Înalță un cântec pentru ea, o, muză!
Fecioara cu cunună de violete-n păr,
Și laudă-i reflexele schimbătoare de pe gâtul fin,
Vocea-i șoptită și plină de veselie.
Cântă înc-o dată farmecele-i mii
Splendoarea-ncântătoare a ochilor,
Obrajii bruni și brațele mlădioase
Și sânul întunecat și gingaș.
Da, cântă pentru totdeauna despre ea,
Stăpâna-mi delicată și ademenitoare,
Cea mai frumoasă dintre toate câte au fost și sunt,
Sappho a mea cea cu zâmbet dulce.
(Nu mai mult pentru Lycus)
În mitologia greacă, Lycus sau Lykos (Lúkos, „lup”, în greaca veche) a fost de două ori regent al orașului antic Teba (Beoția). Aici, Lycus poate fi unul dintre tinerii pe care Alceu îi admira, potrivit lui Horațiu (Ode, 1, 32, 10), „frumosul Lycos cu părul și ochii negri”).
Copyright © CCC All rights reserved.
Farmecul unei existenţe comune constă în mii de amintiri care au fost nişte arderi, la origine. Dacă la drum pleci cu dorinţa de a-l bucura pe celălalt, de a-l face să-ţi simtă mereu iubirea, atunci poţi să fii convins că mariajul va reuşi şi că va fi frumos tot timpul. Iubirea trebuie comunicată neîncetat, vorbită, manifestată prin atingeri tandre şi zâmbete luminoase.
Nu cum sunt eu sunt eu,
Ci cum eşti tu sunt eu,
Un fel de tu sunt eu
Pe care nu l-ai mai lăsat să fie eu.
(Nu cum sunt eu)
Dragostea nu se pierde niciodată. Dacă nu este reciprocă, se va revărsa înapoi și va îndulci și purifica inima.
© CCC
Iubim oamenii nu atat pentru binele pe care ni l-au facut, cat pentru binele pe care li l-am facut noi.
A iubi ţine puţin, a uita ţine mult.
Singurii ochi frumosi sunt aceia care te privesc cu tandrete.
(traducere CCC - Copyright ©2012)
Exista doua feluri de a-ti dovedi dragostea pentru o femeie; casatorindu-te cu ea daca este libera si respectand-o daca nu este.
Căutat-am noaptea în așternutul meu,
căutat-am pe acela după care inima-mi tânjește,
căutatu-l-am, dar nu l-am aflat.
Și m-am sculat atunci,
și am cutreierat cetatea, ulițele
și răspântiile largi,
și am căutat pe acela
după care inima mea tânjește,
l-am căutat, însă n-am dat de el.
O, fiice ale Ierusalimului,
juru-vă, dacă dați peste iubitul meu,
spuneți-i că sunt bolnavă de iubire…
(Cântarea cântărilor)
E-atâta frig în mine, încât îmi zic,
ca o livadă toamna: «Oare n-am visat
c-a fost frumos şi vară, în vreme ce nimic
din toate-acestea nu s-a întâmplat?»
Dar sufletul, întocmai ca livada, e greu
de ramuri frânte, frunze putrede şi spini,
sunt semne că n-a fost la mijloc visul meu,
ci-aievea dragostea trecu, lăsându-ne străini.
Sau poate şi mai rău: iubirea, ca o floare,
şi-a scuturat petalele pe jos,
şi dorul, fructul ei cel veninos,
se coace-acuma liniştit la soare.
(Toamna)