Citate de Ivan Krîlov

A pleca inseamna a muri putin, dar a muri inseamna a pleca mult. Partir, c'est mourir un peu, mais mourir, c'est partir beaucoup. © CCC

Culegi ceea ce semeni. sau Ce semeni aia culegi. (Lupul și pisica) © CCC

O să vă spun o taină, la ureche, O taină nici prea nouă, nici prea veche: Privighetoarei, știu, ca și bunicii, Că-i este greu să cânte în ghearele pisicii. (Pisica și privighetoarea)

Nu scuipa în apa din fântână, De nevoie, s-ar putea s-o bei dacă-i la-ndemână. (Leul și șoarecele) © CCC

Înalte ranguri nu dorit-am niciodată Și nu vedeam vreo fericire-adevarată Ca față de popor să fiu grozav, să mă mândresc, Nici pe la uși nu mă duceam să mă-njosesc. Un singur rang m-a măgulit cu osebire, Acel pe care-l am din fire moștenire, Rangul de om. Pe-acesta, ca să-l pot avea, Cred că-s dator și-i toată mulțumirea mea. Cred că e gloria cea mai sfântă întru toate, Să-l pot păstra așa, mereu, cu demnitate.

Bine, dar nu-l pot lăsa să plece! strigă inima ei, dând la o parte vechiul procedeu şi începând să simtă durerea. "Trebuie să existe o cale! (Pe aripile vântului)

Ci n-au fost oile în stare Nimic să sufle-n adunare? N-au spus nimic și-aveau dreptate, Căci ele nici n-au fost chemate, Necum să fie întrebate. (Adunarea obștească)

Eu stimez în oameni numai întelepciunea și virtutea și, sub orice formă mi s-ar înfățișa, întotdeauna am față de ele același respect. Tîrgovețul plin de virtuți și țăranul cinstit, bun la suflet, valorează pentru mine de o sută de ori mai mult decît aristocratul care numără în genealogia sa pînă la treizeci de generații nobile, dar care nu are nici un fel de merite...

În lucruri ce de trebuință s-au vădit, Ades, pieirea il pândește pe-orișicare, Că-n loc să-nfrunte un pericol, strâns-unit, Se ceartă fiecare Pentru al său profit!

Ah, vraja ideilor si a lucrurilor spuse numai pe jumatate, a plecarilor fara itinerar, a revelatiilor neasteptate, a intalnirilor fortuite, a ruinelor scaldate de luna, a crampeielor de statui (cate sugestii, Dumnezeule, cate sugestii) si a metaforelor atat de frumoase de-ti vine sa inchizi ochii si s-asculti in tine o muzica ciudata ca o incantatie imprumutata de la amurg!

Mai bine să cânți bine ca un sticlete Decât să imiți jalnic o privighetoare. (Vrabia) © CCC

Plecare: Dintotdeauna, sunt pe punctul de a pleca. Dar nu-mi place sa plec. Acest lucru ma nelinisteste. (Sylvie Vartan de la A la Z: P de la Plecare) © CCC

Ce să mai cauți la cei mari dreptate Când ei dau cu cei mici pe jumătate? (Țăranii și râul)

Plecările şi reîntoarcerile tale, Toate plecările, de ani întregi, superbe, triumfale, Aceeaşi frunte rea, mănuşa sfâşiată în prag „Adio, domnul meu!” – un zâmbet vag – Dispreţ, compătimire şi mustrări, Aceleaşi lungi plecări O viaţă nouă, în sfârşit cu marea dezrobire Un albatros, un fulger în nemărginire… Şi-aceleaşi reîntoarceri calme, resemnate: Surâsuri de martiră şi priviri iluminate Şi renunţări (vai, toate-s în zadar!), Priviri furişe de copil ştrengar Şi o mare milă pentru cel pe care l-ai lăsat, Iertare creştinească celui vinovat, Elanuri mistice cum nu se mai găsesc, O pagină sublimă de roman rusesc. Cum le cunosc aceste tragedii banale Plecările şi reîntoarcerile tale! (Plecările şi reîntoarcerile tale)

Cel care pentru țară se trudește Ușor de ea nu se lipsește. Dar cine-n stare nu-i, a-i fi folositor, Aceluia-n străini plecarea-i o ispită: Fiind străin, aici, nu-i luat peste picior Și nefacând nimic, pe nimeni nu irită!

Orice prieten pe care duşmanu-l recomandă Nu este niciodată prietenul ce-ți trebuie. (Leul și pantera) © CCC

E rău dacă cizmarul coace prăjiturile, Iar patiserul coase cizmele. (Știuca și pisica) © CCC

Orient-Express: Tren sinonim cu plecarea; cantec compus de fratele meu Eddie, pe un text scris de Didier Barbelivien, care simbolizeaza plecarea noastra din Bulgaria in Franta. Un vis de libertate. (Sylvie Vartan de la A la Z: O de la Orient-Express) © CCC

Mâhnită-i toată carnea, iar cărţile, citite. Să fug! să fug aiurea! Sunt păsări fericite Să zboare între ceruri şi spume neperechi! Nimic, nici oglindite-n priviri grădini prea-vechi în calea unei inimi care închină mării O, nopţi! nici ocrotite, de răul călimării, Foi, goale,-n clar de lampă, de către propriul alb Nici tânăra femeie, la sân cu prunc rozalb. Tot am să plec! Fregată,-n tresalt de mari pavoaze, Sus ancora spre darnici atoli şi blânde oaze!   Un greu Plictis, în care speranţe crude gem, Mai crede-n bun-rămasul batistelor, suprem! Şi, ispitind furtuna, înaltele catarge Sunt, poate, dintre-acelea ce vântul le va sparge Fără catarge, fără, pierduţi la antipozi... Dar, inimă, ascultă-i cum cântă, pe matrozi! (Briză marină) Traducere: Şerban Foarţă

Oamenii care s-au întors mereu de la ceva sunt cei care nu au plecat niciodată nicăieri. Pentru că a pleca e deja mult. De întors - nimeni nu s-a întors! ©  CCC