Citate despre Aspiratie

Îmi place omul care râvnește imposibilul. (Al doilea Faust, 1832)

Trateaza-i pe oameni ca si cum ar fi ceea ce ar trebui sa fie si ajuta-i sa devina ceea ce sunt capabili sa fie. © CCC

Sunt atat de norocos doar pentru ca tu ma iubesti. © CCC

Foloseste-te de buna dispozitie a momentului, caci vine asa de rar.

Oamenii excepționali depășesc moralitatea; ei acționează în cele din urmă ca niște forțe fizice, elementare, ca focul și apa.

Omul rătăcește atâta timp cât se străduiește și caută. (Faust, 1806)

Personalitatea este binele suprem...Fiecare om are particularitatile lui, uneori curiozitatile, ciudateniile lui. Dar pentru a deveni o personalitate, trebuie sa ne cultivam calitatile, nu particularitatile…, omul cel mai neinsemnat poate fi complet cand se misca inauntrul hotarelor capacitatilor si ale aptitudinilor sale.

Cine imi suporta greselile devine stapanul meu, chiar daca imi este servitor.

Datoria: să-ți placă ce-ți impui ție însuți. (Cugetări în proză, 1870)

Iubirea adevarului se arata in tendinta de a descoperi si pretui binele oriunde se afla.

Cand ne ducem viata intr-o ocupatie linistita si avem de-a face numai cu ceea ce-i mai apropiat si cotidian, pierdem sentimentul pentru ceea ce-i absent; abia daca putem crede ca in departare amintirea noastra mai dureaza si ca anumite tonuri din trecut mai au ecou.

Indreptarea prin ras a celor smintiti nu este lipsita de folos.

Sinuciderea nu poate fi privita decat ca slabiciune. E mai usor sa mori decat sa induri neclintit o viata chinuita.

Activitatea omului usor poate slabi; repede îi place linistea absoluta.

Doar cine-a plîns de dor, durerea-mi ştie! Stingheră, fără zbor spre bucurie, un loc mereu măsor de pe tărie. Ah! blîndul meu amor e-n pribegie. Ca beată sînt, şi mor arzînd de vie. Doar cine-a plîns de dor, durerea-mi ştie! (Doar cine-a plîns de dor) (Traducere Teodor Boşca)

Nu recunosc o mai nobila insusire decat a recunoaste dusmanului meritele sale.

Ştii ţara unde sînt lămîi în floare, şi portocale ard prin verzi frunzare? Din cerul clar adie vîntu-n pace, şi lauru-i semeţ, iar mirtul tace. O ştii cu-adevărat? Spre ea, spre ea, O, al meu drag, să plec cu tine-aş vrea!   Ştii casa? Ea se-nalţă pe coloane; sclipesc odăi şi strălucesc saloane, şi sînt statui, şi-ntorc priviri spre mine: Copilă tristă, ce-au făcut cu tine? O ştii cu-adevărat? Spre ea, spre ea, O, al meu domn, să plec cu tine-aş vrea!   Ştii creasta-n munţi, cu-a ei poteci de fum? Prin negură catîru-şi cată drum. În peşteri e sămînţă de balauri. Cad stînci şi vin puhoaie prin coclauri. O ştii cu-adevărat? Spre ea, spre ea Rîvnim. O, tată, să plecăm aş vrea! (Mignon) (Traducere Teodor Boşca)

Absurdul umple lumea.

Clasicul este sănătate, romanticul, boală. (Cugetări în proză, 1870)

Adevaratul anotimp al iubirii e atunci cand credem ca numai noi putem iubi, ca nimeni n-ar fi putut vreodata iubi astfel inaintea noastra si nimeni nu va mai iubi la fel dupa noi.