Sper ca în anii ce vor veni, toată lumea să fie mândră de acțiunile sale în fața acestei crize. Iar cei care vor veni după noi vor spune că britanicii acestei generații au fost la fel de puternici ca oricine. Fie ca atributele autodisciplinei, deciziei luate cu calm, bunei dispoziții și simpatiei să caracterizeze întotdeauna această țară. Mândria de ceea ce suntem nu face parte din trecutul nostru, ea ne definește prezentul și viitorul.
Pe 5 aprilie 2020, Elisabeta a II-a a ținut un discurs excepțional difuzat cu mult dincolo de Commonwealth. În timp ce lumea se confrunta cu o criză fără precedent în care fiecare trebuia să lupte împotriva Covid-19, un virus ucigaș din China, regina a venit să liniștească inimile. Mai mult ca oricând, rolul său de simbol al națiunii a fost exprimat în această zi. În fața unei asemenea disperări, întreaga lume avea nevoie de încurajare. Elisabeta a II-a știa că vor fi repetate de mulți cuvintele rostite de ea. Astfel, a ținut un discurs care este cu siguranță unul dintre cele mai importante din domnia ei prin puterea cuvintelor alese și contextul în care a fost pronunțat.
© CCC
A fi generos înseamnă a da mai mult decât poţi; a fi mândru înseamnă a lua mai puţin decât ai nevoie.
As renunta la toata tehnologia mea pentru o dupa amiaza cu Socrate.
N-am știut niciodată până acum cât de neînsemnată este toată încântarea pământească, pe lângă sentimentul de a-ți lăsa gâtul rănit de un jug ce ți l-ai ales tu însuți și de a arunca în praf, pentru surâsul unor asemenea ochi, toată mândria bărbătească!
(Andrea Delfin)
Dragostea este ca un puzzle, greu de asamblat, dar minunat atunci cand toate piesele sunt asezate la locul potrivit.
Cine vrea sa dovedeasca prea multe, nu dovedeste nimic.
Decat sa-ti faci o fala din merite straine,
cu bruma ta de bunuri te-ai multumi mai bine.
Nimanui nu-i place sa se supuna, toti vrem sa poruncim.
Vei ajunge sa gasesti ceea ce iubesti si acest lucru este valabil nu doar in privinta slujbei, ci si in privinta sufletului pereche. Munca va umple o mare parte din viata ta si singura modalitate de a fi cu adevarat multumit este sa faci ceea ce vrei si ceea ce crezi ca este munca frumoasa. Si singurul mod de a face asta este sa iubesti ceea ce faci. Daca inca nu ai gasit-o, cauta in continuare si nu te resemna. Inima te va atentiona cand o vei gasi.
Nu poti uni punctele privind inainte; le poti uni doar privind inapoi. Deci, trebuie sa ai incredere ca punctele se vor uni intr-un fel in viitorul tau. Trebuie sa ai incredere in ceva – in instinctul tau, in destin, in viata, in karma, in orice. Aceasta abordare nu m-a dezamagit niciodata si a facut toata diferenta in viata mea.
© CCC
Emotiile mortale sunt intense, solide, egale. Cei cu adevarat in stare sa sufere sufleteste au si orgoliul de a refula totul, au si durerea inferioritatii lor de o clipa, si poate ca tocmai aceasta comprimare mistuie si doare mai mult; deci e de presupus ca tocmai cei mandri, care isi ascund simtirea, sunt cei care, si mai ales prin asta, sufera cu adevarat.
Mă pot privi în oglindă și pot fi mândră de mine.
© CCC
Omul crede cu o uimitoare usurinta tot ce-i maguleste amorul propriu.
Nu lua totul în serios. Dacă vrei să-ţi trăieşti viaţa într-un fel creativ, ca artist, trebuie să nu te uiţi în urmă prea mult. Trebuie să fii dispus să iei ce-ai făcut şi cine-ai fost şi să le arunci.
Inteligența este capacitatea de a face conexiuni între experiențe - și cu cât ai mai multe experiențe, cu atât ai mai mult material pentru a face acele conexiuni.
© CCC
Vreti ca lumea sa aiba o buna parere despre voi? Nu va laudati.
Uneori, cand inventezi, faci si greseli. E cel mai bine sa le recunosti imediat si sa mergi mai departe imbunatatindu-ti inovatiile.
Sunt la fel de mandru de lucrurile pe care nu le facem cum sunt de lucrurile pe care le facem.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.