Citate despre Iubire

Îmi iau adio din privire, Căci gura nu-l poate rosti, Prin locurile de iubire Mă-ntorc să le găsesc pustii.   Ce tristă e făgăduința Chiar credincioasei amintiri! Ți-i rece mâna, iar ființa Încremenită-n reci simțiri.   Barem o cladă sărutare Atâta m-ar fi fermecat, Precum ne bucură o floare Culeasă-n Martele-nnorat.   Dar, vai, vreo orhidee rară Să ți-o culeg eu nu mai știu; Când pentru tine-i primăvară, La mine-i toamnă, și-i târziu. (Despărțire) Traducere de N. Porsenna

A iubi ţine puţin, a uita ţine mult.

Intr-o dragoste adevarata trebuie sa fii putin sclav pentru a fi liber, adica sa nu mai vezi nimic in jur.

Sa inteleg ca iarna va aduce doar putin frig in necuvintele noastre care sunt spuse mult mai apasat decat orice vorbe? Nu cred fiindca e anotimpul gerurilor extreme, cand totul e inghetat inclusiv privirile noastre. Şi atunci ne vom desparti la fel de accidental cum ne-am intalnit sau lacrimile noastre inghetate se vor sparge pe asfaltul negru al gandurilor despre o iubire trecatoare care se credea eterna in adancurile sufletelor noastre?

Viata nu poate fi inteleasa fara multa generozitate, nu poate fi traita fara multa generozitate. Dragostea constituie adevarata explicatie a celor ce se petrec pe lumea asta, indiferent care o fi explicatia celor ce se petrec pe lumea cealalta.

Dragostea este un pod de flori între inimi.

Sunt aproape convins de faptul ca, in iubire, oamenii care ar trebui sa se intalneasca nu se intalnesc niciodata.

Prolog Calea-i pieptișă. Eu urc ne-ncetat. Seara-i sublimă. În poartă îți bat. Bat - dar, distantă, tu nici nu tresari Și peste tot nestemate presari. Cine-a dat foc? Oare cine-a-ndrăznit? Turnu-i de Însăși Regina zidit. Orice căluț de pe brâul sculptat Scapără flăcări, ca fermecat. Sus se avântă cupola,-n azur, Joacă-n ferestre văpaia din jur. Dangăt de clopot. Veșmântu-asfințit De primăvară-i acum aurit. Tu m-așteptai ca să vin la apus? Poarta-i deschis-o? Focul l-ai pus? (Volumul ''Versuri despre Preafrumoasa Doamnă'', 28 decembrie 1903) (Traducere de Emil Iordache)

Vrem sa fim iubiti pentru noi insine.

Dacă Maurice ar fi fost aici ți-ar fi spus că plăcerea fizică nu este decât o plăcere; poate ceva mai mare decât celelalte, dar, oricum, o plăcere ca oricare alta. El ți-ar spune că nu reprezintă decât un aspect - și nu cel mai important - al relației pe care o numim iubire. Ți-ar spune că lucrul esențial este adevărul, încrederea care se stabilește între doi oameni, două suflete, două spirite... cum vrei să-i spui. Că adevarata infidelitate este cea care ascunde infidelitatea fizică. Pentru că lucrul care nu trebuie să existe niciodată între doi oameni, care și-au oferit unul altuia dragostea, este minciuna. (Magicianul)

Respectul si dragostea trebuie sa fie atat de bine propor­tionate, incat sa se sustina reciproc, fara ca respectul sa inabuse dragostea.

E aşa de plăcut să fii iubit pentru tine însuţi!

Curcubeu Azi sunt îndrăgostit. E-un curcubeu Deasupra lumii sufletului meu. Izvoarele s-au luminat şi sună Oglinzile ritmându-şi-le-n dans, Şi brazii mei vuiesc fără furtună Într-un ameţitor, sonor balans, În vii vibrează struguri străvezii- Cristalurile cântecelor grele- Şi stropi scăpărători de melodii Ca roua nasc în ierburile mele. Eu curg întreg în acest cântec sfânt: Eu nu mai sunt, e-un cântec tot ce sunt.

Cate cai urmeaza si cate argumente gaseste inima pentru a ajunge acolo unde vrea.

Întrebam aseară luna gânditoare: – Dacă prin poiene a rămas o floare Neculeasă încă pentru draga mea, – Dacă sus, pe dealuri, pe poteci uitate, Pretutindeni unde m-ai văzut cu ea, Raza ta sfioasă printre crengi străbate De-mi încurcă paşii luminoase fire, Deşteptând în cale câte-o amintire, – Dacă până-n ziuă visurile trec Dar rămân în suflet, – pentru ce să plec?…   – Du-te-n lumea largă, pentru totdeauna, Trist şi singur du-te, du-te! zice luna.   Şi-ntrebai lumina sufletului meu: – Dacă fără dânsa timpul trece greu, Dacă lângă dânsa mi-i aşa de bine, Spune-mi, suflet mândru, împăcat cu tine, – Pentru ce, când toate lacrimile trec Fără nici o urmă, – pentru ce să plec?…   Sufletu-mi răspunse: – Pe cărări pustii, Du-te-n lumea largă. Şi să nu mai vii.   Şi-ntrebai atuncea inima-mi trudită: – Cea dintâi, nebuno, căzuşi în ispită, Singură-n tăcere, tu eşti vinovată Că mă cert cu mine şi cu lumea toată. Când stelele nopţii farmec nu mai au Fără ochii dragii, – pentru ce să stau?…   Şi-mi răspunse-n şoaptă (o, inima mea!) – Du-te-n lume singur. Eu rămân cu ea.   (Şoaptele nopţii)

Dragostea il face pe om poet.

Iubirea este un şir infinit de‑ntrebări, pe care facem echilibristica vieţii.

Focul vânăt e gonit de vânt, zările-au uitat să mă mai doară… de iubire-ntâia oară cânt, la scandal renunţ întâia oară.   Am fost crâng părăginit pe loc La femei şi votcă dam năvală Nu-mi mai place azi să beau, să joc, Să-mi pierd viaţa fără socoteală.   E de-ajuns să te privesc tăcut Să-ţi văd ochii plini de tot înaltul Că uitând întregul tău trecut Tu să nu mai poţi pleca la altul.   Tu – mers gingaş, tu surâsul meu, Dac-ai şti, cu inima-i pustie, Cum poate iubi un derbedeu Şi cât poate de supus să fie.   Cârciumile le-aş uita pe veci n-aş mai şti nici versul ce înseamnă de-aş atinge-aceste braţe reci şi-al tău păr ca floarea cea de toamnă.   Veşnic te-aş urma pe-acest pământ Departarea mi-ar părea uşoară… De iubire-ntâia oară cânt La scandal renunţ întâia oară... (Focul vânăt)

Nu este atat de important sa fii iubit, ci sa iubesti tu cu toata puterea si cu toata fiinta.

Cu altii numai impreuna poti infrunta primejdiile toate.