Citate de Blaise Pascal

Omul este doar o trestie, cea mai firavă din natură, dar e o trestie gânditoare. (Cugetari) Blaise Pascal Se regăsește în această frază tema pascaliană a condiției modeste a omului, fragil ca o trestie pentru că este muritor (fragilitatea menținerii lui în mijlocul atâtor împrejurări ostile) și a măreției omului pentru că dispune de rațiune. “Omul este doar o trestie, cea mai firavă din natură, dar e o trestie gânditoare. Pentru a-l zdrobi, nu e nevoie ca întregul univers să se înarmeze: un abur, o picătură de apă ajunge să-l ucidă. Dar chiar dacă universul l-ar zdrobi, omul încă ar fi mai presus decât ceea ce îl ucide, pentru că el știe că moare și ce avantaj are universul asupra lui, dar universul nu știe nimic. Așadar, toată demnitatea noastră își are temeiul în gândire. De aceasta trebuie să ținem noi, iar nu de întinderea și durata cărora nu le-am putea face față. Să ne străduim deci să gândim curat: iată principiul moralei.” Ce poate fi mai vulnerabil decât un om? Locuitor efemer al unei planete pierdute într-un colț al universului, existența sa nu este decât un scurt moment între naștere și moarte. Puterea sa este neglijabilă: o lovitură greșită, o simplă adiere otravită, este suficientă pentru a-l ucide. Chiar și rațiunea care este mândria sa nu-l poate salva: nu știe nici de unde vine, nici unde se duce și cade din incertitudine în eroare, fără un punct fix care să-l sprijine. Și totuși, nu este oare tocmai această clarviziune, această conștientizare a propriei sale stări mizerabile, cea care îl ridică imediat deasupra restului Creației? Căci, chiar dacă „universul l-ar zdrobi”, observă Pascal, „omul ar fi totuși mai nobil decât ceea ce îl ucide, pentru că el știe că moare, iar universul nu știe nimic despre avantajul pe care îl are asupra lui.” Conștiința inversează astfel ordinea valorilor: pentru că este înzestrat cu gândire, omul este investit cu o grandoare paradoxală, născută din înțelegerea propriei insignifianțe. De ce să căutăm demnitatea umană într-o contradicție? Ideea devine mai clară dacă ne referim la religia creștină, pe care o apără Pascal. Măreția omului provine din originea sa divină, iar mizeria sa din păcatul originar. A ne îndrepta către prima ar fi o sursă de mândrie, iar a ne întrista pentru cea de-a doua ar fi un motiv de disperare. Dar iubirea lui Iisus Hristos, întruchiparea sublimă a lui Dumnezeu în mizeria umană, ne permite să ne recunoaștem pe noi înșine și să dorim să fim ca El. Întreaga demnitate umană constă în gândire. Gândirea şi conştiinţa de sine, iată măreţia omului capabil să cuprindă lumea întreagă cu înţelegerea sa: “Demnitatea nu trebuie sa mi-o caut nicidecum prin întindere, ci prin buna rânduială a gândirii mele. Stăpânind pământuri, nu voi avea nici un avantaj. În întindere, universul mă cuprinde și mă înghite ca pe o nimica toată; prin gândire, eu îl cuprind.” La două secole după Pascal, filosoful german Friedrich Nietzsche va ironiza și el mândria umană. Dar, căutând măreția umană, odată ce pretențiile acesteia sunt înlăturate, ajunge la o concluzie complet diferită: “Zici „Eu" şi te făleşti cu-acest cuvânt. Însă există ceva şi mai mare — în care tu nu vrei să crezi: e corpul tău şi raţiunea lui cea mare: iar ea nu spune Eu, însă se poartă ca un Eu.” © CCC

Omul are nevoie sa cunoasca anumite pasiuni, spre a spori intr-insul anumite insusiri care dau vietii lui noblete, largindu-i sfera, si adorm pe jumatate egoismul firesc tuturor fapturilor.

Este periculos a-i arata prea mult omului cat este de asemanator animalelor, fara a-i arata maretia lui; si este periculos a-i arata maretia lui, fara a-i arata josnicia. Este si mai periculos de a nu-l lasa sa cunoasca nici pe una, nici pe alta. Dar este foarte util de a-i arata si una si alta.

Arta de a convinge are un raport direct si cu modul in care oamenii consimt la ceea ce li se propune si cu starea lucrurilor pe care vrem sa-i facem sa creada.

In adancul patimilor, dincolo de placere, exista intotdeauna putina remuscare.

Nu aici se afla tara adevarului, ea rataceste necunoscuta printre oameni.

Legile omenesti. Nu este nimic drept sau nedrept, care, schimbandu-si climatul, sa nu-si schimbe si calitatea. Trei grade de ridicare de la pol rastoarna intreaga stiinta a dreptului. Un meridian hotaraste adevarul; In putini ani de stapanire, legile fundamentale se schimba. Dreptul isi are epocile sale. Hazlie este si justitia aceasta pe care o margineste un rau sau un munte. Adevar dincoace de Pirinei, eroare dincolo. Furtul, incestul, omorul copiilor si al parintilor, totul si-a avut locul sau printre actiunile virtuoase.

Toti avem obiceiul sa exageram pasiunea pe care o inspiram altora.

Asa cum in fotografia unui copil descoperim cu uimire trasaturile batranului, tot astfel pasiunile adolescentei ard inca in inima omului matur.

Cand pasiunea ne tulbura mintea, nu ne mai dam seama ce facem.

Absența diminueaza pasiunile mediocre si le amplifica pe cele mari, după cum vântul stinge lumânările și inteteste focul. © CCC

Pasiunea oferă argumentele convingătoare pentru a ignora obstacolele. © CCC

Fara pasiune, omul nu este decat o forta latenta, o simpla posibilitate, asemenea cu piatra care asteapta lovitura fierului pentru a putea scoate scantei.

A fi apt de o pasiune si a nu o trai, te face incomplet si limitat.

Toata ratiunea noastra cedeaza in fata sentimentelor.

Inima cunoaste ratiuni pe care ratiunea nu le cunoaste. (Cugetări)

Cumpatatii au dainuit, pasionatii au trait. © CCC

Tot ce in suflet e o pasiune e in corp o actiune.

Atractia pericolului sta la baza tuturor marilor pasiuni. © CCC

Noi nu vrem ca ceilalti sa ne insele; nu gasim drept ca ei sa vrea sa fie stimati de noi mai mult decat merita. Nu este drept sa-i inselam nici noi si nici ca ei sa ne stimeze mai mult decat meritam.