Citate despre Convingere

Adevărul este o flacără atât de luminoasă, încât mulți oameni nu-i pot suporta lumina. Unii închid ochii ca să nu-l vadă, iar alţii fug ca să nu fie arşi.

Indreptarea prin ras a celor smintiti nu este lipsita de folos.

O convingere care incepe prin a admite legitimitatea unei convingeri adverse, se condamna la esec.

Totul se întemeiază pe convingere; iar convingerea depinde de tine. De aceea, când doreşti ceva, înlătură convingerea şi, asemenea unui marinar care a trecut de stânci, vei atinge liniştea, pacea şi țărmul calm.

Marea mangaiere a mediocrilor este ca geniul insusi e muritor.

Trebuie să ne schimbăm mereu, să ne reînnoim şi să ne reîntinerim noi înşine, altfel devenim rigizi. We must always change, renew and rejuvenate ourselves; otherwise we harden. © CCC  

Fără convingere, nu se poate face nimic trainic. (Cariera mea de critic, vol. Anonymus Notarius)

Viata e atat de frumoasa, ca e indiferent cui o datoram.

Sa se uite fiecare in adancul sufletului sau si are sa gaseasca multe lucruri de inlaturat.

Era în Thule, departe, Un rege lăudat Și căruia, iubita, la moarte, O cupă de aur i-a dat. El bea din ea la ospețe, Ținea nespus la ea, Și ochii-i mureau de tristețe De cîte ori o sorbea. Și cînd a fost să moară, Urmașilor lăsă Orașele toate din țară, Dar cupa o păstră. Acolo, pe țărmul mării, În sala din vechiul castel, Cu toți fruntașii țării La masă șade el. Bătrînul crai se scoală, Închină înc-o dat' Și-azvîrle cupa goală În valul înspumat. Cu ochii stinși sub pleoape, O vede cum căzu Luată-ncet de ape, Și-n veci nu mai bău! (Regele din Thule) (Traducere de Ștefan Octavian Iosif)

***

A fost în Thule un rege Fidel, iubita sa Murind i-a dat, să-l lege, O cupă de aur, grea. Doar ea-vrăjea simțirea La orice-ospăț întins; Când o sorbea, privirea I se-neca de plâns. Iar când simți că moare, Urmașului i-a dat Cetăți, și plai, și zare; Dar cupa și-a păstrat. La masa lui regală, Cu cavalerii-n jur, Ședea-n străbuna sală Pe-un țărm de mare, sur. Chefliu bătrân, ce zvântă Al vieții ultim jar, De-acolo cupa sfântă O azvârli-n cleștar. Văzu cum cade, zboară, Și soarbe din potop; Și ochii lui secară, N-a mai băut un strop. (Traducere Ștefan Augustin Doinaș)

***

Der König in Thule este o poezie a lui Johann Wolfgang von Goethe, scrisă în 1774. A fost  folosită mai târziu în lucrarea majoră a poetului, Faust (partea a 2-a, rândurile 2759-82). Goethe scrisese deja o poezie în iulie 1774, Geistesgruß, considerată o schiță a poeziei Der König în Thule. Aceasta a fost supusă unor modificări, în special asupra regatului mitic Thule, datorită sfatului lui Johann Gottfried Herder. Se credea că acest loc este cel mai nordic loc în care se aventuraseră marinarii greci antici. Poezia a fost publicată în 1782. Poetul francez Gérard de Nerval a publicat o traducere a poemului lui Goethe în La Bohème galante (1855). Există și alte traduceri ale unor autori francezi, precum cea pusă pe muzică de Charles Gounod în opera sa Faust. Poezia abordează teme ale dragostei și ale morții. Această poezie a avut un mare succes popular și a fost pusă pe muzică de mai mulți compozitori printre care: Franz Schubert a compus un Lied în Re minor în 1816; Friedrich Silcher, 1823; Hector Berlioz, 1829 și 1846; Franz Liszt, 1843 / revizuit în 1856; Robert Schumann, 1849, a compus un cor a cappella, Opus 67, intitulat Der König von Thule; Charles Gounod în opera Faust.

Cea mai pură fericire a lumii include un presentiment de suferință. (Evreul rătăcitor, 1836)

A face prozeliti este dorinta naturala a fiecarui om.

Cel ce pe sine nu se poate stapani ce bucuros ar vrea sa stapaneasca pe vecin.

Daca oamenii mai varstnici ar voi sa procedeze pedago­gic, ei n-ar trebui nici sa interzica, nici sa ponegreasca in ochii unui tanar ceea ce acestuia ii face placere, oricum ar fi acest ceva, atat timp cat n-au cu ce sa il inlocuiasca.

Arta de a convinge are un raport direct si cu modul in care oamenii consimt la ceea ce li se propune si cu starea lucrurilor pe care vrem sa-i facem sa creada.

Este mai usor de recunoscut eroarea, decat de gasit adevarul; aceea sta la suprafata… acesta-i in adancime.

Clipa, mai stai putin, esti atat de frumoasa!

Un mare defect sa te inchipui mai mult decat esti si sa te pretuiesti mai putin decat valorezi.

Nimic nu este mai placut decat sa simti nascandu-se o noua pasiune atunci cand flacara celei vechi nu e inca stinsa; astfel, la ceasul cand scapata soarele, vedem cu placere astrul noptilor ridicandu-se din cealalta parte a orizontului; te bucuri atunci de indoita stralucire a doua faclii ceresti.

Într-adevăr, ştiu multe, dar aş vrea să ştiu tot. (Faust, I, Noaptea)