Citate despre Cearta

De la cei pe care i-ai jefuit, Ai venit să ceri ajutor! (Lupul și pisica) © CCC

Ce să mai cauți la cei mari dreptate Când ei dau cu cei mici pe jumătate? (Țăranii și râul)

Să nu ne certăm cu nimeni, fiindcă nu se ştie când murim şi nu ne mai putem împăca!

Ci n-au fost oile în stare Nimic să sufle-n adunare? N-au spus nimic și-aveau dreptate, Căci ele nici n-au fost chemate, Necum să fie întrebate. (Adunarea obștească)

Neaducând nici un folos, voi, nicăirea Nu veți găsi nici stima, nici iubirea. (Albina și muștele)

Eu stimez în oameni numai întelepciunea și virtutea și, sub orice formă mi s-ar înfățișa, întotdeauna am față de ele același respect. Tîrgovețul plin de virtuți și țăranul cinstit, bun la suflet, valorează pentru mine de o sută de ori mai mult decît aristocratul care numără în genealogia sa pînă la treizeci de generații nobile, dar care nu are nici un fel de merite...

Mai bine să cânți bine ca un sticlete Decât să imiți jalnic o privighetoare. (Vrabia) © CCC

Orice prieten pe care duşmanu-l recomandă Nu este niciodată prietenul ce-ți trebuie. (Leul și pantera) © CCC

Nu scuipa în apa din fântână, De nevoie, s-ar putea s-o bei dacă-i la-ndemână. (Leul și șoarecele) © CCC

Culegi ceea ce semeni. sau Ce semeni aia culegi. (Lupul și pisica) © CCC

Orice prieten ce de duşman e lăudat Nu este niciodată prietenul căutat. (Leul și pantera) © CCC

E rău dacă cizmarul coace prăjiturile, Iar patiserul coase cizmele. (Știuca și pisica) © CCC

Înalte ranguri nu dorit-am niciodată Și nu vedeam vreo fericire-adevarată Ca față de popor să fiu grozav, să mă mândresc, Nici pe la uși nu mă duceam să mă-njosesc. Un singur rang m-a măgulit cu osebire, Acel pe care-l am din fire moștenire, Rangul de om. Pe-acesta, ca să-l pot avea, Cred că-s dator și-i toată mulțumirea mea. Cred că e gloria cea mai sfântă întru toate, Să-l pot păstra așa, mereu, cu demnitate.

Cel care pentru țară se trudește Ușor de ea nu se lipsește. Dar cine-n stare nu-i, a-i fi folositor, Aceluia-n străini plecarea-i o ispită: Fiind străin, aici, nu-i luat peste picior Și nefacând nimic, pe nimeni nu irită!

O, pleacă! Nu vreau ochii acum să ţi-i privesc. Mai depărtaţi ca norul ce, dulce,-n zări pluteşte; Nici chipu-n care raze de aur se topesc, Nici mâna ta, nici gura mea ce minte şi zâmbeşte.   O, pleacă-n seara asta! Nu mi te-apropia! Tot, tot, mă răvăşeşte, mă turbură, m-alintă; Dulci braţe-nşelătoare, de voi spre-a mă-apăra Mă-ndrept spre poeniţa cu tufele de mintă.   Uitând tot răul care mi-l faci, voi auzi Cu ochii-nchişi, cuminte, sub fagii ce-şi înşiră Acolo rămurişul cu umbrele-argintii, Frunzişul tot cum paşnic şi liniştit, respiră! (Ceartă)

În lucruri ce de trebuință s-au vădit, Ades, pieirea il pândește pe-orișicare, Că-n loc să-nfrunte un pericol, strâns-unit, Se ceartă fiecare Pentru al său profit!

O să vă spun o taină, la ureche, O taină nici prea nouă, nici prea veche: Privighetoarei, știu, ca și bunicii, Că-i este greu să cânte în ghearele pisicii. (Pisica și privighetoarea)