Citate despre Schimbare

Viața este esențialul, binele unic și suprem și unicul și supremul păcat împotriva spiritului este să atentezi la ea. (Stefan Zweig) © CCC

Nu se poate sa traiesti mereu pe culmile muntilor… Viata este intocmai ca un drum pe care-l faci pe jos, la mari departari; in lungul campiilor intinse drumul este usor si banal; dar cand incepi sa urci coastele muntilor, devine mai greu, si dupa ce ai ajuns la culme, in fata ochilor ti se asterne o priveliste mareata - te simti exaltat si ochii ti se umplu de lacrimi -, iti vine sa canti si ai vrea sa ai aripi! Dar nu poti intarzia pe culme, caci trebuie sa-ti continui drumul si incepi sa cobori pe cealalta parte, dar esti atat de adanc preocupat de primejdia prapastiei de la picioarele tale, incat uiti cu totul de multumirea ce ai avut-o in timpul cat te-ai oprit pe culmi.

Viaţa este un trandafir la care fiecare petală este o iluzie si fiecare spin, o realitate.

Viața plăcută nu este dată de beții și ospețe continue, de desfătări, mese copioase... ci de un raționament sobru, care cercetează cauzele oricărei preferințe și repulsii și alungă opiniile care produc maximă tulburare în suflet.

O viata intreaga era prea scurta pentru a scoate in evidenta aroma completa; pentru a extrage fiecare uncie de placere, fiecare nuanta de sens. © CCC

Nu-i aşa că toată frumuseţea vieţii este măreață, delicată şi pură ca această noapte? Cerul este o imensă cupolă albastră la zenit, schimbându-se spre orizont în verde, apoi în mov și violet. (Spre pol) © CCC

Dona praesentis cape laetus horae. Primeste bucuros darurile clipei de fata. (Horatius, Odae)

De cate griji nu scapi cand te hotarasti, nu sa fii ceva, ci sa fii cineva!

Ne bucuram de frumusetea fluturelui, dar rareori admitem schimbarile prin care a trecut pentru a ajunge la acea frumusete. © CCC

În momentul când îţi pierzi raţiunea de a mai exista, trebuie să-ţi faci o filosofie de viaţă în care să consideri că mai ai de ce să trăieşti.  […] Am simţit că mai sunt folositoare la ceva. Altminteri, este foarte greu când pierzi tot ce înseamnă reper în viaţa ta.

Bunul cel mai de pret al omului este viata. Ea este daruita o singura data si trebuie sa o traiesti in asa fel, incat sa nu regreti, sa nu suferi pentru anii traiti fara rost, sa nu arzi de rusine in fata unui trecut meschin si las.

Viata este o floare. Dragostea este mierea din ea. © CCC

Ceea ce pare dezordine in mine este zburdalnicie. Ceea ce pare scandal este avant, ceea ce pare agitatie, este de fapt viata.

Nascut sub un cer strain, situat in mijlocul unei scene schimbatoare mereu, manat de un suflu care-l seaca de orice puteri, americanul nu are timp sa stabileasca nicio legatura; se obisnuieste doar cu schimbarea si ajunge sa o priveasca drept o stare naturala a omenirii. Ajunge sa simta nevoia de schimbare, de instabilitate, cu cat le pretuieste mai mult; in loc sa vada in ele un dezastru, acestea par a-i da senzatia de miraculos.

Scopul oricarei vieti: bucuria de a trai. Adevarata bucurie consta in a sti.

Ascultă. Uneori viața cere o schimbare. O tranziție. Ca și anotimpurile. Am avut o primăvară minunată, dar vara s-a terminat și am ratat toamna. Brusc se face frig, atât de frig încât totul începe să înghețe. Dragostea noastră a adormit, iar zăpada a luat-o prin surprindere. Și dacă adormi în zăpadă, nu simți că vine moartea. Ai grijă de tine. (Personaj necunoscut din filmul Paris, je t’aime). © CCC

I – Oh! Doamne

Oh! Doamne, rău m-ai urgisit, În soarta mea m-am împietrit Rămân ca marmura de rece… Să plâng, să sufăr, am uitat. Am fost un cântec care trece, Şi sunt un cântec încetat Rămân ca marmura de rece… Uscat e tot ce-a înflorit, Entuziasmul a murit, Şi a mea inimă a-ngheţat…

Am fost un cântec care trece Şi sunt un cântec încetat. II – Ţărână

Ţărână — suntem toţi ţărână, E de prisos orice trufie… Ce-a fost, în veci are să fie… Din noi nimic n-o să rămână. Zadarnic falnice palate Sunt în pământ rădăcinate Nici o pieire nu s-amână. Despoţi, cu frunţi încoronate, Poeţi, cu harpe coronate, Filozofi, oameni de ştiinţă, Păgâni, vestiţi prin necredinţă, Nici o pieire nu s-amână… Ţărână, suntem toţi ţărână.

III – Iertare

Iertare! Sunt ca orice om M-am îndoit de-a ta putere, Am râs de sfintele mistere Ce sunt în fiecare-atom… Iertare! Sunt ca orice om. Sunt ticălosul peste care Dacă se lasă o-ntristare De toţi se crede prigonit, Dar, Doamne, nu m-ai părăsit… Sunt om ca orice om — iertare.

IV – Duşmanii

Duşmanii mei se înmulţesc Şi nedreptatea mă-nfăşoară… Abia mai pot să mai trăiesc De cine n-am lăsat să moară, Aleargă toţi şi mă-nnegresc, Ah! Viaţa nu este uşoară.

V – Zburam

Zburam pe aripi strălucite… Copilul cel de altădată Nevinovat ca şi o fată Neveştejită de ispite, E azi mocirla noroioasă Cu adâncime-ntunecoasă Şi cu miasme otrăvite. Sunt eu de vină, sau nu sunt, Oh! Dumnezeule preasfânt, Auzi-mi glasul pocăinţei, Redă-mi puterea biruinţei, Refă-mă omul care-am fost Sau dă-mi obştescul adăpost… Zburam pe aripi strălucite.

VI – Şi-au zis…

Şi-au zis: — e singur — e pierdut Asupra mea se năpustiră… Onoarea mea o nimiciră,

Am sângerat, dar am tăcut. Mă înjosiră, mă loviră, Cu mici, cu mari mă răstigniră; Din inimă nu mi-au lăsat Un singur colţ nesfâşiat. Fraţi, rude, toţi mă duşmăniră, Pe cât plângeam, pe-atât rânjiră, O ţară-ntreagă s-a-ntrecut Să-mi dea venin — şi l-am băut. Dar, Doamne, nu te biruiră. VII – Cât am trudit…

Cât am trudit, cât am muncit, Şi cum nimic n-am folosit, În lume nu este răsplată… Dreptatea este blestemată, Şi omul bun nesocotit. Pe fruntea mea n-am nici o pată — Zadarnic! — sunt un osândit, În lume nu este răsplată. Cât am trudit, cât am muncit.

VIII – Eram

Eram puternic împărat Prin sufletească poezie, Prin tinereţe, prin mândrie, Prin chip de înger întrupat. Mi se-mplinea orice dorinţă,

Era o lege-a mea voinţă; Râdeam de orice duşmănie… Prin sufletească poezie, Domneam de soartă nencercat. Eram puternic împărat. IX – N-am în ceruri

N-am în ceruri nici o stea… Soarta mea e soarta rea, Am pierdut orice credinţă Înecată-n suferinţă, Am pierdut orice putere Nimicită de durere; Însă viaţa nu-mi blestem Şi nici moartea nu mi-o chem; Fără scop trăiesc în lume Nu mai sunt decât un nume, Nu mai plâng, nici nu mai gem, Iar cuprins de griji amare, Nu mai sunt decât răbdare… N-am în ceruri nici o stea.

X – Doamne, toate…

Doamne, toate sunt prin tine Şi averea, şi puterea, Fericirea, mângâierea Ce ne trebuie ştii bine. Dai cu dreaptă socotinţă

Mulţumiri şi suferinţă Lui Isus i-ai dat o cruce Căci ştiai c-o poate duce; Când dureri ne dai şi nouă, Ne dai plânsul ca o rouă; Când dai marilor putere, Nu le dai nici o plăcere, Când dai răilor cruzime, Dai blândeţe la victime. Eşti puterea înţeleaptă Şi justiţia cea dreaptă; Fă oricând ce vrei din mine. Doamne, toate sunt prin tine… XI – M-am uitat

M-am uitat la fericiţi… I-am văzut nemulţumiţi E orice zădărnicie. Cei pe care-i vezi în slăvi Adăpaţi sunt cu otrăvi; Cei trăiţi în sărăcie Plâng pe-a lor nemernicie; Cei mai mândri împăraţi Sunt de chinuri zbuciumaţi E orice zădărnicie. Vai, născut eşti să trăieşti, Nencetat să pătimeşti Fii frumos, fii sănătos, Eşti de-acelaşi vierme ros; Traiul crud şi nempăcat

Te sfărâmă nencetat, Să te soarbă are pripă, Nu-ţi dă pace de o clipă. Bogăţie, sărăcie, E orice zădărnicie. Sănătate, tinereţe, Minte, suflet, frumuseţe, Tot ce-a fost, ce-are să fie, E orice zădărnicie. Fiţi, trăiţi, dar nu doriţi… M-am uitat la fericiţi. (Psalmi moderni)

Si viata mea, pentru ochii tai, incet se otraveste. (Brandusele de toamna) © CCC

Trăiam, însă, o viaţă autentic rurală, ritmată de anotimpuri, poruncită de natură, înseilată pe datini şi străvechi obiceiuri. Trebuie să vă mai spun că nu am avut preoţi în familie.

Qualis vita talis oratio. Cum este viata asa-i si felul de a vorbi.