Despărțire
Îmi iau adio din privire,
Căci gura nu-l poate rosti,
Prin locurile de iubire
Mă-ntorc să le găsesc pustii.
Ce tristă e făgăduința
Chiar credincioasei amintiri!
Ți-i rece mâna, iar ființa
Încremenită-n reci simțiri.
Barem o cladă sărutare
Atâta m-ar fi fermecat,
Precum ne bucură o floare
Culeasă-n Martele-nnorat.
Dar, vai, vreo orhidee rară
Să ți-o culeg eu nu mai știu;
Când pentru tine-i primăvară,
La mine-i toamnă, și-i târziu.
(Despărțire)
Traducere de N. Porsenna
Citate asemanatoare
-
Frumosul e mult mai mult decat binele, pentru ca el cuprinde binele.A năzui necontenit spre existenţa cea mai înaltă. (Faust)A face prozeliti este dorinta naturala a fiecarui om.Absurdul umple lumea.Oh! Cat este de crud sa iubesti atunci cand te-ai despartit de fiinta iubita! © CCCCuvintele poetului plutesc neîncetat în jurul porților raiului și ciocănesc, cerând stăruitor nemurirea. (Divanul occidental-oriental, 1819)Pasarile si copiii trebuie intrebați despre gustul cireselor si al capsunilor. © CCCSe crede, de obicei, ca unde se aud cuvinte, ar fi ceva de inteles si pentru minte.Sa se uite fiecare in adancul sufletului sau si are sa gaseasca multe lucruri de inlaturat.Este frumoasă sau urâtă despărțirea, este moral sau imoral să te desparți de cineva...? Nu s-au găsit răspunsuri. Cea mai imorală despărțire este MOARTEA. Ea este singura care ne desparte, cu cea mai precisă artă, de tot ceea ce iubim, de tot ce încă mai dorim – VIAȚA. (Arta despărțirii)A fi, inseamna a fi luptator.Mai multă lumină... (Ultimele cuvinte)Am fost un om, adica un luptator.Un mare defect sa te inchipui mai mult decat esti si sa te pretuiesti mai putin decat valorezi.Sunt atat de norocos doar pentru ca tu ma iubesti. © CCCSupremul merit al fiintei ganditoare e acela de a putea actiona la maximum asupra imprejurarilor, nepermitandu-le decat un minim de actiune asupra ei.Nu recunosc o mai nobila insusire decat a recunoaste dusmanului meritele sale.Marea mangaiere a mediocrilor este ca geniul insusi e muritor.
Totul serbează
Și cântă împrejur:
Valea-nflorită,
Aprinsul azur!
Și tremură orice
Frunza pe ram!
Stăpân pe huceaguri
E-al păsării neam!
Dorul din piept
Nu-l stăvilești!
Să vezi! Să auzi!
Acum să trăiești!
Iubire! viața
Îți este dragă;
Tu ai creat
Lumea întreagă!
Tu dărui – frunza
Bătrânului nuc;
Lanului – aur,
Ramului – suc.
Vino la mine
Chip îngeresc!
O, cum mă iubești!
Cum te iubesc!
Când lăcrămioara
Răsare-n desis,
Și pasărea – cerul
Îl ia pieptiș!
Doar dragostea ta
Îmi trebuie mie,
Ea-mi dăruie viață
Și bucurie!
Există în toate
Un dor de-a trăi -
Fi-vei ferice
De mă vei iubi!
(Cântec de mai)
(trad. Nicolae Dabija)
Se va scufunda mireasma acră a teilor în noaptea ploioasă. Va fi golit timpul de bucurie, mânia sa, acea mușcătură de fulger exploziv. Rămâne întredeschisă indolența, amintirea unui gest, a unei silabe, ca un zbor ușor de păsări printre aburi de ceață. Și încă mai aștepți, nu știu ce anume, rătăcirea mea; poate ceasul care să decidă, care să recheme începutul sau sfârșitul: soartă egală, de acum încolo. Aici negrul fum al incendiilor încă mai usucă gâtul. Dacă poți, uită acel gust de sulf și de teamă. Cuvintele ne obosesc, urcă din nou dintr-o apă blestemată; poate inima ne rămâne, poate inima... (Zi după zi) Traducere: Nicolae ZărnescuCopy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.