Citate de Emily Dickinson

Dacă vrei să mergi pe mare, fără niciun risc de a te răsturna, atunci nu-ți cumpăra o barcă, ci o insulă. (Fanny) © CCC

Ca o blândă pleoapă peste-un ochi obosit Se reazimă Seara de Zi Până ce din toată Casa naturii Doar Balconul se mai poate zări.

Ca şi când Marea-ar trebui să se despartă Şi să se ivească-o altă Mare, Iar din aceea – încă una – care Ar face din toate trei doar o părere,- o fluturare –   O succesiune de mări – De ţărm nevizitate – Ele însele hotar de mări – Eternitate – toate –   (traducere de Petru Dimofte)

Îngeri, dis-de-dimineață, Plini de Rouă, îi dau zor, Aplecați, culeg, râd, zboarã - Mugurii sunt oare-ai lor?   Îngeri, în amiaza mare, Prin nisipuri, rotofei, Tot culeg și-oftând ei zboară - Flori uscate duc cu ei. (Îngeri, dis-de-dimineață) Traducere Nicolae Zăinescu

Valul este dorul marii de a saruta tarmul.

De număr, socotesc întâi poeții, Pe urmă soarele şi vara, Iar după vară, cerul – Şi asta ar fi tot. Însă de recapitulez, Poeții par să le cuprindă toate – Pe ceilalți, spectacolul nu prea-i interesează. Spun, deci, poeții – și-nţeleg tot ce e viaţă. O vară ţine pentru ei întregul an, Și pot crea atâta soare cât ştie cerul să cuprindă, Iar dacă cerul, în sfârşit, Ar fi aşa frumos pe cât l-au prevestit poeții Celor ce cred într-înșii Le va fi-ndreptăţit și visul trecător, Spre binecuvântarea lor. (De număr, socotesc întâi poeţii) (Traducere de Margareta Sterian)

Apa se învaţă prin sete. Ţărmul - prin Mările în urmă lăsate. Suferinţa - prin dureri încercate - Pacea - prin bătălii şi dovezi - Prin neîmplinire - Iubirea - Păsările - prin albe Zăpezi.

Adu-mi apusul de soare-ntr-o cupă, Socoate cănile din zori - şi după Să-mi spui cu Rouă câte-s pline, Şi dimineaţa cât se-ntinde - Când doarme ţesătoarea - cine Mai ţese pânzele senine! Şi scrie-mi câte note ai simţit În extazul Prihorului ameţit În ramul plin de uimire nouă - Ţestoasa câte plimbări a făcut - Albina câte potire a băut, La marea Orgie cu rouă! Bolta curcubeului de cine e dusă Şi cine mână zarea supusă Cu nuiele subţiri de Azur? Degetele cui sunt stalactite - Salbele nopţii de cine-s socotite De nu s-a pierdut vreuna-mprejur? Şi cine a clădit Căscioara Albă, cine A zăvorât ferestrele atât de bine Ca spiritu-mi să nu pătrundă în larg? Cine-ntr-o zi de gală anume Îmi va deschide dincolo de lume Şi voi lăsa zorzoanele în prag? (traducere de Ileana Mihai-Ştefănescu)

O sa ma-ntrebi ce efect mi-a facut marea, pe care-o vad pentru-ntaia oara? Efectul unei nemarginiri pururea miscate... caci ea e schimbatoare la culoare si in miscari, de unde unii autori o si compara cu femeia... privirea marii linisteste, mai ales sufletele furtunoase.

Doar marea murmura povestea obișnuită, acolo, jos, în mijlocul stâncilor faraglioni, pentru că nici marea nu are țară, și este a tuturor celor care o ascultă, aici și acolo unde soarele se naște și moare. Într-adevăr, în Aci Trezza are propriul său mod de a murmura și îl poți recunoaște imediat după clipocitul pe care îl face printre acele stânci de care valurile se sparg și sună ca vocea unui prieten. (Familia Malavoglia) © CCC

Marea unește regiunile pe care le separă. © CCC

Marea este cruda. Ea daruieste, dar ia si inapoi. De aceea, este nevoie de barbati curajosi pentru a o infrunta. (Nasterea unei legende) © CCC

M-am născut la Constanța, într-o casă de pe strada Mării, și prezența mării a avut o influență deosebit de puternică asupra copilăriei mele. Despărțirea de mare, din cauza refugiului, a fost un șoc care a lăsat urme adânci. M-a urmărit nostalgia mării, dorul de mare mi-a îndurerat copilăria. Pânza de păianjen - în mare măsură autobiografică - e plină de ecourile mării, de amărăciunea acelei despărțiri. Chiar mai târziu, în fața ei, cântam marea copilăriei mele. Bunicul meu, ceasornicar, era pasionat de descoperirile care se făceau la Constanța cu prilejul săpăturilor și mi-a transmis dragostea lui pentru cioburi, ulcele, sticluțe, figurine și tot felul de obiecte din antichitate, pe care le căuta și le strângea. Tare aș fi vrut să mă joc cu ele, dar n-aveam voie decât să le mângâi sub privirea lui aspră.

Mâhnită-i toată carnea, iar cărţile, citite. Să fug! să fug aiurea! Sunt păsări fericite Să zboare între ceruri şi spume neperechi! Nimic, nici oglindite-n priviri grădini prea-vechi în calea unei inimi care închină mării O, nopţi! nici ocrotite, de răul călimării, Foi, goale,-n clar de lampă, de către propriul alb Nici tânăra femeie, la sân cu prunc rozalb. Tot am să plec! Fregată,-n tresalt de mari pavoaze, Sus ancora spre darnici atoli şi blânde oaze!   Un greu Plictis, în care speranţe crude gem, Mai crede-n bun-rămasul batistelor, suprem! Şi, ispitind furtuna, înaltele catarge Sunt, poate, dintre-acelea ce vântul le va sparge Fără catarge, fără, pierduţi la antipozi... Dar, inimă, ascultă-i cum cântă, pe matrozi! (Briză marină) Traducere: Şerban Foarţă

Încetul cu încetul, femeile se răreau și, în timp ce orașul însuși adormea, se auzea marea sforăind în apropiere, la capătul aleii înguste și, din când în când, pufnea, asemenea cuiva care se întoarce de pe o parte pe alta în somn. (Familia Malavoglia) © CCC

Soarele-i sub mare, zori misterioși, Luminează pădurea de corali abisinieni Ce leagănă, în adâncul apelor sale calde, Fiara înflorită și flora însuflețită.   Și tot ce sarea sau iodul colorează, Mușchi, alge păroase, anemone, arici de mare, Acoperă cu violet închis, în desene somptuoase, Fundalul vermiculat al palidului madrepor.   Din carapacea lui splendid smălțuită, Un pește mare planează printre ramuri; În umbra transparentă, nepăsător plutește;   Și, deodată, cu o lovitură a aripioarei sale-nflăcărate, Face să străbată, prin cristalul întunecat, nemișcat și albastru, O undă tremurândă de aur, sidef și smarald. (Reciful de corali, volumul Trofeele) © CCC

Marea e la fel de adâncă în linişte ca şi în furtună. (Predici) © CCC

...marea e o prezență vie și o prezență de vis. Mișcarea ei necontenită, valurile care se izbeau cu disperare de stânci și toate acele schimbări de culoare, de la verdele jadului la albastru de cobalt, nisipul, aur încins, diminețile triumfătoare de la Mamaia, Cazinoul și în centru statuia lui Ovidiu, iar la câțiva pași, pe strada Traian, dugheana bunicului, ticsită de ulcele de lut ars, opaițe, amfore, sticluțe irizate, figurine ciobite, descoperite în săpăturile străvechiului Tomis, totul era făcut să încânte, să neliniștească, să tulbure, să șlefuiască sufletul unui copil.

Fără vise, marea e o întindere incoloră. (Țara promisă) © CCC

Câte Flori neştiute în Pădure rămân Pierind pe Dealuri, prin Fâneţe Fără Puterea de a-şi cunoaşte Nebănuita Frumuseţe -   Şi câte-şi risipesc în Vânt Nepieritor şi tainic Nimbul sfânt - Fără să ştie ce Fior În Suflet strecura-ne-vor.   (traducerea Ileana Mihai-Ştefănescu)   How many Flowers fail in Wood - Or perish from the Hill - Without the privilege to know That they are Beautiful -   How many cast a nameless Pod Upon the nearest Breeze - Unconscious of the Scarlet Freight - It bear to Other Eyes –