O iubesc pe Albă-ca-Zapada
Mi se-nlăcrimează rece spada
Când ajung în faţa ei şi-o văd,
O iubesc pe Albă-ca-Zăpada
Şi albastrul ochilor prăpăd.
Uneori ea spune şi cuvinte
Cum ar fi că frigul e frumos,
Dar îmbrăţişarea mea fierbinte
Ar putea s-o dea din sine jos.
Legea ei e depărtarea noastră,
Ca să fie, nu o vom avea.
Fulgeră o lacrimă albastră
Şi mă tem că se topeşte ea.
Îmi păstrez în drob de gheaţă spada
Nici n-aştept să se mai facă zi,
Şi pornesc spre Albă-ca-Zăpada
S-o ating, dar fără-a o topi.
Şi mi-e frig, dar mult mai drag îmi este
Să îngheţ păzind-o vinovat,
Şi mă tem că va fugi-n poveste
Şi-o să moară la vreun dezgheţat.
Țurțure înmiresmat mi-e spada,
Să despice-n jurul ei femei,
O iubesc pe Albă-ca-Zăpada
Şi-am să mor în basm de dragul ei.
Dragostea răsărise în calea noastră, aşa cum din pământ răsare într-o ulicioară un ucigaş — ne lovi pe amândoi deodată! Astfel loveşte fulgerul, şi tot aşa pumnalul! De altminteri, ea, mai târziu, susţinea că lucrurile nu stau aşa, că ne iubeam de mult, de când lumea, fără să ne cunoaştem, fără să ne fi văzut vreodată…
(Maestrul și Margareta)
Iubirea, trebuia să vină pe neaşteptate, cu tunete şi fulgere – uragan din cer care se prăbuşeşte peste viaţă, o schimbă total, smulge voinţele precum frunzele şi târăşte cu el în furtună inima.
(Doamna Bovary)
Diferenta dintre un cuvant bine plasat si un cuvant aproape bine plasat este la fel ca aceea dintre un fulger si un licurici.
Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze de la tâmple până la glezne,
Iubiţii mei, priviţi dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-şi ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.
De frânghiile ploii mă caţăr, mă leg, mă apuc
Să fac legătura-ntre voi şi-ntre stele.
Ştiu, voi iubiţi părul meu grav şi năuc,
Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele.
Priviţi până o să vi se atingă privirea de vânt
Braţele mele ca nişte fulgere vii, jucăuşe –
Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ,
Gleznele mele n-au purtat niciodată cătuşe!
Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze şi destrame-mă vântul,
lubiţi-mi liberul dans fluturat peste voi –
Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul,
Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi!
(Dans în ploaie)
(…) Cine are dreptate? Einstein a dat verdictul. Toata lumea are dreptate, a spus el. Pierderea rigiditatii timpului a dus la dispariția conceptelor universale de simultaneitate, de trecut, de prezent si de viitor. Pentru Françoise, fulgerul a lovit simultan ambele capete ale vagonului. Dar, acelasi “timp” al lui Françoise nu este acelasi timp cu al lui Paul și Barbara care sunt in miscare in raport cu ea (in sens invers). Daca Françoise defineste momentul in care fulgerul loveste partea din față a vagonului ca “prezentul” ei, ea vede, de asemenea, fulgerul lovind si partea din spate in ceea ce este “prezentul” ei, dar Paul vede fulgerul lovind partea din spate mai tarziu, adică in “viitorul” lui Françoise, in timp ce Barbara il vede in trecutul lui “Francoise. (…)
(Melodia secreta)
© CCC
Acum însă, dacă m-aş mărita cu Heathcliff, m-aş simţi degradată, aşa că el nu va şti niciodată cât îl iubesc, nu pentru că-i frumos, Nelly, ci pentru că el e mai mult eu însămi decât sunt eu — eu însămi. Nu ştiu din ce sunt plămădite sufletele noastre, dar ştiu că al lui şi al meu sunt la fel, iar între al lui Linton şi al meu e o deosebire ca între o rază de lună şi un fulger, sau între gheaţă şi foc.
(La rascruce de vanturi)
Fericirea vine şi pleacă. Este ca fulgerul care vine dinspre răsărit şi dispare inspre apus. Tot pământul îl vede şi tresare, dar el trece.
(Scrisoare către un tânar)
© CCC