Citate de Gustave Flaubert

Dragostea și mânia sunt două torțe aprinse ce inflamează sufletul cu o căldură dureroasă; rămân în inimă și tulbură mintea, din cauza lor nici Raţiunea nu se află în siguranţă. © CCC

Lumina ce-o simt năvălindu-mi în piept când te vad, oare nu e un strop din lumina creată în ziua dintâi, din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă?   Nimicul zăcea-n agonie când singur plutea-ntuneric şi dat-a un semn Nepătrunsul: "Să fie lumină!"   O mare şi-un vifor nebun de lumină facutu-s-a-n clipa: o sete era de pacate, de-aventuri, de doruri, de patimi, o sete de lume şi soare.   Dar unde-a pierit orbitoarea lumină de-atunci - cine ştie?   Lumina ce-o simt năvălindu-mi în piept când te vad - minunato, e poate ca ultimul strop din lumina creată în ziua dintâi. (Lumina)

Daca iubirea ta nu are speranta sa fie primita, dator esti sa taci [...] Daca iubirea ta nu este primita si ajunge sa fie o zadarnica rugaminte - asta fiind rasplata fidelitatii tale - si daca nu ai puterea sufleteasca de a tacea, atunci cauta sa te vindeci, daca dai peste vreun medic priceput in asa ceva. Caci iubirea nu trebuie confundata cu sclavia inimii. Iubirea care se roaga este frumoasa, dar cea care implora este dragoste de sluga.

Cea mai frumoasă mare: nu a fost traversată încă. Cel mai frumos copil: nu a crescut încă. Cele mai frumoase zile ale noastre: nu le-am trăit încă. Și cele mai frumoase cuvinte pe care aș vrea să ți le spun nu le-am spus încă... (Poezie din 24 septembrie 1945) © CCC

Iubirea e un foc ce se stinge daca flacara ei nu crește. © CCC

In care anume clipa m-am indragostit de el nu voi sti niciodata. Dragostea mea pentru el s-a nascut, poate, din nevoia mea de a iubi.

A iubi o alta fiinta umana: poate cea mai dificila dintre sarcinile noastre, testul suprem, infaptuirea fata de care orice alta infaptuire este doar o pregatire.

Ţi-aş dărui tot ce n-ai avut vreodată, dar şi aşa n-ai ştii cât de minunat e să te iubesc.

De ce atunci cand ma gandesc la sufletul meu pereche il simt pe Dumnezeu altfel, mai bun dar si mai exigent, mai cald dar si mai razbunator, mai trist dar gata oricand de cel mai debordant optimism dar si exuberanta izvorata din adancul etern al privirilor noastre pierdute in negura necuvintelor acestui vis cu nume de lume?

Nu cum sunt eu sunt eu, Ci cum eşti tu sunt eu, Un fel de tu sunt eu Pe care nu l-ai mai lăsat să fie eu. (Nu cum sunt eu)

Cu totii ne dorim Marea Iubire fiindca suntem claditi in acest sens. Folosim atat de adesea expresia aceasta a sufletelor pereche. Cu totii ne-o dorim adevarata fiindca am vrea ca atunci cand ne gasim cu adevarat sufletul pereche, sa se termine definitiv acest zbucium continuu care este propria noastra existenta. De fiecare data, rezultatul vine crud si exact. Zbuciumul vietii noastre nu se va termina niciodata atat timp cat vom trai. Atunci mai avem nevoie de sufletul nostru pereche? Oh, da, voi raspunde eu, fiindca acesta este albia in care curge fluviul vietii noastre dint-o alta realitate transcendentala, acesta este nesfarsitul pe care se sprijina orizontul inimii noastre in alte vise sau realitati transcendentale.

Nu poţi fi iubitor şi plin de compasiune fără să-ţi reprimi dorinţele şi interesele imediate. (Înțelepciune străveche, lume modernă) © CCC

Mai bine să trăiești înlănțuit lângă cel pe care îl iubești, decât liber, în mijlocul grădinilor, lângă cel pe care îl urăști. Proverb persan © CCC

Este uimitor cat de mult seamana, in reactiile simtirilor, doi oameni care iubesc, oricat ar parea ca au caractere diferite.

... o, iubire plină de lacrimi - când cel mai apropiat este pentru totdeauna departe! (Visul deșertului) © CCC

Ce să-i faci, cel care iubeşte trebuie să împartă soarta celui pe care îl iubeşte. (Maestrul și Margareta)

Nu se iubesc cu adevarat decat aceia care nu se cunosc inca.

Ridică-ncet lăsatele perdele Cu mâna ta ușor înfiorată Și din misterul umbrei încadrată, Răsari în spumă albă de dantele.   E-un cer albastru ca de peruzele Și-n noaptea de luceferi presurată, Mireasma fânului cosit îmbată Ca un narcotic visurile mele.   De-ai ști ce tristă-i fără tine Luna, Tu ai veni la geam întotdeauna Să-ți scalde păru-n blondele ei raze…   Și-n ochii tăi, haotica pribeagă, Cu străluciri de tainice topaze, Ar îngropa comoara ei întreagă… (Sonata lunii)

Oricate viscole vor trece prin tine nici unul nu-ti va aduce primavara decat iubirea.

Iubesc pământul de sub picioarele tale şi aerul de deasupra capului tău, şi orice obiect pe care îl atingi, şi fiecare vorbă pe care o rosteşti. Iubesc toate privirile tale, toate faptele şi toată făptura, aşa cum eşti. (La rascruce de vanturi)