Se zvonise prin ziare
Că-n Irlanda e-ntr-un sat
Un bărbat grozav de tare.
Lordul John, prinzând de veste
Cine e şi de-unde este,
Pleacă-n grabă ca să vadă
Dacă e adevărat.
Ca mulţi lorzi de viţă veche
Din întunecatul Nord,
Lordul John e-ntr-o ureche:
Fluieră pe drum şi cântă
Şi e cel dintâi la trântă.
Şi-i voinic fără pereche
Şi e cel mai tare lord.
A găsit în urmă satul;
Pe ţăran el l-a găsit
Ocupat cu măturatul
Curţii. Şi, ochindu-l bine,
Lordul drept spre dânsul vine
Şi descalică degrabă
Făr-a zice „bun sosit“.
Ş-apoi gata de luptare!
– „Tu eşti Willy Spucker?“ – „Eu.“
– „Spun că eşti grozav de tare
De ţi-a mers cuvânt prin lume,
Eu din Londra vin anume,
Să ne punem la-ncercare.
Trântă deci cu tine vreau!“
Willy Spucker se cruceşte,
Simte palmele că-i ard,
Leneş târnul şi-l propteşte;
Scuipă-n palme şi se-ntinde
Şi pe lord de brâu îl prinde,
Sus o dată-l răsuceşte
Şi-l azvârle peste gard.
– „O să stau acum cu tine
Să mă lupt... Mai vrei ceva?
Auzi tu, cu ce gând vine!“
Lordul John privind cu jale
Şi ținându-se de şale:
– „Să-mi azvârli, te rog, creştine,
Şi cel cal, să pot pleca!“
(Lordul John)
Multe bunuri are omul;
dar virtutea cea mai mare
e sa nu se tina mandru
cu virtutile ce are.
Sunt la fel de mandru de lucrurile pe care nu le facem cum sunt de lucrurile pe care le facem.
N-am știut niciodată până acum cât de neînsemnată este toată încântarea pământească, pe lângă sentimentul de a-ți lăsa gâtul rănit de un jug ce ți l-ai ales tu însuți și de a arunca în praf, pentru surâsul unor asemenea ochi, toată mândria bărbătească!
(Andrea Delfin)
Iar de n-are scop viata,
fa sa aiba clipa scop.
Precum aduce-n sârg cu sine
Spre ţara de-unde-a fost gonit
Un rege-n furie-oştiri străine,
Aşa vedeam un vânt grăbit
Cu norii după el cum vine.
Urlând le cârmuia cărarea
Purtându-i în năvală orbi,
Părea că varsă-ndepărtarea
Şi mii de lupi şi mii de corbi
De-a valma să-nspăimânte zarea.
Silit-au codri mari să mugă
Şi-n turn, de unde-i supăra
Al clopotelor cânt de rugă,
Trăsniră, şi-un potop era
Urgia ce-au făcut-o-n fugă.
Cu ei o noapte-nfricoşată
Ca iadul peste văi trecu:
Dar însăşi parcă-nspăimântată
De-atâta spaimă ce făcu,
De-abia veni, pierind deodată.
S-a dus cum a venit. Departe
Spre-adâncul orizont s-a dus
Şi spaime-acum pe-acolo-mparte.
Şi iar s-a luminat pe sus
Şi râde soarele lui marte!
(Furtuna primăverii)
Nimanui nu-i place sa se supuna, toti vrem sa poruncim.
A fi generos înseamnă a da mai mult decât poţi; a fi mândru înseamnă a lua mai puţin decât ai nevoie.
Omul crede cu o uimitoare usurinta tot ce-i maguleste amorul propriu.
Cine vrea sa dovedeasca prea multe, nu dovedeste nimic.
Vreti ca lumea sa aiba o buna parere despre voi? Nu va laudati.
Mă pot privi în oglindă și pot fi mândră de mine.
© CCC
Decat sa-ti faci o fala din merite straine,
cu bruma ta de bunuri te-ai multumi mai bine.
Sper ca în anii ce vor veni, toată lumea să fie mândră de acțiunile sale în fața acestei crize. Iar cei care vor veni după noi vor spune că britanicii acestei generații au fost la fel de puternici ca oricine. Fie ca atributele autodisciplinei, deciziei luate cu calm, bunei dispoziții și simpatiei să caracterizeze întotdeauna această țară. Mândria de ceea ce suntem nu face parte din trecutul nostru, ea ne definește prezentul și viitorul.
Pe 5 aprilie 2020, Elisabeta a II-a a ținut un discurs excepțional difuzat cu mult dincolo de Commonwealth. În timp ce lumea se confrunta cu o criză fără precedent în care fiecare trebuia să lupte împotriva Covid-19, un virus ucigaș din China, regina a venit să liniștească inimile. Mai mult ca oricând, rolul său de simbol al națiunii a fost exprimat în această zi. În fața unei asemenea disperări, întreaga lume avea nevoie de încurajare. Elisabeta a II-a știa că vor fi repetate de mulți cuvintele rostite de ea. Astfel, a ținut un discurs care este cu siguranță unul dintre cele mai importante din domnia ei prin puterea cuvintelor alese și contextul în care a fost pronunțat.
© CCC
Sunt mândru că am întotdeauna ultimul cuvânt în casă și acel cuvânt este, în general, da.
© CCC
…acel Dumnezeu
ce lasa pe al nostru pamant
sa creasca atata urgie,
acela nu poate sa fie
nici mare, nici tare, nici sfant.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.