Trebuie să studiezi și să înveți, astfel încât să-ți formezi propria impresie despre istorie și despre orice altceva, dar nu poți face asta cu o minte goală. Îmbogățește-ți mintea, îmbogățește-ți mintea. Poți să fii sărac, pot să-ți fie rupți pantofii, dar mintea ta e un palat.
(Cenușa Angelei)
© CCC
S-ar putea să fii sărac, s-ar putea să-ți fie rupți pantofii, dar mintea ta e un palat.
(Cenușa Angelei)
© CCC
Ai putea să fii sărac, ai putea să ai pantofii rupţi, dar mintea ta e un palat.
(Cenușa Angelei)
© CCC
O pasăre, în lirica amiezii virginale,
Dă glas printre marmori, palatul sonor.
Visează-n ceruri soarele vii focuri pe cristale.
Şi-i aur cantilena havuzelor în cor.
E-o sărbătoare-n limpezi ecouri cristaline:
De printre marmori, pasărea; lângă fântâni, răsura.
Gâtlej de sloi fierbinte! Albastre, argentiniene,
Dulci tremure-nfioară petalelor nervura.
Ca-ntr-o visare trează păşesc, strivit de har,
Zâmbindu-mi nălucirii, pe lespezi mari de soare.
Mi-e inima-mbibată de suflul nobiliar
Al păsării, luminii, fântânilor şi floarei.
(Duminică de primăvară)
(traducere de Ion Frunzetti)
Pe tron de aur, tu Afrodita eternă
Frumoasă fiică-a lui Zeus, eu te rog fierbinte
nu-mi pune în suflet
amărăciuni și doruri,
ci ca deunăzi când ai venit ascultându-mi
din depărtare strigătul meu și oftatul
și părăsindu-ți mândrul palat de la zare,
porneai spre mine albă, în carul de aur, –
tu vino iarăși!
Frumoase păsări repezi, la car văzusem
cum te aduc spre noi, cu bătăi de aripi.
Ce repede zburau. Tu, de trei ori slăvită,
cu chip zeiesc, ales, ai surâs spre mine,
m-ai întrebat ce am de te chem într-una
și ce vrea, turburat, zbuciumatu-mi suflet –
– ”Pe cine ai vrea tu să-ți aducă Pito
Iubirii tale, deci ? De ce suferi Sapho?
Fugind de tine, el în curând spre tine
o să alerge și-o să-ți stea alături!
De nu-ți primește darul, – în curând el însuși
Va fi să-ți deie daruri. Și de nu te place
Curând te va iubi, ca prins de flăcări.”
Deci vino iarăși Zeiță și fă să-mi piară
aceste gânduri grele. Și împlinește-mi
tot ce-mi dorește inima. Te chem, Zeițo!
(Imn catre Afrodita)
Cine poate şti
De unde vine vara
Şi încotro se duce
Cântând
Caravana ei verde şi aurie?
Unii zic c-ar veni
Din pământ,
Că-şi trage povara,
Fierbinte şi dulce,
Din bostănărie,
Că se naşte în pepenii verzi,
În miezul lor
Strălucitor
Ca un palat
Luminat
De rubine,
Cu pereţi
De porfir şi nestemate
Şi cu pardoseala purpurie.
Tot ce se poate,
Dar mie
Mi-a spus o fetiţă cuminte
Că-şi aduce aminte
Cum vara vine din copilărie,
Şi cum,
În miros de lapte, de fân şi de fum,
Alunecă de-aici,
Trasă de fluturi, de buburuze şi de furnici,
Înspre bunici.
(Cine poate şti)
Eu mi-am imaginat intotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci, alte persoane considera ca ar fi o gradina, altii si-l pot inchipui ca un palat, eu l-am imaginat intotdeauna ca o biblioteca si aici ma aflam eu…
Cand vad prostii locuind in cele mai stralucite palate, inteleg de ce Diogene traia intr-un butoi.