Sappho

Sappho, scris și Psappho (în dialectul eolic vorbit de poetă), 610-570 î.e.n., poetă lirică greacă, admirată foarte mult în toate epocile pentru frumusețea stilului scrierilor sale. A trăit 40 de ani.

Se clasează alături de Arhiloh și Alcaeus (Alceu), printre poeții greci, pentru capacitatea de a impresiona cititorii prin vitalitatea emanată de personalitatea sa.

Născută în Mitilene, pe insula Lesbos, se știu puține lucruri despre viața sa, reconstruită în cea mai mare parte din lucrările sale și din comentariile antice. Legendele despre Sappho abundă, multe fiind repetate de-a lungul secolelor. Aristocrată, provenind dintr-o familie nobilă, a fost probabil iubită de Alceu și, la fel ca acesta, a trebuit să se exileze în Sicilia pentru că s-a implicat în luptele politice din vremea ei, sprijinind partidul aristocratic împotriva tiranului Pittacus din Mitilene.

A fost căsătorită și mamă a unei fete pe nume Cleis. Conform scrierilor lui Ovidiu (Heroides, XV), s-ar fi aruncat în mare de pe stâncile insulei Lefkada (Leucada), la Capul Leucada, din dragoste pentru Phaon Mitilenianul, un marinar mai tânăr decât ea. Iubirea sa tragică a inspirat poeți și dramaturgi, în special pe scriitorul britanic John Lyly, în Sapho și Phaon, 1584; pe scriitorul austriac Franz Grillparzer, în Sapho, 1818; și pe poetul italian Giacomo Leopardi, în Ultimul cântec al lui Sappho, 1824.

Sappho a fondat, probabil, și a condus în Mytilene o școală pentru tinerele fete – o școală-cenaclu numită și ”Casa Muzelor”- o societate neoficială de femei numită “thiasos”, ale cărei membre aparțineau familiilor bune din epocă.

Dedicând poezii fetelor tinere alături de care trăia și pe care le iniția în arta cântecului, a poeziei și a dansului,  Anacreon și alți poeți au acreditat legenda că era invertită, legendă care a rămas atașată numelui ei. În nici un fel umbrită de această reputație, gloria lui Sappho a fost imensă pe tot parcursul Antichității, poezia sa bucurându-se de un mare succes: Platon a numit-o cea de-a zecea muză, opera sa fiind publicată de mai multe ori în perioada alexandrină.

Versurile sale, recitate în public, au fost imitate și traduse de Catullus, Horațiu și Ovidiu.

Dintre cele nouă cărți pe care le-a compus, doar 650 de versuri au supraviețuit, acestea fiind dedicate iubirii pasionale,  frumuseții, virtuții, naturii, dar și morții și mai ales Afroditei (Imnul Afroditei, poezie de 28 de versuri, păstrată integral).

Cele mai faimoase versuri sunt cele pe care le-a dedicat iubirii pasionale, un stil considerat tipic sublimului antic. De asemenea, a cântat frumusețea naturii, a compus rugăciuni și versuri epice.

Odele sale se caracterizează printr-o pasionată invocare a iubirii, printr-un sentiment viu al naturii și prin prospețimea senzațiilor, evocate în metrul poetic creat de ea – metrul safic.

Practicând muzica, dansul și poezia, Sappho a creat în poezia Antichității ritmuri și metri noi (strofa safică).

Sappho era muziciană. Poezia ei este lirică, adică compusă pentru a fi cântată la liră. Ea se adresează lirei sale într-una dintre poeziile ei (fr. 118) și menționează frecvent muzica, cântecele și cântatul. Pictorii antici de amfore o înfățișează cu instrumentul ei. Scriitorii de mai târziu îi atribuie trei invenții muzicale: cea a plectronului, un instrument pentru ciupirea coardelor lirei (Suda); cea a pektisului, un anumit fel de liră (Athenaios Deipnosophistai 14.635b); și modul mixolidian, un mod emoțional folosit și de poeții tragici, care l-au învățat de la Sappho (Aristoxenos citat de Plutarh în Despre muzică 16.113c). Toată muzica lui Sappho s-a pierdut.

Sappho era și poetă. Există o hydria (amforă, ulcior) din secolul al V-lea la Muzeul Național din Atena care o înfățișează pe Sappho, identificată după nume, citind un papirus.

Aceasta este o imagine idealizată, nu se știe dacă era alfabetizată sau nu. Dar se pare că textele cântecelor ei au fost notate în timpul vieții sau la scurt timp după ea și au existat pe rulouri de papirus până la sfârșitul secolului al V-lea î.e.n.

Pe un rulou de papirus textul este scris în coloane, fără împărțire a cuvintelor, semne de punctuație sau aliniere. A citi un astfel de text este greu chiar și atunci când s-a  păstrat integral și majoritatea papirusurilor sunt greu de citit. Din cele nouă cărți de versuri pe care se spune că Sappho le-a compus, o poezie a supraviețuit în întregime, restul sunt doar fragmente.

Sappho a trăit în orașul Mytilene de pe insula Lesbos în jurul anului 630 î.e.n., dar nu se știe când a murit. Exilul ei în Sicilia, petrecut cândva între anii 604 și 595 î.e.n, este menționat într-o inscripție antică (Marmura Pariană), dar nu este precizat niciun motiv pentru aceasta. Sursele biografice menționează că avea o mamă, un tată, o fiică, un soț și trei frați.

Se pare că Sappho și-a dedicat viața compunerii de cântece; învățații din Alexandria le-au adunat în nouă cărți, dintre care numai prima carte avea 1320 de rânduri. Cele mai multe dintre acestea s-au pierdut. Chipul ei a fost gravat pe monedele din Myitilene (potrivit G. M. A. Richter, Portretele grecilor, 1.70-72) iar poeții elenistici au numit-o „a zecea muză” sau „muza muritoare” (Antologia Palatină 9.506 și 7.14). Direcția generală a opiniei antice despre opera ei este rezumată printr-o remarcă a lui Strabon:

“Sappho [este] un lucru uimitor. Căci știm că în toată istoria înregistrată nu există nici o femeie care să se apropie în a rivaliza cu ea în grația poeziei sale.”

Controversele legate de etica personală și de modul ei de viață au preocupat mult timp învățații de-a lungul istoriei în cadrul biografiei safice. Se pare că ea cunoștea și iubea femeile la fel de profund ca și muzica. După cum spune Gertrude Stein:

“Ar trebui să fie o femeie foarte fericită. Acum putem recunoaște o fotografie. Suntem capabili să obținem ceea ce ne dorim.”  – „Marry Nettie”, Gertrude Stein Writings 1903-1932 (New York, 1999), 461.

Fragmentele din opera lui Sappho sunt de două feluri: cele păstrate pe papirus și cele derivate din citarea unor autori antici.

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.