Adevăr pe o parte a Pirineilor, eroare pe cealalta parte. (Cugetari)
Blaise Pascal
„Ceea ce este adevarat pe o parte a Pirineilor, nu este adevarat pe partea cealalta.
sau
“Ceea ce este adevăr de o parte a Pirineilor, este minciună de partea cealaltă”
Pascal abordeaza aici caracterul relativ, convențional, al justitiei umane. Legile difera de la un stat la altul. Justiția umana nu este universala, spre deosebire de justitia divină.
De asemenea, ceea ce este un adevăr pentru un popor, pentru o persoană, poate fi o greșeală pentru altele. Ceea ce este valabil pentru unul nu este neaparat valabil si pentru altul.
Pascal a dorit să spună că percepția anumitor adevăruri este dependentă de mai mulți factori: localizare geografica, cultura, mentalitate, epoca... Cu alte cuvinte, ceea ce este un adevăr pentru cineva, la un moment dat sau intr-un anumit loc, nu este, probabil, pentru o altă persoană, dintr-o altă eră sau dintr-o alta regiune.
Inaintea lui Pascal, Montaigne a formulat ceva similar: “Ceea ce este adevar pe partea pe care acesti munti o marginesc este minciuna dincolo de ea.”, “Nu exista ceva in care lumea sa difere mai mult ca in privinta obiceiurilor si legilor.”, sau, extins la confruntarea dintre culturi: "Fiecare numeste barbar ceea ce nu se afla in obiceiurile sale."
© CCC
Inteleptul stie ca evenimentele sunt prilejuite uneori de intamplare, iar alteori de noi insine... El mai stie ca ceea ce vine de la noi este liber de tirania judecatii exterioare, putand fi insotit de elogii sau de blam… Numai intr-o mica masura se conduce inteleptul dupa datele intamplarii. Faptele mari si esentiale sunt produse si dirijate acum, si in viitor, in tot timpul vietii, de catre ratiune.
Noi nu ne multumim cu trairea ce avem in noi si in propria noastra fiinta; vrem sa traim in gandul celorlalti, cu o traire imaginara; si facem in acest scop eforturi, ca sa parem altfel decat suntem…Suntem atat de orgoliosi, incat am vrea sa fim cunoscuti de tot pamantul si chiar de oamenii care vor veni dupa noi, si suntem atat de vanitosi, incat stima a cinci sau sase persoane care ne inconjoara ne amuza si ne multumeste.
Noi credem uneori ca lucrurile sunt adevarate, numai fiindca sunt spuse in mod elocvent.
Este periculos a-i arata prea mult omului cat este de asemanator animalelor, fara a-i arata maretia lui; si este periculos a-i arata maretia lui, fara a-i arata josnicia. Este si mai periculos de a nu-l lasa sa cunoasca nici pe una, nici pe alta. Dar este foarte util de a-i arata si una si alta.
Trebuie sa te cunosti pe tine insuti. Cand acest lucru nu te-ajuta sa gasesti adevarul, te-ajuta cel putin sa-ti pui ordine in viata si nimic nu e mai just.
Ceea ce este raţional este real şi ceea ce este real este raţional.
(Principii ale filozofiei dreptului, 1818)
Omului nu-i place sa ramana singur cu sine.
Inima are rațiuni pe care rațiunea nu le cunoaște. (Cugetări)
Blaise Pascal
Inima, la Pascal, reprezintă intuiția ce permite sesizarea evidențelor ce nu au nevoie să fie demonstrate. Prin urmare, nu este vorba de pasiunea amoroasă.
Oamenii dispun de două facultăți pentru a cunoaște: inima, ce recurge la intuiții imediate și rațiunea, prin intermediul deducției. Astfel, inima urmează o abordare pe care “rațiunea nu o cunoaște”.
Pascal “se joacă” aici cu cele două sensuri ale cuvântului "rațiune" (primul: motiv, justificare; al doilea: gândire logică).
© CCC
Oricat de larga inima ar avea, omul nu este capabil decat de o singura mare pasiune.
In dragoste, o simpla tacere spune mai mult decat vorbele. E bine ca ele sa fie interzise, exista o elocventa a tacerii mai impresionanta decat limbajul insusi. Ce convingator e indragostitul cand nu poate vorbi si cat spirit dovedeste el!
Natura acestui amor-propriu si a eului uman este sa nu se iubeasca decat pe sine si sa nu se ia in considerare decat pe sine.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.