Vasile Alecsandri

Vasile Alecsandri, 21 iul. 1821 (sau 1818) – 22 aug. 1890, poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române (1867), junimist, paşoptist şi unionist,creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.

Vasile Alecsandri s-a născut undeva pe raza județului Bacău, fiul medelnicerului Vasile Alecsandri și al Elenei Alecsandri (născută Cozoni). După unii cercetători, anul nașterii ar putea fi 1821, 1819 sau chiar 1818. Locul nașterii sale este incert, deoarece nașterea s-a petrecut în timpul refugiului familiei Alecsandri în munți din calea armatei lui Alexandru Ipsilanti. A avut un frate, Ioan (Iancu) Alecsandri și o soră, Catinca Alecsandri.

Alecsandri și-a petrecut copilăria la Iași și la Mircești, unde tatăl său avea o moșie și unde a revenit pe întreaga durată a vieții pentru a-și găsi liniștea. A început învățătura cu un dascăl grec, apoi cu dascălul maramureșean Gherman Vida.

Între anii 1828 și 1834, s-a deschis la Iași pensionul lui Victor Cuenim. Spătarul Alecsandri l-a înscris pe fiul său la pensionul francez, unde a studiat alături de Mihail Kogălniceanu și de Matei Millo, actorul de care l-a legat o mare prietenie și admirație și pentru care a scris Chirițele și o mare parte din Cânticelele comice.

După studiile la Pensionul Francez al lui Victor Cuénim de la Iaşi, şi-a luat bacalaureatul la Paris (1835). Tot acolo s-a înscris, pe rând, la Chimie şi Medicină, fără a absolvi ceva.

După o şedere de patru ani la Paris (1834–1838), a călătorit în Italia, Germania, Anglia, Spania (aici în compania lui Prosper Merimée), Austria, Crimeea, Turcia, Grecia, insulele Ionice, Africa de Nord, iar în ţară, prin munţii Moldovei şi staţiunile moldoveneşti.

A  deţinut diverse funcţii (comis, spătar, postelnic, vornic  – 1859), iar după Unire, ambasador la Paris și ministru de Externe.

A  publicat în Foaie pentru minte, inimă şi literatură „Hora Ardealului“, la 14  iunie 1848, dată devenită aniversare UNESCO (din 1998). Poezia sa celebrează unitatea spirituală a românilor.

Premiat la Montpellier, la propunerea lui Mistral, de către Juriul Felibrilor, la concursul Societăţii Limbilor Romanice, pentru „Cântecul Gintei Latine“, 1878 şi apoi, la propunerea lui Ion Ghica, premiat în 1881 cu Marele Premiu al Academiei Române pentru drama Despot Vodă, 1879.

A fost un deschizător de drumuri pentru literatura română. A cules, în stil romantic, folclor: volumul Poezii populare ale românilor, 1866, l-a făcut cunoscut peste hotare.

Ca poet a fost influenţat de motivele populare: Doine, 1840–1862; Lăcrămioare, 1845–1847; Suvenire, 1853; Mărgăritărele, 1852–1862; Pasteluri, 1867–1869; de cele istorice: Legende, 1864–1875; Ostaşii noştri, 1877–1878.

Ca director al Teatrului Naţional din Iaşi, alături de Mihail Kogălniceanu şi Iacob Negruzzi (1840), a promovat dramaturgia originală, scriind el însuşi comedii: Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului, 1844; Păcală şi Tândală, 1857; Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă, 1850; Chiriţa în provincie, 1852; Fântâna Blanduziei, 1883; feerii: Sânziana şi Pepelea, 1880.

Multe dintre comediile sale sunt prelucrări şi adaptări după Molière, J. Fr. Regnard, Eugène Labiche, Eugène Scribe, A.  Rolland, Jules Sandeau, E.A. Duvert ş.a.

Dramele scrise de Alecsandri sunt influențate de romantism (cele istorice) sau clasicism: Horaţiu, Ovidiu.

A scris proză de factură realistă: Iaşii în 1844, Balta Albă, Istoria unui galbân ş-a unei parale ş.a. şi memorii de călătorie: Jurnal de călătorie în Italia, 1847; Călătorie în Africa ş.a.

A desfăşurat o bogată activitate de animator cultural, colaborând la cele mai diverse publicaţii: Albina românească, Dacia literară, Steaua Dunării, Revista română, Convorbiri literare, Columna lui Traian, Revista contimporană, Literatorul ş.a.

A lăsat un foarte bogat epistolar şi o notabilă Grammaire de la langue roumaine, 1863, unde susţinea principiul fonetic în ortografie.

I s-au tradus lucrări încă din timpul vieţii în franceză (1853) şi engleză (1854, traducător E. C. Crenville Murray.

Spirit atent la schimbarea vremurilor, constructiv în registrul instituţional, a reacţionat în spaţiul creaţiei, deşi uneori decorativ şi superficial, la dramele neamului. Ca scriitor face trecerea de la literatura premodernă la cea modernă.

Opere principale:

comedie: Chirița în Iași sau două fete ș-o neneacă (1850);Teatru românesc. Repertoriul dramatic al d-lui Vasile Alecsandri (1852); Chirița în provincie (1855); Chirița în voiagiu (1865); Chirița în balon (1875);

poezie: Poezii poporale. Balade (Cîntice bătrânești) adunate și îndreptate de Vasile Alecsandri, Volumul I (1852); Poezii poporale. Balade (Cîntice bătrânești) adunate și îndreptate de Vasile Alecsandri, Volumul II (1853); Doine și lăcrimioare, 1842-1852 (1853); Poezii populare ale românilor adunate și întocmite de Vasile Alecsandri (1866);

proză: Istoria unui galben; Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența; Iașii în 1844; Un salon din Iași; Românii și poezia lor; O primblare la munți; Borsec; Balta-albă; Călătorie în Africa; Un episod din anul 1848;

proză din periodice: Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir; Melodiile românești ; Prietenii românilor; Lamartine;  Alecu Russo; Dridri, (roman scris în 1869, publicat în 1873); Din albumul unui bibliofil; Vasile Porojan; Margărita, (nuvelă scrisă în 1870, din ea fiind publicată numai un mic episod în 1880); Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri;

dramă : Cetatea Neamțului sau Sobiețchi și plăeșii români (1857); Lipitorile satelor (1863); Sgârcitul risipitor (1863); Despot Vodă, dramă istorică (1880); Fântâna Blanduziei (1884); Ovidiu (1890).

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.