Stejarul, acest copac gigantic, pe care l-am comparat cu Shakespeare, are coroana bizara, ramurile noduroase, frunzisul intunecos, coaja aspra; dar el este stejarul.
© CCC Published on May 7, 2012
Cel care pentru țară se trudește
Ușor de ea nu se lipsește.
Dar cine-n stare nu-i, a-i fi folositor,
Aceluia-n străini plecarea-i o ispită:
Fiind străin, aici, nu-i luat peste picior
Și nefacând nimic, pe nimeni nu irită!
A pretui valoarea unui om in functie de folosul sau, pagubele pe care le aduce celorlalti oameni, precum si de cat îi costa pe altii existenta lui: acest mod de a vedea lucrurile inseamna tot atat de mult si tot atat de putin ca faptul de a aprecia o opera de arta numai dupa defectele ei. Valoarea unui om in sine este subapreciata, aproape trecuta cu vederea, aproape contestata.
E destul sa ne ridicam cu o singura treapta deasupra umanului, pentru ca toate valorile omenesti sa se confunde si sa dispara.
E rău dacă cizmarul coace prăjiturile,
Iar patiserul coase cizmele.
(Știuca și pisica)
© CCC
O să vă spun o taină, la ureche,
O taină nici prea nouă, nici prea veche:
Privighetoarei, știu, ca și bunicii,
Că-i este greu să cânte în ghearele pisicii.
(Pisica și privighetoarea)
Acordam cu atat mai multa valoare lucrurilor, cu cat dorinta noastra de a le avea creste: daca ,,valorile morale" au ajuns sa fie cele mai inalte valori, aceasta dovedeste ca idealul moral a ramas si cel mai neimplinit.
Desigur, este placut sa-ti vezi numele tiparit. O carte ramane o carte, chiar daca nu este nimic in ea.
Oamenii exagereaza intotdeauna valoarea lucrurilor pe care nu le au. Apreciezi ceea ce nu ai obtinut.
O dilema fara iesire: vegetalele sa le apreciezi pentru floare sau pentru rod?
De la cei pe care i-ai jefuit,
Ai venit să ceri ajutor!
(Lupul și pisica)
© CCC
O persoana care nu vede valoarea ta nu ar trebui sa fie de interes pentru tine. Din contra, ar trebui sa fie un semn ca ea nu are ce cauta in viata ta. Persoanele care trebuie sa fie in viata ta sunt cele care te apreciaza cu adevarat si care nu au nevoie de nicio dovada. Care nu au nevoie de timp. Ele apar si iti arata ca meriti mai mult decat crezi.
Anonim
Cele minunate se dobândesc prin studiu şi cu preţul a mari eforturi, cele fără valoare sunt asimilate de la sine, fără efort.
Adevărata valoare a omului se stabileşte, mai întâi, analizând în ce măsură şi în ce direcție a reușit să se elibereze de Eu.
(Cum văd lumea, 1934)
Ci n-au fost oile în stare
Nimic să sufle-n adunare?
N-au spus nimic și-aveau dreptate,
Căci ele nici n-au fost chemate,
Necum să fie întrebate.
(Adunarea obștească)
Valoarea fiecărui om stă în binele pe care-l face.
Proverb arab
Ce valoare au acțiunile și gândurile oamenilor timp de secole, față de o clipă de dragoste?
(Hyperion, 1793-1799)
Stejarul nu creşte pretutindenea; buruienile, în tot locul.
Armonia ascunsa valoreaza mai mult decat armonia vizibila.
Mai bine să cânți bine ca un sticlete
Decât să imiți jalnic o privighetoare.
(Vrabia)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.