Citate de Cella Serghi

A inteles copilaria ca locul ei e acolo unde toate-s inchinate ei; si jocurile si lacrimile si rasul. Si-a mai inteles copilaria mea c-am parasit-o demult. Dar m-am departat de ea fara sa vreau, cu lacrimi amare pentru amandoua. Caci o iubeam cand plecasem de langa ea, ma agatam de ea cu deznadejde, sa mai intarzii putin clipa cand viata va depana si pentru mine un ghem, sa ma traga cu de-a sila pe locul unde domnese viata cu ascunzisurile ei adanci, din care arunca oamenilor si bune si rele. Si clipele au trecut. De data asta, ca si in alte dati, viata si-a sapat vointa cu cruzime si fara sovairi. M-a tarat dupa ea... si copilaria a ramas pe loc, indurerata, cu lacrimi in ochi si manuta indreptata cu ura spre destin. (Însemnările mele)

Sînt bolnav de amintirea copilăriei. Visez pîcla umedă a serilor de Aprilie, Şi ulmul aşezat pe vine să se încălzească La focul zorilor. (Spovedania unui huligan)

Ca un fruct atârnat sub umbra frunzișului, Destinul meu s-a format în desișul pădurilor. Am crescut învăluit de căldura sălbatică, Și vântul care destrăma țesătura umbroasă Mi-a dezvăluit cerul pentru prima dată. Grația divină m-a înconjurat din copilărie; Ochii mei de copil iubeau pădurile, Și pașii mei de copil au urmat tăcerea Care m-a purtat departe în umbre și secrete. (Glaucus, fragment) © CCC

Dacă vrei să mergi pe mare, fără niciun risc de a te răsturna, atunci nu-ți cumpăra o barcă, ci o insulă. (Fanny) © CCC

Un barbat abil se ascundea sub aceasta infatisare modesta, un barbat care a stiut sa faca din prezenta lui o otrava placuta, pe care mi-o dadea si mi-o refuza capricios, ca s-o doresc din ce in ce mai mult.

Mâhnită-i toată carnea, iar cărţile, citite. Să fug! să fug aiurea! Sunt păsări fericite Să zboare între ceruri şi spume neperechi! Nimic, nici oglindite-n priviri grădini prea-vechi în calea unei inimi care închină mării O, nopţi! nici ocrotite, de răul călimării, Foi, goale,-n clar de lampă, de către propriul alb Nici tânăra femeie, la sân cu prunc rozalb. Tot am să plec! Fregată,-n tresalt de mari pavoaze, Sus ancora spre darnici atoli şi blânde oaze!   Un greu Plictis, în care speranţe crude gem, Mai crede-n bun-rămasul batistelor, suprem! Şi, ispitind furtuna, înaltele catarge Sunt, poate, dintre-acelea ce vântul le va sparge Fără catarge, fără, pierduţi la antipozi... Dar, inimă, ascultă-i cum cântă, pe matrozi! (Briză marină) Traducere: Şerban Foarţă

Nici marea nu are țară și este a tuturor celor care o ascultă, aici și acolo unde soarele se naște și moare. (Familia Malavoglia) © CCC

O sa ma-ntrebi ce efect mi-a facut marea, pe care-o vad pentru-ntaia oara? Efectul unei nemarginiri pururea miscate... caci ea e schimbatoare la culoare si in miscari, de unde unii autori o si compara cu femeia... privirea marii linisteste, mai ales sufletele furtunoase.

Cand ai inceput sa traiesti prin dragostea unui om, atunci cand dispare, ti se pare ca a lasat in jurul tau moartea.

M-am născut la Constanța, într-o casă de pe strada Mării, și prezența mării a avut o influență deosebit de puternică asupra copilăriei mele. Despărțirea de mare, din cauza refugiului, a fost un șoc care a lăsat urme adânci. M-a urmărit nostalgia mării, dorul de mare mi-a îndurerat copilăria. Pânza de păianjen - în mare măsură autobiografică - e plină de ecourile mării, de amărăciunea acelei despărțiri. Chiar mai târziu, în fața ei, cântam marea copilăriei mele. Bunicul meu, ceasornicar, era pasionat de descoperirile care se făceau la Constanța cu prilejul săpăturilor și mi-a transmis dragostea lui pentru cioburi, ulcele, sticluțe, figurine și tot felul de obiecte din antichitate, pe care le căuta și le strângea. Tare aș fi vrut să mă joc cu ele, dar n-aveam voie decât să le mângâi sub privirea lui aspră.

Marea unește regiunile pe care le separă. © CCC

As vrea sa-ti fi dat ceva, asa cum tu mi-ai dat mie. Ceva ce nu are nume, desigur, ceva asemanator unei confesiuni, dar mai tare si mai adanca in sine; certitudinea ca suntem in stare sa iubim si sa fim iubiti, asa dintr-o data, ca exista intre tine si alte fiinte omenesti o masura comuna, un punct de intalnire, un punct slab unde te poti atinge - foarte slab si totusi datator de mari forte.

Cei care trăiesc lângă mare cu greu își pot forma un singur gând din care marea să nu facă parte. © CCC

Copilaria este varsta de aur. (Grauncioare de polen) © CCC

Copilăria înseamnă să crezi că, odată cu pomul de Crăciun şi trei fulgi de zapadă, s-a schimbat întregul pământ. (André Laurendeau, Călătorii în țara copilăriei) (André Laurendeau, 21 mar. 1912 – 1 iun. 1968, romancier, dramaturg, eseist, jurnalist si om politic canadian) © CCC

M-am gandit ca poate aceasta destramare dulce, aceasta incatusare placuta, pana la durere, aceste aripi care imi cresteau trebuie sa fie ceea ce oamenii mari inteleg prin cuvantul "iubire", si o clipa mi s-a parut ca viata e numai mangaiere, cantec, iubire...

Orice dragoste e o încătuşare. Chiar dacă o dulce încătuşare.

Fără vise, marea e o întindere incoloră. (Țara promisă) © CCC

Copilaria e o traire de vis edenic, de dulce confuzie intre real si imaginar... joc si capricii, tristete si bucurie, naivitate si precocitati stingheritoare, pitorescul limbajului, absenta de protocol ipocrit, instincte sadite vartos, dar in germen, si mai ales nevoia de imaginatie integrala si nebanuite resurse de omenie... treapta de nelipsit in ordinea candorii universale... Copilaria exprima candoarea omului in starea incipienta, cand egoismul produs de societate inca n-a rasarit.

Tu stii cum suna plansul atunci cand nu-l asculta decat lucrurile din casa, peretii?