia cea dreaptă; Fă oricând ce vrei din mine. Doamne, toate sunt prin tine… XI – M-am uitat

M-am uitat la fericiţi… I-am văzut nemulţumiţi E orice zădărnicie. Cei pe care-i vezi în slăvi Adăpaţi sunt cu otrăvi; Cei trăiţi în sărăcie Plâng pe-a lor nemernicie; Cei mai mândri împăraţi Sunt de chinuri zbuciumaţi E orice zădărnicie. Vai, născut eşti să trăieşti, Nencetat să pătimeşti Fii frumos, fii sănătos, Eşti de-acelaşi vierme ros; Traiul crud şi nempăcat

Te sfărâmă nencetat, Să te soarbă are pripă, Nu-ţi dă pace de o clipă. Bogăţie, sărăcie, E orice zădărnicie. Sănătate, tinereţe, Minte, suflet, frumuseţe, Tot ce-a fost, ce-are să fie, E orice zădărnicie. Fiţi, trăiţi, dar nu doriţi… M-am uitat la fericiţi. (Psalmi moderni)

Lumea se misca atat de repede astazi incat cel care spune ca un lucru nu poate fi facut este in general intrerupt de cineva care face acel lucru.

Viata este un dar pe care il meritam numai atunci cand il daruim.

Viata seamana cu o poveste; ceea ce conteaza nu este lungimea, ci valoarea ei. © CCC

Moare câte puțin cine se transformă în sclavul obisnuinței,

urmând în fiecare zi aceleași traiectorii;

cine nu-și schimbă existența;

cine nu riscă să construiască ceva nou;

cine nu vorbește cu oamenii pe care nu-i cunoaște.

 

Moare câte puțin cine-și face din televiziune un guru.

Moare câte puțin cine evită pasiunea, cine preferă

negrul pe alb și punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoții,

acele emoții care învată ochii să strălucească,

oftatul să surâdă și care eliberează sentimentele inimii.

 

Moare câte puțin cine nu pleacă atunci când este

nefericit în lucrul sau;

cine nu riscă certul pentru incert pentru a-și îndeplini un vis;

cine nu-și permite măcar o dată în viață

să nu asculte sfaturile "responsabile".

 

Moare câte puțin cine nu călătorește;

cine nu citește;

cine nu ascultă muzică;

cine nu caută harul din el însuși.

 

Moare câte puțin cine-și distruge dragostea;

cine nu se lasă ajutat.

Moare câte puțin cine-și petrece zilele plângandu-și de milă

Și detestând ploaia care nu mai încetează.

 

Moare câte puțin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;

cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs

și cine nu răspunde chiar dacă cunoaște întrebarea.

 

Evităm moartea câte puțin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu"

cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.

Totul depinde de cum o traim...

 

Dacă va fi să te înfierbânți, înfierbântă-te la soare.

Dacă va fi să înșeli, înșeală-ți stomacul.

Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.

Dacă va fi să minți, minte în privința vârstei tale.

Dacă va fi să furi, fură o sărutare.

Dacă va fi să pierzi, pierde-ți frica.

Dacă va fi să simți foame, simte foame de iubire.

Dacă va fi să dorești să fii fericit, doreste-ți în fiecare zi...

(Cine moare?)

Omul... care poate zice, "prieteni, nu mi-am pierdut vremea" si care consacra toate momentele sale lucrarilor utile, a gasit arta de a multiplica timpul.

O viata fericita consta in linistea mintii.

Când întâlnești un om cu o personalitate deosebită ar trebui să-l întrebi ce cărți citește.

A trăi - aceasta ia prea mult timp oamenilor.

Cele mai mari si mai importante probleme ale vietii sunt, toate, esentialmente fara solutie. Nu vor putea fi niciodata rezolvate, ci doar depasite.

Viata trebuie luata asa cum vine; sa stii numai sa compensezi neplacerile si greul ei cu tot ceea ce este bun si frumos.

Toti traim in aceeasi lume. Binele si raul, pacatul si nevinovatia merg mana in mana pe acest pamant. A inchide ochii ca sa nu vezi jumatate din viata, si ca sa traiesti fara griji, e ca si cum ti-ai scoate singur ochii, crezand ca vei merge fara primejdie prin locuri pline de gropi si rape.

Nu te certa cu viata. Nu fi o fiinta abstracta.

Viata nu este o enigma ce trebuie dezlegata, ci o realitate care trebuie traita.

Nu putem scoate nici o pagină din viaţa noastră, dar putem pune pe foc toată cartea.

Esentialul, in viata, nu este niciodata exprimat.

Nu-mi amintesc când am venit pe lume, când voi pleca, n-am știre nici atât. Să bem și să iubim uitând că-n viață n-am ști nici când ce nici când n-am știut.