Citate de Blaise Pascal

Marile suflete nu sunt acelea care iubesc prea des (vorbesc de o iubire violenta): ele au nevoie de o inundare de pasiune spre a le zgudui si a le umple. Cand insa incep a iubi, iubesc mult mai bine.

O convingere care incepe prin a admite legitimitatea unei convingeri adverse, se condamna la esec.

Oamenii sunt atat de obligatoriu nebuni, incat a nu fi nebun inseamna a fi nebun de un alt fel de nebunie.

La 18 ani, convingerile noastre sunt dealuri de pe care privim; la 45 de ani, ele sunt pesteri in care ne ascundem.

Toate convingerile superficiale sunt maturate cu usurinta de prima adiere de vant care se abate asupra lor.

Oricat de larga inima ar avea, omul nu este capabil decat de o singura mare pasiune.

Omul este doar o trestie, cea mai firavă din natură, dar e o trestie gânditoare. (Cugetari) Blaise Pascal Se regăsește în această frază tema pascaliană a condiției modeste a omului, fragil ca o trestie pentru că este muritor (fragilitatea menținerii lui în mijlocul atâtor împrejurări ostile) și a măreției omului pentru că dispune de rațiune. “Omul este doar o trestie, cea mai firavă din natură, dar e o trestie gânditoare. Pentru a-l zdrobi, nu e nevoie ca întregul univers să se înarmeze: un abur, o picătură de apă ajunge să-l ucidă. Dar chiar dacă universul l-ar zdrobi, omul încă ar fi mai presus decât ceea ce îl ucide, pentru că el știe că moare și ce avantaj are universul asupra lui, dar universul nu știe nimic. Așadar, toată demnitatea noastră își are temeiul în gândire. De aceasta trebuie să ținem noi, iar nu de întinderea și durata cărora nu le-am putea face față. Să ne străduim deci să gândim curat: iată principiul moralei.” Ce poate fi mai vulnerabil decât un om? Locuitor efemer al unei planete pierdute într-un colț al universului, existența sa nu este decât un scurt moment între naștere și moarte. Puterea sa este neglijabilă: o lovitură greșită, o simplă adiere otravită, este suficientă pentru a-l ucide. Chiar și rațiunea care este mândria sa nu-l poate salva: nu știe nici de unde vine, nici unde se duce și cade din incertitudine în eroare, fără un punct fix care să-l sprijine. Și totuși, nu este oare tocmai această clarviziune, această conștientizare a propriei sale stări mizerabile, cea care îl ridică imediat deasupra restului Creației? Căci, chiar dacă „universul l-ar zdrobi”, observă Pascal, „omul ar fi totuși mai nobil decât ceea ce îl ucide, pentru că el știe că moare, iar universul nu știe nimic despre avantajul pe care îl are asupra lui.” Conștiința inversează astfel ordinea valorilor: pentru că este înzestrat cu gândire, omul este investit cu o grandoare paradoxală, născută din înțelegerea propriei insignifianțe. De ce să căutăm demnitatea umană într-o contradicție? Ideea devine mai clară dacă ne referim la religia creștină, pe care o apără Pascal. Măreția omului provine din originea sa divină, iar mizeria sa din păcatul originar. A ne îndrepta către prima ar fi o sursă de mândrie, iar a ne întrista pentru cea de-a doua ar fi un motiv de disperare. Dar iubirea lui Iisus Hristos, întruchiparea sublimă a lui Dumnezeu în mizeria umană, ne permite să ne recunoaștem pe noi înșine și să dorim să fim ca El. Întreaga demnitate umană constă în gândire. Gândirea şi conştiinţa de sine, iată măreţia omului capabil să cuprindă lumea întreagă cu înţelegerea sa: “Demnitatea nu trebuie sa mi-o caut nicidecum prin întindere, ci prin buna rânduială a gândirii mele. Stăpânind pământuri, nu voi avea nici un avantaj. În întindere, universul mă cuprinde și mă înghite ca pe o nimica toată; prin gândire, eu îl cuprind.” La două secole după Pascal, filosoful german Friedrich Nietzsche va ironiza și el mândria umană. Dar, căutând măreția umană, odată ce pretențiile acesteia sunt înlăturate, ajunge la o concluzie complet diferită: “Zici „Eu" şi te făleşti cu-acest cuvânt. Însă există ceva şi mai mare — în care tu nu vrei să crezi: e corpul tău şi raţiunea lui cea mare: iar ea nu spune Eu, însă se poartă ca un Eu.” © CCC

Puterea fara Morala este o crima, dar Morala fara putere este o utopie.

Cand oamenii sunt de acord cu mine, am intotdeauna senzatia ca m-am inselat. © CCC

Respectul si dragostea trebuie sa fie atat de bine propor­tionate, incat sa se sustina reciproc, fara ca respectul sa inabuse dragostea.

Un portret poarta absenta si prezenta, placere si neplacere. Realitatea exclude absenta si neplacerea. (Cugetari) © CCC

Este periculos a-i arata prea mult omului cat este de asemanator animalelor, fara a-i arata maretia lui; si este periculos a-i arata maretia lui, fara a-i arata josnicia. Este si mai periculos de a nu-l lasa sa cunoasca nici pe una, nici pe alta. Dar este foarte util de a-i arata si una si alta.

Fericirea este un lucru minunat: cu cat o dai mai mult, cu atat mai mult iti ramane.

Razboiul launtric al ratiunii impotriva pasiunilor a facut ca cei care au vrut sa aiba pacea sa se imparta in doua tabere. Unii au vrut sa renunte la pasiuni si sa devina dumnezei; ceilalti au vrut sa renunte la ratiune si sa devina animale. Dar nici unii, nici ceilalti n-au putut-o face; si ratiunea ramane intotdeauna in picioare, acuzand desertaciunea si nedreptatea pasiunilor care tulbura odihna celor ce li se abandoneaza; si pasiunile sunt intotdeauna vii, chiar si in sufletul acelora care fac eforturile de a renunta la ele.

Cuvintele asezate diferit dau sensuri diferite, iar sensurile puse diferit produc efecte deosebite.

Virtutea unui om nu se masoara cu eforturile sale, ci cu ce realizeaza in mod obisnuit.

Lucrurile sunt adevarate sau false, in functie de unghiul din care sunt privite.

Functia suprema a ratiunii este sa arate omului ca unele lucruri sunt dincolo de ratiune.

Placerea oamenilor mari e sa faca oamenii fericiti.

Credem uneori ca lucrurile sunt adevarate numai pentru ca sunt spuse in mod elevat.