Îmi iau adio din privire,
Căci gura nu-l poate rosti,
Prin locurile de iubire
Mă-ntorc să le găsesc pustii.
Ce tristă e făgăduința
Chiar credincioasei amintiri!
Ți-i rece mâna, iar ființa
Încremenită-n reci simțiri.
Barem o cladă sărutare
Atâta m-ar fi fermecat,
Precum ne bucură o floare
Culeasă-n Martele-nnorat.
Dar, vai, vreo orhidee rară
Să ți-o culeg eu nu mai știu;
Când pentru tine-i primăvară,
La mine-i toamnă, și-i târziu.
(Despărțire)
Traducere de N. Porsenna
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.