Citate de Juan Ramón Jiménez

Aprilie face floarea, iar mai are onoarea. sau Luna aprilie produce floarea, iar luna mai are onoarea (de a o face să-nflorească). Proverb italian Aprile fa il fiore, E maggio ne ha l'onore. © CCC

Ce viu e-al firii

Chip luminos!

Ce mândru soare,

Ce plai voios!

E-n floare-acum

Orice vlăstar,

Şi glasuri mii

Pe crengi răsar.

De-avânt şi cânt

Tot omu-i plin.

O, câmp, o, cer!

O, râs senin!

O, tu, iubire,

Dalbă splendoare,

Ca-n zori un abur

Pe munţi în zare!

Tu-nfiorezi

Proaspăta glie

Şi-al firii imbold,

Iar lumea re-nvie.

O, dulce fată,

Ce dragă-mi eşti!

Ce calzi ţi-s ochii!

Cât mă iubeşti!

Precum ciocîrliei

Cântare şi-azur,

Iar florii o boltă

Cu aerul pur,

Aşa-mi eşti tu dragă,

Şi-o flacără sunt!

Tu, ce duh tânăr,

Extaz şi avânt

Spre vers şi dansuri

Îmi dăruieşti,

Fii pururi ferice,

Precum mă iubeşti!

(Cântec de mai)

(Traducere Teodor Boşca)

Nu iubi primavara, ci infatisarea unei anumite flori in care primavara s-a inchis; nu iubi dragostea, ci pe cel in care dragostea se intruchipeaza.

Treptat, nopţile se încălzeau. În bezna lor adâncă și umedă se simțea munca creatoare și nevăzută a naturii. (Olesia, cap. IV)

Verde crud, verde crud... Mugur alb, şi roz, şi pur, Vis de albastru şi de-azur, Te mai văd, te mai aud!   Oh, punctează cu al tău foc, Soare, soare... Corpul ce întreg mă doare, Sub al vremurilor joc.   Dintr-un fluier de răchită Primăvară, La fântână Te îngână Pe câmpia clară   Verde crud, verde crud ... Mugur alb, şi roz, şi pur, Te mai văd, te mai aud! Vis de albastru şi de-azur. (Note de primăvară)

Iată c-a început să cadă Lin, încet prima zăpadă, Eu alerg, alerg pe-afară Căci o văd întâia oară.   N-am ştiut că sunt pe lume Flori atât de dulci şi moi. Îngerii din cer presară Vrajă albă peste noi. (Primăvara)

Cu sacu-i plin de banalități s-a prezentat și anul ăsta zâna primăvară, cu toate-acestea noi ne-am bucurat de parcă-ar fi venit întâia oară.   Contrazicându-mă cu mine însămi și-n sfârșit, riscând să-mi stric pantofii prin noroi, m-am dus să vad ce flori au răsărit în parcul vast si gol de lânga noi.   De mult nu mă-ncercase așa dor de viață și călcam nerăbdătoare; simțeam cum se-nfioară sub picior pamântul umed, fecundat de soare.   Copacii goi mi s-au părut încântători - Parcă-aș fi vrut să-i strâng în brațe, să-i sărut (trecusem până-atunci de-atâtea ori pe lângă ei și nici nu i-am văzut)   Iar ceru-albastru, vag, nedefinit (ca rochiile care ies la spălat), cu capul dat pe spate l-am privit și l-am găsit de-a dreptul minunat.   Pe urmă-am dat de toporași lângă-un stejar erau așa de-albaștri, delicați - ca niște firmituri lăsate-n dar de primăvară, printre pomi-ntunecați.   M-am aplecat cu inima batând, dar când era să-i rup, nici eu nu stiu de ce si cum, dar mi-a venit în gând că pentru ei paharu-i un sicriu.   Și m-am întors spre casă mai agale, c-o oboseală fericită-n pași, iar dacă mâinile-mi erau la fel de goale, în schimb, aveam în suflet toporași. (Toporași)

Iarna este in capul meu, dar primavara eterna se afla in sufletul meu.

Un aer călduț, parfumat Sub cerul de-un pal ivoriu, În vale pârâul umflat aleargă sălbatec și viu.   În zori m-a trezit sărutarea trimisă pe-o rază de soare; Lumina-neca depărtarea - tot răul murise-n uitare.   Veni pe aripă de vânt O veste frumoasă din cer. Și-acuma bătrânul pământ Își lasă cojocul de ger.   E vestea ce-o murmură seara zefirul. Pădurea o știe; Sosește de-acum Primăvara, să bucure lumea pustie.   Prin dealuri sărace, se-aude un zvon care crește mereu. Îl spună pârâului unde Îl cântă tot sufletul meu.   O floare albastră și crudă se-nalță sfioasă spre soare și cată la loc să se-ascundă de firea zăpezii ce moare.   Tu soare, trimite lumina în raze bogate spre noi și fă să răsară-n grădină frunzișul, pe arborii goi. (Primăvara)

Luna poleise râul, - O, răcoare a dimineţii! Şi din larg veneau tot valuri Văruite cu lumină. Câmpul mohorât şi firav Se-ngălbenea mereu. Rămase Numai cântul cel de greier, Plânsul tulbure al apei. Vântul se-ascundea prin peşteri, Groaza se-nchidea-n colibe. Printre cetină de pini Aripi prinseră-a se-ntinde. Stelele mureau pe boltă, Munţii sângerau în zare. Colea-n puţul din grădină Ciripea o rândunică. (Luna poleise râul) (traducere de Ion Frunzetti)

Şiruri negre de cocoare, Ploi călduţe şi uşoare, Fir de ghiocel plăpând, Cântec îngânat de gând, Sărbătoare…   Zumzet viu prin zarzări. Oare Cântă florile la soare? Că pe crengi de floare pline, Nu ştii: flori sunt, ori albine? Pentru cine?   Pentru tine, primăvară, Care-aduci belşug în ţară, Care vii, Peste câmpii, Cu bănuţi de păpădii Şi cu cântec de copii! (Pentru tine, Primăvară)

Primavara este anotimpul pentru planuri si proiecte. (Anna Karenina) © CCC

În anul acela, primăvara a început devreme şi pe neaşteptate, ca totdeauna în Polesie. Pe ulițele satelor au pornit să gâlgâie pârâiaşe cafenii, scânteietoare, spumegând furioase în jurul bolovanilor din cale şi ducând repede cu ele aşchii şi pene de gâscă. În băltoacele uriașe se oglindea cerul albastru, pe care pluteau, rostogolindu-se, nori albi şi rotunzi. Streşinile au pornit să cânte. Vrăbiile gureşe, adunate în stoluri pe sălciile de lângă drum, ciripeau asurzitor. Pretutindeni se simțea clocotul voios şi nestăpânit al vieţii. (Olesia, cap. IV)

Nici o iarnă nu durează o veșnicie; nici unei primăveri nu îi trece rândul. © CCC

Vreau sa fac cu tine ce face primavara cu ciresii.

Primăvara revine pentru tine, trandafirii vor înflori pentru tine și tu ai vrea să mori? Du-te afară în cea mai dulce noapte a anului. Plouă cu petale de flori de prun care îți vor șterge lacrimile. (Flautul de jad) © CCC

Fluturi pe ziduri, Rituri sau riduri, Îngeri pe gânduri, Scorburi sau scânduri, Muguri pe ramuri, Hațuri sau hamuri, Semn pe iubire, Mir sau uimire, Cercuri pe ape, Stele sau sape, Pâine pe masă, Carte sau casă, Care pe care, Miere sau sare, Umbre pe gheaţă, Clipe sau viaţă, Rouă pe buze, Spuze sau scuze, Nufăr pe umăr, Nume sau număr, Viţă sau vină, Iarbă divină. (Cap de primăvară)

Privighetoare-a nopţii, ce aştri făcuţi plângeri ce flori făcute-acorduri, în inima ta cântă? Tu, pasăre-a plăcerii, din ce grădini cu îngeri sorbi apa cea curată ce-ţi moaie guşa sfântă? Ca vocea ta să fie-n triumf stăpână peste noaptea de mai, ce muzici se despletesc în spaţii naintea ta, din pieptul tău mic suind pe creste, imense ca o mare şi-un cer de incarnaţii? Oare atlazul lunii ţi-astupă fina urnă cu giuvaiere-azure, frumoase şi fidele? Un zeu îţi cântă-n suflet? Din ce adânc nocturnă eternitate ciocul tău ciuguleşte stele? (O privighetoare)

…Norilor, o, norilor, Unde-i țara florilor? Unde ea acum trăiește, Iară câmpul înverzește Și codrul văzând-o crește; Și când trece prin grădină Toți copacii i se-nchină Și încep să înflorească, Pe ea s-o împodobească ­ Căci văzând-o, toată țara Crede că e primăvara. (Între nouri și-ntre mare) Între nouri și-ntre mare - recită Adrian Pintea

Exista ploi de primavara incantatoare, cand cerul pare sa planga de bucurie… © CCC