Fluturi pe ziduri,
Rituri sau riduri,
Îngeri pe gânduri,
Scorburi sau scânduri,
Muguri pe ramuri,
Hațuri sau hamuri,
Semn pe iubire,
Mir sau uimire,
Cercuri pe ape,
Stele sau sape,
Pâine pe masă,
Carte sau casă,
Care pe care,
Miere sau sare,
Umbre pe gheaţă,
Clipe sau viaţă,
Rouă pe buze,
Spuze sau scuze,
Nufăr pe umăr,
Nume sau număr,
Viţă sau vină,
Iarbă divină.
(Cap de primăvară)
Întotdeauna șerpii, ca și lingușitorii sau alte animale târâtoare mi-au produs o impresie de profund dezgust.
Omul e o taina, viata lui, un vis.
Primavara este un întreg poem. Vorbim despre ea, o exersăm, o așteptăm.
(Noaptea în Paris)
© CCC
Suave astenii de primăvară
și cugetarea-ntr-un impas difuz
și verb rotund ca un sigil în ceară
abia ghicit și dulce la auz.
Prin vârstă iarăși iezere alpine
privind, spre cer, orbite de lumini -
Poetul vă previne: vremea vine
până și-n cer să fim printre vecini.
Venim cu sentimentul primăverii
acut, în toți, uitând că ore bat.
Genealogic arbori, merii, perii
ne smulg din vârsta timpului uscat.
Acum pe umeri ridicăm lumina
și ducem orele, distrați pe mâini.
Albi de nesomn suntem precum hermina
și străvezii de parc-am fi fântâni,
și străvezii de parc-am fi fântâni.
(Sentimentul primăverii)
Iată c-a început să cadă
Lin, încet prima zăpadă,
Eu alerg, alerg pe-afară
Căci o văd întâia oară.
N-am ştiut că sunt pe lume
Flori atât de dulci şi moi.
Îngerii din cer presară
Vrajă albă peste noi.
(Primăvara)
A venit primavara: cum, nimeni nu stie.
(Cantece noi)
© CCC
Totul serbează
Și cântă împrejur:
Valea-nflorită,
Aprinsul azur!
Și tremură orice
Frunza pe ram!
Stăpân pe huceaguri
E-al păsării neam!
Dorul din piept
Nu-l stăvilești!
Să vezi! Să auzi!
Acum să trăiești!
Iubire! viața
Îți este dragă;
Tu ai creat
Lumea întreagă!
Tu dărui – frunza
Bătrânului nuc;
Lanului – aur,
Ramului – suc.
Vino la mine
Chip îngeresc!
O, cum mă iubești!
Cum te iubesc!
Când lăcrămioara
Răsare-n desis,
Și pasărea – cerul
Îl ia pieptiș!
Doar dragostea ta
Îmi trebuie mie,
Ea-mi dăruie viață
Și bucurie!
Există în toate
Un dor de-a trăi -
Fi-vei ferice
De mă vei iubi!
(Cântec de mai)
(trad. Nicolae Dabija)
Florile primăverii sunt visele iernii povestite, dimineața, la micul dejun al îngerilor.
Les fleurs de printemps sont les rêves de l’hiver racontés, le matin, à la table des anges.
© CCC
Primavara se anunta intotdeauna plina de promisiuni... fara sa ne minta niciodata, fara sa-si piarda niciodata puterile.
(Drumuri presarate cu ganduri nemuritoare)
© CCC
Aprilie face floarea, iar mai are onoarea.
sau
Luna aprilie produce floarea, iar luna mai are onoarea (de a o face să-nflorească).
Proverb italian
Aprile fa il fiore, E maggio ne ha l'onore.
© CCC
E din nou primavara. Pamantul e ca un copil care stie poezii pe de rost.
© CCC
Cireșii-nșiră alfabetul
Pe tabla cerului cu-ncetul.
Bucoavne albe, fără grai,
Pe-albastrul firmament de mai.
Spun firmament doar pentru rimă
Cand râde soarele nu-i climă.
Au cine nu-i un pic năuc
De-aude cântecul de cuc?
Eu, unul, mi-s năuc tot anul
Și de-aia versu-mi, năzdravanul
E pedepsit ca, pe-apucate,
Să-ndruge fraze ferecate.
Anume – poate - că-s poet:
Le port în minte ca-n sipet.
Și dacă singur sunt în stare
Să-mi dau poveștilor crezare,
Să nu uitați că, scos din fire,
Nebun mă simt de fericire...
(Primavara)
La toamna, imi voi aduna toate durerile și le voi îngropa în gradina mea. Când aprilie va înflori din nou, iar pământul și primăvara isi vor celebra cununia, gradina mea va fi plină de flori minunate și rare.
(Nisipul si spuma)
© CCC Published on: Oct 12, 2012
Era o asemenea zi de primăvară ce insuflă unui bărbat un dor inefabil, o dulceață dureroasă, o nostalgie care îl face să stea nemișcat, să se uite la frunze sau la iarbă, și să întindă brațele pentru a îmbrățișa nici el nu știe ce.
(Forsyte Saga)
© CCC
Vreau sa fac cu tine ce face primavara cu ciresii.
Un cireş în primăvară
Nu e pom, e doar o floare
Uriaşă, uriaşă,
Ca zăpada la culoare.
(Un cireş în primăvară)
Pământul râde în flori.
© CCC
Un aer călduț, parfumat
Sub cerul de-un pal ivoriu,
În vale pârâul umflat
aleargă sălbatec și viu.
În zori m-a trezit sărutarea
trimisă pe-o rază de soare;
Lumina-neca depărtarea -
tot răul murise-n uitare.
Veni pe aripă de vânt
O veste frumoasă din cer.
Și-acuma bătrânul pământ
Își lasă cojocul de ger.
E vestea ce-o murmură seara
zefirul. Pădurea o știe;
Sosește de-acum Primăvara,
să bucure lumea pustie.
Prin dealuri sărace, se-aude
un zvon care crește mereu.
Îl spună pârâului unde
Îl cântă tot sufletul meu.
O floare albastră și crudă
se-nalță sfioasă spre soare
și cată la loc să se-ascundă
de firea zăpezii ce moare.
Tu soare, trimite lumina
în raze bogate spre noi
și fă să răsară-n grădină
frunzișul, pe arborii goi.
(Primăvara)
Zăpada se topise. Doar prin vâlcele şi prin crânguri umbroase mai rămăseseră câteva petece murdare, mâncate de apă. De sub omăt apăruse pământul gol, umed și cald, odihnit peste iarnă, plin de sevă proaspătă şi de dorul unui nou rod bogat. Peste ogoarele negre unduia un abur uşor, umplând văzduhul cu mireasma pământului dezghețat, mireasma aceea proaspătă, pătrunzătoare, îmbătătoare a primăverii, pe care chiar și în oraş o recunoşti din sute de alte mirosuri. Mi se părea că o dată cu mirosul acesta mi se strecoară în suflet şi tristeţea primăverii, tristeţe dulce şi gingaşă, plină de aşteptări şi presimțiri nelămurite, o tristețe poetică, ce te face să vezi toate femeile — frumoase şi care e totdeauna amestecată cu o uşoară părere de rău pentru primaverile din trecut. Treptat, nopţile se încălzeau. În bezna lor adâncă și umedă se simțea munca creatoare și nevăzută a naturii.
(Olesia, cap. IV)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.