Citate de Sylvia Plath

Nu-i aşa că toată frumuseţea vieţii este măreață, delicată şi pură ca această noapte? Cerul este o imensă cupolă albastră la zenit, schimbându-se spre orizont în verde, apoi în mov și violet. (Spre pol) © CCC

În viață, nu există soluții. Există forțe active: ele trebuie create și soluțiile se vor ivi în mod firesc. (Zbor de noapte)

Viata se adapteaza mediilor in care imprejurarile o plaseaza. (Filosofia lui Georges Courteline) © CCC

O singură şi aceeaşi reflexie dezgustă şi mângâie în mod alternativ orice inimă delicată de lucrurile din această lume: faptul că nu trăim mult.

I – Oh! Doamne

Oh! Doamne, rău m-ai urgisit, În soarta mea m-am împietrit Rămân ca marmura de rece… Să plâng, să sufăr, am uitat. Am fost un cântec care trece, Şi sunt un cântec încetat Rămân ca marmura de rece… Uscat e tot ce-a înflorit, Entuziasmul a murit, Şi a mea inimă a-ngheţat…

Am fost un cântec care trece Şi sunt un cântec încetat. II – Ţărână

Ţărână — suntem toţi ţărână, E de prisos orice trufie… Ce-a fost, în veci are să fie… Din noi nimic n-o să rămână. Zadarnic falnice palate Sunt în pământ rădăcinate Nici o pieire nu s-amână. Despoţi, cu frunţi încoronate, Poeţi, cu harpe coronate, Filozofi, oameni de ştiinţă, Păgâni, vestiţi prin necredinţă, Nici o pieire nu s-amână… Ţărână, suntem toţi ţărână.

III – Iertare

Iertare! Sunt ca orice om M-am îndoit de-a ta putere, Am râs de sfintele mistere Ce sunt în fiecare-atom… Iertare! Sunt ca orice om. Sunt ticălosul peste care Dacă se lasă o-ntristare De toţi se crede prigonit, Dar, Doamne, nu m-ai părăsit… Sunt om ca orice om — iertare.

IV – Duşmanii

Duşmanii mei se înmulţesc Şi nedreptatea mă-nfăşoară… Abia mai pot să mai trăiesc De cine n-am lăsat să moară, Aleargă toţi şi mă-nnegresc, Ah! Viaţa nu este uşoară.

V – Zburam

Zburam pe aripi strălucite… Copilul cel de altădată Nevinovat ca şi o fată Neveştejită de ispite, E azi mocirla noroioasă Cu adâncime-ntunecoasă Şi cu miasme otrăvite. Sunt eu de vină, sau nu sunt, Oh! Dumnezeule preasfânt, Auzi-mi glasul pocăinţei, Redă-mi puterea biruinţei, Refă-mă omul care-am fost Sau dă-mi obştescul adăpost… Zburam pe aripi strălucite.

VI – Şi-au zis…

Şi-au zis: — e singur — e pierdut Asupra mea se năpustiră… Onoarea mea o nimiciră,

Am sângerat, dar am tăcut. Mă înjosiră, mă loviră, Cu mici, cu mari mă răstigniră; Din inimă nu mi-au lăsat Un singur colţ nesfâşiat. Fraţi, rude, toţi mă duşmăniră, Pe cât plângeam, pe-atât rânjiră, O ţară-ntreagă s-a-ntrecut Să-mi dea venin — şi l-am băut. Dar, Doamne, nu te biruiră. VII – Cât am trudit…

Cât am trudit, cât am muncit, Şi cum nimic n-am folosit, În lume nu este răsplată… Dreptatea este blestemată, Şi omul bun nesocotit. Pe fruntea mea n-am nici o pată — Zadarnic! — sunt un osândit, În lume nu este răsplată. Cât am trudit, cât am muncit.

VIII – Eram

Eram puternic împărat Prin sufletească poezie, Prin tinereţe, prin mândrie, Prin chip de înger întrupat. Mi se-mplinea orice dorinţă,

Era o lege-a mea voinţă; Râdeam de orice duşmănie… Prin sufletească poezie, Domneam de soartă nencercat. Eram puternic împărat. IX – N-am în ceruri

N-am în ceruri nici o stea… Soarta mea e soarta rea, Am pierdut orice credinţă Înecată-n suferinţă, Am pierdut orice putere Nimicită de durere; Însă viaţa nu-mi blestem Şi nici moartea nu mi-o chem; Fără scop trăiesc în lume Nu mai sunt decât un nume, Nu mai plâng, nici nu mai gem, Iar cuprins de griji amare, Nu mai sunt decât răbdare… N-am în ceruri nici o stea.

X – Doamne, toate…

Doamne, toate sunt prin tine Şi averea, şi puterea, Fericirea, mângâierea Ce ne trebuie ştii bine. Dai cu dreaptă socotinţă

Mulţumiri şi suferinţă Lui Isus i-ai dat o cruce Căci ştiai c-o poate duce; Când dureri ne dai şi nouă, Ne dai plânsul ca o rouă; Când dai marilor putere, Nu le dai nici o plăcere, Când dai răilor cruzime, Dai blândeţe la victime. Eşti puterea înţeleaptă Şi justiţia cea dreaptă; Fă oricând ce vrei din mine. Doamne, toate sunt prin tine… XI – M-am uitat

M-am uitat la fericiţi… I-am văzut nemulţumiţi E orice zădărnicie. Cei pe care-i vezi în slăvi Adăpaţi sunt cu otrăvi; Cei trăiţi în sărăcie Plâng pe-a lor nemernicie; Cei mai mândri împăraţi Sunt de chinuri zbuciumaţi E orice zădărnicie. Vai, născut eşti să trăieşti, Nencetat să pătimeşti Fii frumos, fii sănătos, Eşti de-acelaşi vierme ros; Traiul crud şi nempăcat

Te sfărâmă nencetat, Să te soarbă are pripă, Nu-ţi dă pace de o clipă. Bogăţie, sărăcie, E orice zădărnicie. Sănătate, tinereţe, Minte, suflet, frumuseţe, Tot ce-a fost, ce-are să fie, E orice zădărnicie. Fiţi, trăiţi, dar nu doriţi… M-am uitat la fericiţi. (Psalmi moderni)

La drept vorbind, foarte putini oameni traiesc in ziua de azi, dar iau masuri pentru a trai altadata.

Nu sunt pentru om decat trei intamplari in viata: nasterea, viata si moartea; nu stie cand se naste, sufera ca moare, uita sa traiasca.

Viata este o lunga pregatire pentru ceva care nu se va intampla niciodata.

Ceea ce ne poate intrista este faptul ca forma cea mai bogata, viata cea mai frumoasa au in istorie un apus al lor, ca aici ratacim intre ruinele a ce a fost excelent - insa din moarte invie o vointa noua.

În viață, este cu neputință să știi tot, să ai tot, să iubești pe toata lumea și să fii pe placul tuturor.

Mama m-a adus pe lume în Veneția pe 2 aprilie, în ziua de Paște, 1725. Cu o zi înainte, a avut o mare poftă de raci. Și mie îmi plac foarte mult. La botezul meu am fost numit Jacques Jérôme. Am fost un copil prostuț până la opt ani și jumătate. După o hemoragie de trei luni, am fost trimis la Padova, unde, vindecat de stupiditate, m-am dedicat studiilor, iar la vârsta de șaisprezece ani am fost făcut doctor și am primit haina preoțească pentru a merge să-mi fac avere la Roma. (Autoportretul unui venețian) © CCC

Trăim în Caragiale, visând la Eminescu.

Să știi să reziști întotdeauna încă un minut... într-o rezistență irațională și eroică, asta reprezintă un sacrificiu, un efort dureros? Dimpotrivă: asta înseamnă să trăiești. © CCC

Omul e o taina, viata lui, un vis.

Viaţa noastră e făcută din dragoste, iar a nu iubi înseamnă a nu trăi.

Dacă vrei să dobândeşti puterea de a suporta viaţa, fii gata să accepţi moartea. (Încercări de psihanaliză, 1905)

Poate că atunci când ne trezim că ne dorim totul, suntem periculos de aproape de a nu dori nimic. © CCC

Când eşti nebun, eşti ocupat să fii nebun - tot timpul. © CCC

Urasti viata? Nu cred. Viata e ca o femeie pe care o iubesti si care te insala. Toata ura ce ti-o indrepti impotriva ei e in fond tot dragoste.  Oare ai uri pe femeia care te-a inselat daca n-ai mai iubi-o inca?

Viata oricui este importanta, dramatica - cel putin pentru acela care o traieste.