Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "citate de George Cosbuc"

Se zvonise prin ziare
Că-n Irlanda e-ntr-un sat
Un bărbat grozav de tare.
Lordul John, prinzând de veste
Cine e şi de-unde este,
Pleacă-n grabă ca să vadă
Dacă e adevărat.

Ca mulţi lorzi de viţă veche
Din întunecatul Nord,
Lordul John e-ntr-o ureche:
Fluieră pe drum şi cântă
Şi e cel dintâi la trântă.
Şi-i voinic fără pereche
Şi e cel mai tare lord.

A găsit în urmă satul;
Pe ţăran el l-a găsit
Ocupat cu măturatul
Curţii. Şi, ochindu-l bine,
Lordul drept spre dânsul vine
Şi descalică degrabă
Făr-a zice „bun sosit“.

Ş-apoi gata de luptare!
– „Tu eşti Willy Spucker?“ – „Eu.“
– „Spun că eşti grozav de tare
De ţi-a mers cuvânt prin lume,
Eu din Londra vin anume,
Să ne punem la-ncercare.
Trântă deci cu tine vreau!“

Willy Spucker se cruceşte,
Simte palmele că-i ard,
Leneş târnul şi-l propteşte;
Scuipă-n palme şi se-ntinde
Şi pe lord de brâu îl prinde,
Sus o dată-l răsuceşte
Şi-l azvârle peste gard.

– „O să stau acum cu tine
Să mă lupt… Mai vrei ceva?
Auzi tu, cu ce gând vine!“
Lordul John privind cu jale
Şi ținându-se de şale:
– „Să-mi azvârli, te rog, creştine,
Şi cel cal, să pot pleca!“

(Lordul John)

Precum aduce-n sârg cu sine

Spre ţara de-unde-a fost gonit

Un rege-n furie-oştiri străine,

Aşa vedeam un vânt grăbit

Cu norii după el cum vine.

 

Urlând le cârmuia cărarea

Purtându-i în năvală orbi,

Părea că varsă-ndepărtarea

Şi mii de lupi şi mii de corbi

De-a valma să-nspăimânte zarea.

 

Silit-au codri mari să mugă

Şi-n turn, de unde-i supăra

Al clopotelor cânt de rugă,

Trăsniră, şi-un potop era

Urgia ce-au făcut-o-n fugă.

 

Cu ei o noapte-nfricoşată

Ca iadul peste văi trecu:

Dar însăşi parcă-nspăimântată

De-atâta spaimă ce făcu,

De-abia veni, pierind deodată.

 

S-a dus cum a venit. Departe

Spre-adâncul orizont s-a dus

Şi spaime-acum pe-acolo-mparte.

Şi iar s-a luminat pe sus

Şi râde soarele lui marte!

(Furtuna primăverii)

Iar de n-are scop viata,

fa sa aiba clipa scop.

…acel Dumnezeu
ce lasa pe al nostru pamant
sa creasca atata urgie,
acela nu poate sa fie
nici mare, nici tare, nici sfant.

Multe bunuri are omul;

dar virtutea cea mai mare

e sa nu se tina mandru cu virtutile ce are.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.