Citate de Benjamin Constant

Daca cineva staruie sa-i spun de ce o iubesc, nu pot decat sa-i dau acest raspuns: "pentru ca e ea, pentru ca sunt eu".

Dragostea este o bătălie pierdută dinainte. La început, totul este frumos, chiar şi tu. Nu-ţi vine să crezi că eşti aşa de îndrăgostit. Fiecare zi îşi poartă mica încărcătură de miracole. Nimeni de pe faţa Pământului n-a mai cunoscut vreodată atâta plăcere. Fericirea există; şi e simplă: este un chip. Universul zâmbeşte. Timp de un an, viaţa nu este decât o înşiruire de dimineţi însorite, chiar şi în după-amiezile cu ninsoare. Scrii cărţi pe această temă. Te căsătoreşti, cât mai iute posibil - de ce să stai pe gânduri, dacă eşti fericit? Gândurile te întristează, viaţa este cea care trebuie să învingă. (Dragostea durează trei ani)

Am renuntat la marginitul Eu, nemarginindu-ma-n tine.

O, şi marea, marea purpurie uneori ca focul şi amurgurile încărcate de splendoare şi smochinii în grădinile Alamedei, da, şi toate străduţele alea sucite şi casele roze şi albastre şi galbene şi grădinile de trandafiri şi iasomia şi muşcatele şi cactuşii şi Gibraltarul ca o fată unde eu eram Floarea de munte, da, cînd mi-am pus trandafirul în păr, cum făceau fetele din Andaluzia sau să-mi pun unul roşu, da, şi cum m-a sărutat el sub zidul maur. (Ulise)

Banuielile cuibarite in sufletul cuiva, asezate in sir ca minele una dupa alta, nimicesc iubirea prin explozii succesive. (Climate)

Nu iubim intr-adevar decat o data – prima oara; iubirile care urmeaza sunt mai putin involuntare. (Caracterele - Despre inima)  

Iubirea isi gaseste in ea insasi tot scopul si toata multumirea.

Iubim intotdeauna pe cei care ne admira; dar nu iubim intotdeauna pe cei pe care ii admiram.

Condiţia dragostei este să caute, nu să descopere, să vrea să ştie, fără să afle, să fie ritmul unei continue mişcări spre un orizont mereu văzut, dar mereu îndepărtat. (Lorelei)

Dragostea incepe in momentul in care o femeie se inscrie, printr-un cuvant, in memoria noastra poetica. © CCC

In iubire esti mereu egalul celui iubit, de aceea iubirea este o eminenta scoala a demnitatii.

Dintre toate odraslele pământului şi ale cerului, iubirea este cea mai preţioasă. (Versuri în limba greacă originală, Garden City, New York, editura Anchor books, 1965) © CCC

Mireasă dulce, Te-ador când plângi, Cum roua curge Pe flori adânci!   Cu-o primavară Ce-i bun s-a scurs, Dar roze-apară Pe-al Vremii curs!   Bălaia, bruna De-ales e greu? Plăcerea-ntruna E-al lumii Zeu.

Te vad peste tot, in stele, in râu, pentru mine esti tot ceea ce exista; realitatea tuturor lucrurilor. © CCC

La temelia oricarei iubiri pasionate sta o iluzie generoasa, o greseala de judecata, o idee falsa pe care indragostitii si-o fac unul despre celalalt si fara de care n-ar fi cu putinta o dragoste oarba.

Iubirea cere iubire; este imposibil să preferi, fără să vrei să fii preferat. (Conferinţa de la Notre-Dame din Paris, 1848) © CCC

Dragostea adevărată nu constă în începuturi, care sunt toate la fel, ci în elaborarea lentă a unei legături speciale. (O singură dată) © CCC

Iubirea este o stare în care omul vede lucrurile exact așa cum nu sunt.

Curba ochilor tăi face înconjurul inimii mele, Rotindu-se ca într-un dulce dans, Aureolă a timpului, leagăn statornic al nopții Și dacă nu mai știu tot ce-am trăit E pentru că ochii tăi nu-ntotdeauna m-au privit.   File ale zilelor și spumă de rouă, Trestii legănate de vânt, surâsuri parfumate, Aripi acoperind lumea de lumină, Bărci doldora de cer și de mare, Vânători de sunete și torente de culori,   Parfumuri născute în cuibarul aurorelor Ce se-odihnesc mereu pe galbenul-pai al stelelor, Așa cum ziua se însoțește cu puritatea Întreaga lume se însoțește cu ochii tăi inocenți Și tot sângele-mi curge în privirile lor. (Curba ochilor tăi, vol. Capitala durerii, 1926) Această poezie este, cu siguranță, un cântec de dragoste pentru Gala (de care s-a desparțit ulterior, ea devenind soția lui Salvador Dali), dar este și un cântec dedicat iubirii, un imn închinat iubirii. Copyright © CCC

Mi-e lira-n părăsire azvârlită De cănd spre tine sufletu-mi s-abate, Că n-am putut pe coarde numărate Să cânt iubirea mea nemărginită. Dar fruntea-mi, de privirea ta robită, Sub jugu-i se revoltă și se zbate: Ce vultur cu aripile tăiate Nu-și geme soarta lui înlănțuită? În ochii tăi mi-am îngropat avântul, - Deși, ca-n ei să nu-mi găsesc mormântul, Mă lupt cu mine și cu voia sorții!... …Și te iubesc cu-nfiorarea vagă Pe care-o dă presentimentul morții… Și te urăsc că-mi ești atât de dragă ! (De profundis)