Citate de Tudor Mușatescu

Sa nu crezi ca esti fara entuziasm si nu muncesti, fiindca ai descoperit ca viata n-are nici un rost: mai curand invers: ai ajuns la sarmana intelepciune ca viata n-are nici un inteles, fiindca esti slab si fara avant.

Nu putem decide câte zile avem de trăit, dar putem face ca aceste zile să fie frumoase. (O bucată de cer) © CCC

O viata fericita consta in linistea mintii.

Viaţa fiecăruia dintre noi nu este decît o mai scurtă sau o mai lungă Trecere: de la o zi la alta, de la un an la altul, de la o vîrstă la alta. Din loc în loc împodobim această Trecere cu nume de Sărbători, unele doar ale noastre, altele ale tuturor... Măcar atunci, cînd peste sufletele noastre trece în zbor cîte o Pasăre nemuritoare, să încercăm să fim mai buni unii cu alţii, mai apropiaţi unii de alţii, mai fericiţi, mai bucuroşi, mai omenoşi împreună. Măcar atunci, cînd peste amintirile noastre se-aşterne roua unui Timp Nou, să ne gîndim că doar Iubirea ne poate face Trecerea mai uşoară, mai frumoasă, mai adevărată şi, de ce nu, mai înaripată.

Nu putem scoate nici o pagină din viaţa noastră, dar putem pune pe foc toată cartea.

Viata ta de fiecare zi este templul si religia ta.

Viata este un dar pe care il meritam numai atunci cand il daruim.

Numai omul bun, omul rational, omul util celorlalti poa­te spune cu adevarat: am trait. Nu inseamna a trai, ci a vegeta, daca nu contribui la fericirea semenilor.

Trăiește azi ca și cum ar fi ultima zi. Și fă-ți planuri, ca și cum ai fi aici pentru totdeauna. (Zece negri mititei) © CCC

Ce-i viaţa? Să rabzi poate o zi şi alta oare? Odihna, plictiseala, pot ele-ndestula? Cine-şi doreşte ochii apostolilor care Şterşi, îl jeleau pe zeul ce valu-l despica?   Ne-ncântă doar speranţa, a viselor minciune, Şi dragostea, agilă în inimi pătrunzând; Fremătător orgoliul sau voluptatea, când Dă, muzicii, asemenea făgăduinţi nebune! (Onoarea de a suferi - CVI (poezia 106), 1927)

Moare câte puțin cine se transformă în sclavul obisnuinței,

urmând în fiecare zi aceleași traiectorii;

cine nu-și schimbă existența;

cine nu riscă să construiască ceva nou;

cine nu vorbește cu oamenii pe care nu-i cunoaște.

 

Moare câte puțin cine-și face din televiziune un guru.

Moare câte puțin cine evită pasiunea, cine preferă

negrul pe alb și punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoții,

acele emoții care învată ochii să strălucească,

oftatul să surâdă și care eliberează sentimentele inimii.

 

Moare câte puțin cine nu pleacă atunci când este

nefericit în lucrul sau;

cine nu riscă certul pentru incert pentru a-și îndeplini un vis;

cine nu-și permite măcar o dată în viață

să nu asculte sfaturile "responsabile".

 

Moare câte puțin cine nu călătorește;

cine nu citește;

cine nu ascultă muzică;

cine nu caută harul din el însuși.

 

Moare câte puțin cine-și distruge dragostea;

cine nu se lasă ajutat.

Moare câte puțin cine-și petrece zilele plângandu-și de milă

Și detestând ploaia care nu mai încetează.

 

Moare câte puțin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;

cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs

și cine nu răspunde chiar dacă cunoaște întrebarea.

 

Evităm moartea câte puțin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu"

cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.

Totul depinde de cum o traim...

 

Dacă va fi să te înfierbânți, înfierbântă-te la soare.

Dacă va fi să înșeli, înșeală-ți stomacul.

Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.

Dacă va fi să minți, minte în privința vârstei tale.

Dacă va fi să furi, fură o sărutare.

Dacă va fi să pierzi, pierde-ți frica.

Dacă va fi să simți foame, simte foame de iubire.

Dacă va fi să dorești să fii fericit, doreste-ți în fiecare zi...

(Cine moare?)

Dar ce este viaţa, dacă nu un lanţ de absurdităţi inspirate?

Încă de la vârsta copilăriei, trăim cu spiritul turmentat şi ne legăm viaţa de un Luceafăr. Niciodată nu ne mai luăm ochii de la steaua destinului şi, pentru fiecare dintre noi, acel licăr devine un ideal ceresc, o pecete a noastră în univers.

Dragostea. Bătăi de inimă pentru dureri de cap. Sentimentul care vine în galop şi dispare în vârful picioarelor.

A doua jumatate din viata omului se compune de obicei numai din deprinderile acumulate in prima jumatate.

Stim ca viata e scurta si ca s-o prelungim punem intr-insa amintirea vremurilor care nu mai sunt. Am pierdut nadejdea in nemurirea fiintei omenesti si, ca sa ne consolam de credinta asta moarta, n-avem decat visul unei alte imortalitati, insesizabila, difuza, neputand fi gustata decat cu anticipatie, si care, de altfel, nu e ingaduita decat la foarte putini dintre noi: imortalitatea sufletelor in memoria oamenilor.

Viata noastra oscileaza intre doua contradictii: datoria de a spune adevarul si necesitatea de a-l ascunde.

Limita dintre viaţă şi moarte se numeşte tăcere.

Nu toate experientele duc la descoperiri, toate imbogatesc insa cunoasterea… Viata e alcatuita din sesuri, din vai, din piscuri; altfel spus din platitudine si rutina, din deprimare si din bucurie(…). Viata se compune din tevi sparte, din robinete care curg, din tencuieli coscovite, din plase pe care le cari de la piata, din rufe care le speli, din coate-n tramvaie dar si din Bach si din Beethoven, din Shakespeare si din Tolstoi, din Eminescu si din Blaga, din Michelangelo si din Tuculescu. Totul e viata. Noi traim dureri si bucurii, dar mai presus de ele traim viata. Ceva sacru a carui ratiune finala n-o cunoastem sau INCA nu o cunoastem…

Cele mai mari si mai importante probleme ale vietii sunt, toate, esentialmente fara solutie. Nu vor putea fi niciodata rezolvate, ci doar depasite.