Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "convingere"

Fără convingere, nu se poate face nimic trainic.

(Cariera mea de critic, vol. Anonymus Notarius)

La 18 ani, convingerile noastre sunt dealuri de pe care privim; la 45 de ani, ele sunt pesteri in care ne ascundem.

Poporul american vrea ceva clar, convingător, pitoresc, uimitor – ceva care să îi atragă atenția, să îi atragă simpatia, să îi stârnească indignarea, să îi stimuleze imaginația, să îi convingă rațiunea, să îi trezească conștiința.

© CCC

Nu prin discursuri se capătă convingeri.

Sunt convins ca oameni foarte mediocri sunt capabili de a produce pateticul.

Concluziile la care omul ajunge prin reflecţie personală îl conving adesea mai tare decât cele care i-au venit altuia în minte.

Prin natura mea, sunt optimist, iar prin convingere intelectuală sunt pesimist.

Nimeni nu e destul de inteligent ca să poată convinge pe un prost că e prost.

Cea mai mare fericire din viaţă este convingerea că eşti iubit.

Un simbol este un centru din care pornesc numeroase raze, – o imagine în care fiecare, din punctul său de vedere, vede altceva, dar, în acelaşi timp, toţi sunt convinşi că văd unul şi acelaşi lucru.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.