Citate de Blaise Pascal

Omul este doar o trestie, cea mai firavă din natură, dar e o trestie gânditoare. (Cugetari) Blaise Pascal Se regăsește în această frază tema pascaliană a condiției modeste a omului, fragil ca o trestie pentru că este muritor (fragilitatea menținerii lui în mijlocul atâtor împrejurări ostile) și a măreției omului pentru că dispune de rațiune. “Omul este doar o trestie, cea mai firavă din natură, dar e o trestie gânditoare. Pentru a-l zdrobi, nu e nevoie ca întregul univers să se înarmeze: un abur, o picătură de apă ajunge să-l ucidă. Dar chiar dacă universul l-ar zdrobi, omul încă ar fi mai presus decât ceea ce îl ucide, pentru că el știe că moare și ce avantaj are universul asupra lui, dar universul nu știe nimic. Așadar, toată demnitatea noastră își are temeiul în gândire. De aceasta trebuie să ținem noi, iar nu de întinderea și durata cărora nu le-am putea face față. Să ne străduim deci să gândim curat: iată principiul moralei.” Ce poate fi mai vulnerabil decât un om? Locuitor efemer al unei planete pierdute într-un colț al universului, existența sa nu este decât un scurt moment între naștere și moarte. Puterea sa este neglijabilă: o lovitură greșită, o simplă adiere otravită, este suficientă pentru a-l ucide. Chiar și rațiunea care este mândria sa nu-l poate salva: nu știe nici de unde vine, nici unde se duce și cade din incertitudine în eroare, fără un punct fix care să-l sprijine. Și totuși, nu este oare tocmai această clarviziune, această conștientizare a propriei sale stări mizerabile, cea care îl ridică imediat deasupra restului Creației? Căci, chiar dacă „universul l-ar zdrobi”, observă Pascal, „omul ar fi totuși mai nobil decât ceea ce îl ucide, pentru că el știe că moare, iar universul nu știe nimic despre avantajul pe care îl are asupra lui.” Conștiința inversează astfel ordinea valorilor: pentru că este înzestrat cu gândire, omul este investit cu o grandoare paradoxală, născută din înțelegerea propriei insignifianțe. De ce să căutăm demnitatea umană într-o contradicție? Ideea devine mai clară dacă ne referim la religia creștină, pe care o apără Pascal. Măreția omului provine din originea sa divină, iar mizeria sa din păcatul originar. A ne îndrepta către prima ar fi o sursă de mândrie, iar a ne întrista pentru cea de-a doua ar fi un motiv de disperare. Dar iubirea lui Iisus Hristos, întruchiparea sublimă a lui Dumnezeu în mizeria umană, ne permite să ne recunoaștem pe noi înșine și să dorim să fim ca El. Întreaga demnitate umană constă în gândire. Gândirea şi conştiinţa de sine, iată măreţia omului capabil să cuprindă lumea întreagă cu înţelegerea sa: “Demnitatea nu trebuie sa mi-o caut nicidecum prin întindere, ci prin buna rânduială a gândirii mele. Stăpânind pământuri, nu voi avea nici un avantaj. În întindere, universul mă cuprinde și mă înghite ca pe o nimica toată; prin gândire, eu îl cuprind.” La două secole după Pascal, filosoful german Friedrich Nietzsche va ironiza și el mândria umană. Dar, căutând măreția umană, odată ce pretențiile acesteia sunt înlăturate, ajunge la o concluzie complet diferită: “Zici „Eu" şi te făleşti cu-acest cuvânt. Însă există ceva şi mai mare — în care tu nu vrei să crezi: e corpul tău şi raţiunea lui cea mare: iar ea nu spune Eu, însă se poartă ca un Eu.” © CCC

Este gresit a afirma ca un om de oarecare merit trebuie sa-si socoteasca sortii vietii si ai mortii. Nu, singurul lucru pe care trebuie sa-l aiba in vedere atunci cand actioneaza, este daca ceea ce face este drept sau nu, daca se poarta ca un barbat sau ca un las.

Tu nu m-ai cauta daca nu m-ai fi gasit deja.

Nu-i bine sa roseasca un om cinstit decat De ce-a putut sa faca in viata lui urat.

Toti oamenii au interes sa se faca iubiti de semenii lor.

Dupa ce a fost barfita, o cinste-i mai curata; Mai tare straluceste cand vede ca-i patata.

Pasiune fara excese nu exista.

Noi nu ne multumim cu trairea ce avem in noi si in propria noastra fiinta; vrem sa traim in gandul celorlalti, cu o traire imaginara; si facem in acest scop eforturi, ca sa parem altfel decat suntem…Suntem atat de orgoliosi, incat am vrea sa fim cunoscuti de tot pamantul si chiar de oamenii care vor veni dupa noi, si suntem atat de vanitosi, incat stima a cinci sau sase persoane care ne inconjoara ne amuza si ne multumeste.

Irlandezii sunt oameni cinstiţi; nu se vorbesc de bine unul pe altul.

Concluziile la care omul ajunge prin reflecţie personală îl conving adesea mai tare decât cele care i-au venit altuia în minte.

Dacă nasul Cleopatrei ar fi fost mai scurt, întreg universul ar fi fost schimbat.

Ce gresit am judeca daca am crede ca exista cineva care nu vrea sa stea mai presus de restul lumii si caruia sa nu-i placa binele sau…precum si durata fericirii si a vietii sale mai mult decat ale restului lumii.

Doua excese: a exclude ratiunea, a nu admite decat ratiunea.

Cand fiecare privim lucrurile sub alte aspecte si cu alti ochi, nu putem sa le gasim toti la fel.

Am sa va spun acum un secret, un foarte simplu secret: numai cu inima poti vedea lucrurile corect; ce este esential este invizibil pentru ochi.

Dreptatea este in functie de moda, ca si placerea.

Respectul si dragostea trebuie sa fie atat de bine propor­tionate, incat sa se sustina reciproc, fara ca respectul sa inabuse dragostea.

Este drept ca ceea ce-i just sa fie urmat; este necesar ca cel mai puternic sa fie ascultat. Justitia fara forta e ne­putincioasa; puterea fara justitie este tiranica. Justitia fara forta este contestata, pentru ca exista intotdeauna oameni rai; forta fara justitie este condamnabila. Prin urmare, trebuie sa punem la un loc justitia si forta, si pen­tru aceasta sa facem ca ce-i drept sa fie puternic si ce-i puternic sa fie drept. Dreptatea este un lucru discutabil; puterea se recunoaste fara nici o discutie. Deci n-avem decat sa dam putere justitiei. Neputandu-se face ca ceea ce-i drept sa fie puternic, lumea a facut ca ceea ce-i pu­ternic sa fie drept.

E greu de spus daca un procedeu limpede, sincer si onest este rezultatul cinstei sau al indemanarii.

Omul cuminte pune hotar chiar si in lucrurile cinstite.