George Cosbuc
George Cosbuc, 20 sept. 1866 – 9 mai 1918, unul dintre cei mai mari poeti romani, publicist si autor de manuale didactice, traducator al unor opere de seama ale literaturii universale: Divina Comedie, Odiseea, Eneida, Sacontála, etc. A trait 52 de ani.
S-a născut la Hordou, azi Coşbuc, jud. Bistriţa-Năsăud, fiind al optulea dintre cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian Coșbuc și ai Mariei, fiica preotului greco-catolic Avacum din Telciu.
Copilăria și-a petrecut-o în satul natal Hordou, în orizontul mitic al lumii rurale, în tovărășia basmelor povestite de mama sa. Primele noțiuni despre învățătură le-a primit de la țăranul Ion Guriță, dintr-un sat vecin, despre care Maria Coșbuc auzise „că știe povești”. De la bătrânul diac (cântăreț la biserică) Tănăsucă Mocodean, George Coșbuc a învațat să citească încă de la vârsta de cinci ani.
Poetul și-a început studiile la școala primară confesională greco-catolică din Hordou, în toamna anului 1871, pe care, din motive de sănătate, le întrerupe după clasa I. Din toamna anului 1873, pentru clasele a II-a și a III-a, urmează cursurile școlii triviale (confesionale, greco-catolice) din Telciu, cea mai mare comună de pe Valea Sălăuții, învățând germana cu unchiul său Ion Ionașcu, directorul școlii. În clasa a IV-a (1875), se află la Școala Normală din Năsăud, pe care o absolvă pe data de 21 iunie 1876.
În toamna aceluiași an, George Coșbuc s-a înscris în clasa I a Gimnaziului fundațional greco-catolic din Năsăud, perioadă de când datează și primele contacte cu operele literaturii române și universale, precum Nikolaus Lenau, Heinrich Heine, Adalbert von Chamisso, Gottfried August Bürger și alții. La Gimnaziul superior (liceul, astăzi colegiu național) din Năsăud predau profesori cu o pregătire serioasă, unde se punea accent pe studiul limbilor și al literaturilor clasice, astfel tânărul Coșbuc formându-și aici o temeinică bază pentru cultura sa.
A făcut studii de filosofie şi literatură la Universitatea din Cluj.
A fost mai întâi redactor la Tribuna (1884, Sibiu), apoi şef de birou şi referendar la Biroul de Control al activităţii extraşcolare din Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii, Bucureşti.
A întemeiat şi condus în colaborare diverse publicaţii: Vatra (cu I.L. Caragiale şi I. Slavici, 1894), Sămănătorul (1901, cu Al. Vlahuţă), Viaţa literară (1906) ş.a.
Poezia sa, de factură neoclasică şi folclorică, în linia tradiţionalismului românesc, evocă universul rural în momentele majore ale ciclului vieţii: Draga mamei, baladă, 1866; Fulger, poveste în versuri, 1877; Blestem de mamă, 1885; Fata craiului din cetini, 1886; Balade şi idile, 1893; Fire de tort, 1896, precum şi episoade ale Războiului de Independenţă: Cântece de vitejie, 1904. A scris: Balade, 1913, parodii.
A tradus Dante, Divina Comedie, 1924–1932, publicată postum; Odiseea lui Homer, Eneida lui Virgiliu, Premiul Academiei; Byron – Mazeppa, 1896; Kalidāssa – Sakuntala, 1897; Mahabharata şi Rāmāyana, 1897 ş.a.
Ca opţiune politică a fost monarhist: Povestea unei coroane de oţel, 1899, roman.
Membru al Academiei Române (1916).
Opere principale:
– volumele de versuri: Balade și idile, 1893; Fire de tort,1896; Ziarul unui pierde-vară, 1902; Cântece de vitejie, 1904.
Citate asemanatoare
-
…acel Dumnezeu ce lasa pe al nostru pamant sa creasca atata urgie, acela nu poate sa fie nici mare, nici tare, nici sfant.Se zvonise prin ziare Că-n Irlanda e-ntr-un sat Un bărbat grozav de tare. Lordul John, prinzând de veste Cine e şi de-unde este, Pleacă-n grabă ca să vadă Dacă e adevărat. Ca mulţi lorzi de viţă veche Din întunecatul Nord, Lordul John e-ntr-o ureche: Fluieră pe drum şi cântă Şi e cel dintâi la trântă. Şi-i voinic fără pereche Şi e cel mai tare lord. A găsit în urmă satul; Pe ţăran el l-a găsit Ocupat cu măturatul Curţii. Şi, ochindu-l bine, Lordul drept spre dânsul vine Şi descalică degrabă Făr-a zice „bun sosit“. Ş-apoi gata de luptare! – „Tu eşti Willy Spucker?“ – „Eu.“ – „Spun că eşti grozav de tare De ţi-a mers cuvânt prin lume, Eu din Londra vin anume, Să ne punem la-ncercare. Trântă deci cu tine vreau!“ Willy Spucker se cruceşte, Simte palmele că-i ard, Leneş târnul şi-l propteşte; Scuipă-n palme şi se-ntinde Şi pe lord de brâu îl prinde, Sus o dată-l răsuceşte Şi-l azvârle peste gard. – „O să stau acum cu tine Să mă lupt... Mai vrei ceva? Auzi tu, cu ce gând vine!“ Lordul John privind cu jale Şi ținându-se de şale: – „Să-mi azvârli, te rog, creştine, Şi cel cal, să pot pleca!“ (Lordul John)Iar de n-are scop viata, fa sa aiba clipa scop.Precum aduce-n sârg cu sine Spre ţara de-unde-a fost gonit Un rege-n furie-oştiri străine, Aşa vedeam un vânt grăbit Cu norii după el cum vine. Urlând le cârmuia cărarea Purtându-i în năvală orbi, Părea că varsă-ndepărtarea Şi mii de lupi şi mii de corbi De-a valma să-nspăimânte zarea. Silit-au codri mari să mugă Şi-n turn, de unde-i supăra Al clopotelor cânt de rugă, Trăsniră, şi-un potop era Urgia ce-au făcut-o-n fugă. Cu ei o noapte-nfricoşată Ca iadul peste văi trecu: Dar însăşi parcă-nspăimântată De-atâta spaimă ce făcu, De-abia veni, pierind deodată. S-a dus cum a venit. Departe Spre-adâncul orizont s-a dus Şi spaime-acum pe-acolo-mparte. Şi iar s-a luminat pe sus Şi râde soarele lui marte! (Furtuna primăverii)Multe bunuri are omul; dar virtutea cea mai mare e sa nu se tina mandru cu virtutile ce are.Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.