Citate de Friedrich Schiller

Am pierdut Grădina, spune ea, dar l-am găsit pe el şi sunt mulţumită. Mă iubeşte cât poate, iar eu îl iubesc cu toată forţa firii mele pline de pasiune (...) Dacă mă întreb de ce îl iubesc, descopăr că nu ştiu şi, de fapt, nici nu prea mă sinchisesc să aflu… (Jurnalul lui Adam şi al Evei)

Vino din păduri Ca să-mi spui poveşti Cu căutături Îngereşti. Ochiul tău iubit, Plin de mângâieri, Dulce mi-a lucit Până ieri. Unde mi te-ai dus Pe acest pământ Fără să-mi fi spus Un cuvânt? Din frunzişul rar Luna în fereşti, Cercetează iar Unde eşti. Ar luci pe zid Până când te culci Până ţi se-nchid Ochii dulci. Şi pe gura ta De cum adormişi Ea te-ar săruta Pe furiş. Cum nu sunt ca ea Ca să mă strecor Drept oglinda ta Să cobor. Chipul tău frumos Să-l privesc întreg, Cu atât folos Să m-aleg. Iar de m-ai zări Pintre ochi-nchişi Ţi s-ar năzări Luminiş. (cca. 1880–1881) (Vino din păduri…)

Iubirea și iertarea au coborât din cer. (Lexicologia școlară, 1857) © CCC

Iubirea este ocazia unică de a te maturiza, de a prinde contur, de a deveni tu insuti o lume pentru dragostea fiintei iubite. Inseamna o inalta exigenta, o ambiţie fără limite ce face din cel ce iubeste alesul ce exercita o atractie magnetica. (traducere CCC - Copyright ©2012)

De fiecare data cand iubim este singura oara cand am iubit vreodata.

Întrebam aseară luna gânditoare: – Dacă prin poiene a rămas o floare Neculeasă încă pentru draga mea, – Dacă sus, pe dealuri, pe poteci uitate, Pretutindeni unde m-ai văzut cu ea, Raza ta sfioasă printre crengi străbate De-mi încurcă paşii luminoase fire, Deşteptând în cale câte-o amintire, – Dacă până-n ziuă visurile trec Dar rămân în suflet, – pentru ce să plec?…   – Du-te-n lumea largă, pentru totdeauna, Trist şi singur du-te, du-te! zice luna.   Şi-ntrebai lumina sufletului meu: – Dacă fără dânsa timpul trece greu, Dacă lângă dânsa mi-i aşa de bine, Spune-mi, suflet mândru, împăcat cu tine, – Pentru ce, când toate lacrimile trec Fără nici o urmă, – pentru ce să plec?…   Sufletu-mi răspunse: – Pe cărări pustii, Du-te-n lumea largă. Şi să nu mai vii.   Şi-ntrebai atuncea inima-mi trudită: – Cea dintâi, nebuno, căzuşi în ispită, Singură-n tăcere, tu eşti vinovată Că mă cert cu mine şi cu lumea toată. Când stelele nopţii farmec nu mai au Fără ochii dragii, – pentru ce să stau?…   Şi-mi răspunse-n şoaptă (o, inima mea!) – Du-te-n lume singur. Eu rămân cu ea.   (Şoaptele nopţii)

Nu ti-e drag cine-i frumos, ci-i frumos cine ti-e drag.

…nu iubeşti cu-adevărat decat pe cine respecţi...

Imi plac in dragoste cei nesatui - ii plang si-i admir. Au ceva din eroismul tragic al indraznetilor care vor sa treaca oceanul inot.

Eu o iubesc, ea ma iubeste si ne uram unul pe altul, cu o ura nascuta din dragoste.

…n-o să-mi spună nimeni că, după 20 de ani, mai este ca-n prima lună când a început iubirea dintre doi oameni.

Nimeni nu te avertizează că dragostea durează trei ani. Complotul dragostei se bazează pe un secret bine păstrat. Eşti lăsat să crezi că dragostea e o chestie pe viaţă, când, de fapt - din punct de vedere chimic - dispare după trei ani. Am citit într-o revistă pentru femei că dragostea este o emisie, de scurtă durată, de dopamină, noradrenalină, prolactină, luliberină şi ocitocină. O mică moleculă, feniletilamina (FEA), declanşează senzaţii de veselie, de exaltare, de euforie. Când te îndrăgosteşti la prima vedere înseamnă că neuronii din sistemul limbic îţi sunt saturaţi cu EA. Tandreţea nu înseamnă altceva decât endorfine (opiul cuplului). Societatea te înşală: îţi vinde marea dragoste, când, de fapt, s-a demonstrat ştiinţific că aceşti hormoni încetează să mai acţioneze după trei ani. (Dragostea durează trei ani)

Caută o iubire care porneşte nu atât din inimă, cât din raţiune - aceasta e înzestrată cu personalitate.

Aş vrea un cer albastru, şi pace, şi lumină, Ca-n basme să-mi răsară în faţă o grădină, Cu largi cărări umbrite, şi flori de liliac, Şi sălcii plângătoare pe-o margine de lac…   Iar tu să-mi fii acolo, izvor de fericire! Cu ochii mari şi limpezi, cu mijlocul subţire, Crăiasa mea iubită – regina florilor – Să-ţi dau o veşnicie de nesfârşit amor!   Să nu te văd iar tristă, – ci dornică de viaţă, Cu zâmbetul pe buze şi rumenă la faţă, Să uiţi c-ai mers odată pe-al vieţii aspru drum, – Să nu te mai ajungă durerile de-acum… (Iubitei întristate)

Dragostea, ura, n-ai decât de ales, totul se află sub acelaşi acoperiş şi poţi, dedublându-ţi existenţa, să dezmierzi cu o mână şi să loveşti cu cealaltă. (Legăturile primejdioase)

E greu s-o rupi deodata cu un amor indelung. Difficile est longum subito deponere amorem. (Catullus, Carmina)

Ce-i dragostea, numai acela stie care iubeste fara speranta.

Dragostea incepe in momentul in care o femeie se inscrie, printr-un cuvant, in memoria noastra poetica. © CCC

Şi te urăsc că-mi eşti atât de dragă. (De profundis)

Ce e iubirea? Luceafărul de dimineață şi de seară.