Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "furtuna"

Marea e la fel de adâncă în linişte ca şi în furtună.

(Predici)

© CCC

Sunt unele lucruri pe care le înveți cel mai bine în linişte, iar altele, în furtună.

© CCC

Când iubeşti, eşti tânăr totdeauna,

treci cu fruntea sus, încrezător,

iei în braţe şi opreşti furtuna,

duci pe umeri visul tuturor.

 

Când iubeşti, eşti bun, eşti-nalt, eşti tare.

Aperi cu putere orice legi:

nu faci răni, te-apleci la fiecare.

Rupi din tine suflet şi le legi.

 

Când iubeşti, ţii căile măsurii.

Peste toate treci fără dureri.

Nu ascunzi, nu jefuieşti ca furii,

dai orice, fără nimic să ceri.

 

Când iubeşti, oricărui i te dărui,

dai în lături toate şi le poţi…

doar cu vorba şi cu gândul nărui

și te-arunci în luptă pentru toţi.

În tăcere se-adunară
Norii deşi pe chipul meu;
Soarta înciudată, iară
Mă ameninţă din greu…
Am s-o-ntîmpin cu răbdare?
Îi voi mai păstra dispreţ?
Voi avea ne-nduplecarea
Mîndrei mele tinereţi?

După-o viaţă zbuciumată,
La furtuni nepăsător,
Poate şi de astă dată
Aflu ţărmul salvator…
Dar presimt de azi, şi sînger,
Ceasul neînduplecat,
Şi-ţi strîng mîna ta de înger,
Cît e vreme, înc-o dat’.

Blînd, cu-a vocii tale vrajă
Bun rămas, şopteşte-mi dar,
Şi privirea ta gingaşă
Pleac-o trist, ridic-o iar;
Amintirea veşnic vie
Inimii ce-i ţine loc
De speranţă, de mîndrie
Şi de-al tinereţii foc.

(Presimţire, 1828)

(traducere de Veronica Porumbacu)

Iubeşti – când ulciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori şi de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.

Iubeşti – când suavă icoana
ce-ţi faci în durere prin veac
o ţii înrămată ca-n rana
străvechiului verde copac.

Iubeşti – când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânţi să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.

Iubeşti – când simţiri se deşteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-aşteaptă
nu moartea, ci altă poveste.

Iubeşti – când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îţi este-n aceeaşi măsură
şi lavă pătrunsă de lună.

(Iubire)

Curcubeu

Azi sunt îndrăgostit. E-un curcubeu

Deasupra lumii sufletului meu.

Izvoarele s-au luminat şi sună

Oglinzile ritmându-şi-le-n dans,

Şi brazii mei vuiesc fără furtună

Într-un ameţitor, sonor balans,

În vii vibrează struguri străvezii-

Cristalurile cântecelor grele-

Şi stropi scăpărători de melodii

Ca roua nasc în ierburile mele.

Eu curg întreg în acest cântec sfânt:

Eu nu mai sunt, e-un cântec tot ce sunt.

Mâhnită-i toată carnea, iar cărţile, citite.

Să fug! să fug aiurea! Sunt păsări fericite

Să zboare între ceruri şi spume neperechi!

Nimic, nici oglindite-n priviri grădini prea-vechi

în calea unei inimi care închină mării

O, nopţi! nici ocrotite, de răul călimării,

Foi, goale,-n clar de lampă, de către propriul alb

Nici tânăra femeie, la sân cu prunc rozalb.

Tot am să plec! Fregată,-n tresalt de mari pavoaze,

Sus ancora spre darnici atoli şi blânde oaze!

 

Un greu Plictis, în care speranţe crude gem,

Mai crede-n bun-rămasul batistelor, suprem!

Şi, ispitind furtuna, înaltele catarge

Sunt, poate, dintre-acelea ce vântul le va sparge

Fără catarge, fără, pierduţi la antipozi…

Dar, inimă, ascultă-i cum cântă, pe matrozi!

(Briză marină)

Traducere: Şerban Foarţă

Precum aduce-n sârg cu sine

Spre ţara de-unde-a fost gonit

Un rege-n furie-oştiri străine,

Aşa vedeam un vânt grăbit

Cu norii după el cum vine.

 

Urlând le cârmuia cărarea

Purtându-i în năvală orbi,

Părea că varsă-ndepărtarea

Şi mii de lupi şi mii de corbi

De-a valma să-nspăimânte zarea.

 

Silit-au codri mari să mugă

Şi-n turn, de unde-i supăra

Al clopotelor cânt de rugă,

Trăsniră, şi-un potop era

Urgia ce-au făcut-o-n fugă.

 

Cu ei o noapte-nfricoşată

Ca iadul peste văi trecu:

Dar însăşi parcă-nspăimântată

De-atâta spaimă ce făcu,

De-abia veni, pierind deodată.

 

S-a dus cum a venit. Departe

Spre-adâncul orizont s-a dus

Şi spaime-acum pe-acolo-mparte.

Şi iar s-a luminat pe sus

Şi râde soarele lui marte!

(Furtuna primăverii)

Iubirea, trebuia să vină pe neaşteptate, cu tunete şi fulgere – uragan din cer care se prăbuşeşte peste viaţă, o schimbă total, smulge voinţele precum frunzele şi târăşte cu el în furtună inima.

(Doamna Bovary)

Tineretea este ca un copac mic si fraged, cele mai slabe vanturi sunt furtuni pentru el.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.