Citate de Margaret Mitchell

Mâhnită-i toată carnea, iar cărţile, citite. Să fug! să fug aiurea! Sunt păsări fericite Să zboare între ceruri şi spume neperechi! Nimic, nici oglindite-n priviri grădini prea-vechi în calea unei inimi care închină mării O, nopţi! nici ocrotite, de răul călimării, Foi, goale,-n clar de lampă, de către propriul alb Nici tânăra femeie, la sân cu prunc rozalb. Tot am să plec! Fregată,-n tresalt de mari pavoaze, Sus ancora spre darnici atoli şi blânde oaze!   Un greu Plictis, în care speranţe crude gem, Mai crede-n bun-rămasul batistelor, suprem! Şi, ispitind furtuna, înaltele catarge Sunt, poate, dintre-acelea ce vântul le va sparge Fără catarge, fără, pierduţi la antipozi... Dar, inimă, ascultă-i cum cântă, pe matrozi! (Briză marină) Traducere: Şerban Foarţă

Aminteşte-ţi cine eşti şi nu lua nimic de la nimeni. (Pe aripile vântului)

Când nu ai nimic, cel mai bine este să pleci. (Familia Malavoglia) © CCC

Aşadar, din leagăn până în mormânt, femeile se străduiau să-i facă pe bărbaţi să se simtă satisfăcuţi de ei înşişi; iar bărbaţii, mulţumiţi, le răsplăteau prin curtenie şi adoraţie. De fapt, bărbaţii recunoşteau doamnelor orice calitate în afară de inteligenţă. (Pe aripile vântului)

Ah, vraja ideilor si a lucrurilor spuse numai pe jumatate, a plecarilor fara itinerar, a revelatiilor neasteptate, a intalnirilor fortuite, a ruinelor scaldate de luna, a crampeielor de statui (cate sugestii, Dumnezeule, cate sugestii) si a metaforelor atat de frumoase de-ti vine sa inchizi ochii si s-asculti in tine o muzica ciudata ca o incantatie imprumutata de la amurg!

Plecare: Dintotdeauna, sunt pe punctul de a pleca. Dar nu-mi place sa plec. Acest lucru ma nelinisteste. (Sylvie Vartan de la A la Z: P de la Plecare) © CCC

Femeile ştiau că o ţară în care bărbaţii sunt mulţumiţi, în care nimeni nu-i contrazice şi nu le jigneşte vanitatea, e un loc plăcut de trăit pentru femei. (Pe aripile vântului)

Cele mai bune căsnicii sunt cele în care părinții aleg în locul fetei. (Pe aripile vântului)

Unele greşeli sunt prea amuzante pentru a fi făcute doar o singură dată. © CCC

A pleca inseamna a muri putin, dar a muri inseamna a pleca mult. Partir, c'est mourir un peu, mais mourir, c'est partir beaucoup. © CCC

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci. Te urmăream de-a lungul molatecii poteci, Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi. Nu te-ai uitat o dată înapoi!   Ţi-as fi făcut un semn, după plecare, Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?   Voiam să pleci, voiam şi să rămâi. Ai ascultat de gândul ce-l dintâi. Nu te oprise gândul fără glas. De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

Se mai dusese o dată la Tara, speriată şi înfrântă, şi revenise de acolo plină de puteri şi înarmată pentru victorie. Ceea ce făcuse odinioară, slavă Domnului, putea să facă şi acum! Dar cum? Nu ştia nici ea prea bine. Nici nu voia să se gândească. Nu dorea acum decât un colţ liniştit, unde să plângă şi să-şi lingă rănile, un adăpost în care să facă planul pentru campania următoare. Gândindu-se la Tara, simţi parcă o mână blândă, răcoroasă, care-i mângâia inima. Vedea casa cea albă şi strălucitoare urându-i bun venit, printre frunzele ruginite ale copacilor, toamna, auzea liniştea amurgului de ţară coborând asupra ei ca o binecuvântare, simţea roua dimineţii căzând pe nesfârşitele tufişuri verzi cu puf alb, vedea culoarea roşie a pământului, ca şi frumuseţea întunecată a pinilor de pe dealurile înconjurătoare. (Pe aripile vântului)

Mama ei fusese totdeauna aşa cum era acum, stâlp de putere, izvor de înţelepciune, singura fiinţă care avea răspuns la toate. (Pe aripile vântului)

La urma urmei, mâine este o nouă zi. La urma urmelor, e şi mâine o zi. After all, tomorrow is another day. (Pe aripile vântului)

Orient-Express: Tren sinonim cu plecarea; cantec compus de fratele meu Eddie, pe un text scris de Didier Barbelivien, care simbolizeaza plecarea noastra din Bulgaria in Franta. Un vis de libertate. (Sylvie Vartan de la A la Z: O de la Orient-Express) © CCC

Nu este niciodată prea târziu să pleci. (Deșertul tătarilor) © CCC

Plecările şi reîntoarcerile tale, Toate plecările, de ani întregi, superbe, triumfale, Aceeaşi frunte rea, mănuşa sfâşiată în prag „Adio, domnul meu!” – un zâmbet vag – Dispreţ, compătimire şi mustrări, Aceleaşi lungi plecări O viaţă nouă, în sfârşit cu marea dezrobire Un albatros, un fulger în nemărginire… Şi-aceleaşi reîntoarceri calme, resemnate: Surâsuri de martiră şi priviri iluminate Şi renunţări (vai, toate-s în zadar!), Priviri furişe de copil ştrengar Şi o mare milă pentru cel pe care l-ai lăsat, Iertare creştinească celui vinovat, Elanuri mistice cum nu se mai găsesc, O pagină sublimă de roman rusesc. Cum le cunosc aceste tragedii banale Plecările şi reîntoarcerile tale! (Plecările şi reîntoarcerile tale)

Cel care pentru țară se trudește Ușor de ea nu se lipsește. Dar cine-n stare nu-i, a-i fi folositor, Aceluia-n străini plecarea-i o ispită: Fiind străin, aici, nu-i luat peste picior Și nefacând nimic, pe nimeni nu irită!

Bine, dar nu-l pot lăsa să plece! strigă inima ei, dând la o parte vechiul procedeu şi începând să simtă durerea. "Trebuie să existe o cale! (Pe aripile vântului)

N-am să mă gândesc acum, spuse cu voce tare, încercând să-şi sugrume durerea şi căutând un sprijin împotriva valului de suferinţă ce-o cuprindea. O să... o să mă duc la Tara, mâine... şi zicând asta, parcă mai căpătă puţin curaj. (Pe aripile vântului)