Mâhnită-i toată carnea, iar cărţile, citite.
Să fug! să fug aiurea! Sunt păsări fericite
Să zboare între ceruri şi spume neperechi!
Nimic, nici oglindite-n priviri grădini prea-vechi
în calea unei inimi care închină mării
O, nopţi! nici ocrotite, de răul călimării,
Foi, goale,-n clar de lampă, de către propriul alb
Nici tânăra femeie, la sân cu prunc rozalb.
Tot am să plec! Fregată,-n tresalt de mari pavoaze,
Sus ancora spre darnici atoli şi blânde oaze!
Un greu Plictis, în care speranţe crude gem,
Mai crede-n bun-rămasul batistelor, suprem!
Şi, ispitind furtuna, înaltele catarge
Sunt, poate, dintre-acelea ce vântul le va sparge
Fără catarge, fără, pierduţi la antipozi...
Dar, inimă, ascultă-i cum cântă, pe matrozi!
(Briză marină)
Traducere: Şerban Foarţă
Ce joc jucăm?
(Meșterul don Gesualdo)
© CCC
Nici marea nu are țară și este a tuturor celor care o ascultă, aici și acolo unde soarele se naște și moare.
(Familia Malavoglia)
© CCC
În orașele mici, există oameni care ar face kilometri pentru a-ți aduce vești proaste.
(Meșterul don Gesualdo)
© CCC
Cel care pentru țară se trudește
Ușor de ea nu se lipsește.
Dar cine-n stare nu-i, a-i fi folositor,
Aceluia-n străini plecarea-i o ispită:
Fiind străin, aici, nu-i luat peste picior
Și nefacând nimic, pe nimeni nu irită!
Oamenii care s-au întors mereu de la ceva sunt cei care nu au plecat niciodată nicăieri. Pentru că a pleca e deja mult. De întors - nimeni nu s-a întors!
© CCC
Când nu ai nimic, cel mai bine este să pleci.
(Familia Malavoglia)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.