Mâhnită-i toată carnea, iar cărţile, citite.

Să fug! să fug aiurea! Sunt păsări fericite

Să zboare între ceruri şi spume neperechi!

Nimic, nici oglindite-n priviri grădini prea-vechi

în calea unei inimi care închină mării

O, nopţi! nici ocrotite, de răul călimării,

Foi, goale,-n clar de lampă, de către propriul alb

Nici tânăra femeie, la sân cu prunc rozalb.

Tot am să plec! Fregată,-n tresalt de mari pavoaze,

Sus ancora spre darnici atoli şi blânde oaze!

 

Un greu Plictis, în care speranţe crude gem,

Mai crede-n bun-rămasul batistelor, suprem!

Şi, ispitind furtuna, înaltele catarge

Sunt, poate, dintre-acelea ce vântul le va sparge

Fără catarge, fără, pierduţi la antipozi…

Dar, inimă, ascultă-i cum cântă, pe matrozi!

(Briză marină)

Traducere: Şerban Foarţă

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.